Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.72/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2003
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Gheorghe Eugen Nicolăescu - despre politicile inconsistente ale actualului Guvern; | ![]() |
||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: De mai multe săptămâni, se aşteaptă îndeplinirea condiţiilor suplimentare din Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, fără să le cunoaştem, pentru că Guvernul ne spune una nouă şi semnează alta cu reprezentanţii Fondului. Suntem convinşi că Adrian Năstase va face orice numai să termine acest acord cu Fondul Monetar Internaţional, indiferent dacă măsurile respective sunt sau nu corelate cu restul politicilor economice, sociale, militare etc. Observăm că privatizarea bate pasul pe loc sau, când se mai privatizează câte ceva, se face cu foc de artificii, cu spectacole mediatice, fără să se spună adevărul despre modul în care s-au încheiat contractele. Până la urmă, important este să se termine privatizarea companiilor de stat care consumă resurse, produc pierderi şi care constituie un important element negativ atunci când se analizează starea economiei româneşti. Am considerat că bâlbâielile guvernamentale în legislaţia care se modifică după cum bate la uşa Guvernului un interes de baron, un investitor interesat de o anumită privatizare, sau o conjunctură în care trebuie aduse ofrande, se vor încheia odată, însă acum se pare că incoerenţa este şi mai mare. Nu ştim care sunt resorturile adevărate ale dansului pe sârmă practicat de Guvern, dar cunoaştem inconsecvenţele, imperfecţiunile, impurităţile introduse într-o legislaţie descurajantă tocmai pentru cei care ar fi trebuit să aibă un tratament special - întreprinzătorii mici şi mijlocii. Indiferent câte acorduri vom finaliza, dacă nu vom avea un mediu de afaceri predictibil, nu vom asigura cadrul pentru o economie eficientă, performantă, concurenţială, competitivă, cu oameni de afaceri mici şi mijlocii consolidaţi, vom rămâne la coada Europei, acolo unde suntem şi în prezent, ca urmare a unei politici social democrate inconştiente. |



