Costache Mircea
Costache Mircea

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.99/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Costache Mircea - declaraţie politică cu titlul "Ce fel de om vă mai trebuie, fraţilor?";

Domnul Costache Mircea:

"Ce fel de om vă mai trebuie, fraţilor ?"

Nemulţumire generală referitoare la conducătorii de la toate nivelurile. Lehamite, dispreţ, ură şi duşmănie când e vorba de diriguitorii treburilor publice din ţară. Întreaga presă, toate instituţiile media promovează la unison discreditarea conducătorilor. La grămadă. Fără prea multe diferenţieri şi fără nuanţe. Toţi sunt nişte hoţi, toţi sunt nişte apatrizi, toţi sunt nişte lacomi, fără inimă şi fără Dumnezeu. Cum ajung sus, toţi jefuiesc, toţi se îmbogăţesc peste noapte.

Aşa să fie oare ? Chiar aşa, toţi o apă şi un pământ? Nasc numai copii malformaţi în familiile românilor, în Familia României? Uite, eu am făcut cu viaţa mea un experiment. Nu mi-am însuşit un bob de mei în mod necinstit, am miluit pe toţi nevoiaşii cât am putut, m-am lăsat pe mine şi pe copiii mei sărind în ajutorul altora, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să slujesc binele public, adevărul şi dreptatea. Am stat la cozi să-mi plătesc dările către stat, am mers în piaţă după alimente, am muncit zi şi noapte, mulţumindu-mă cu puţin. Am muncit fără plată ani de zile. M-am pus în slujba obştii necondiţionat. Nu am acumulat averi şi nici mulţi bani. Am trăit modest de pe o zi pe alta. M-am autoperfecţionat pentru munci cât mai diverse: învăţământ, cultură, artă, administraţie locală şi centrală. M-am ferit să dăunez cuiva, chiar şi celor care mi-au făcut rău. Mi-am făcut un crez din comportamentul civic exemplar chiar şi atunci când nu mă vedea nimeni.

Conştiinţa umană, profesională şi cetăţenească mi-a jalonat existenţa. M-am zidit mai mult în alţii decât în propria carieră. N-am putut concepe viaţa fără prieteni, fără suferinţă pentru o idee mare şi fără sacrificii. N-am prea avut concedii şi clipe de răgaz. Şi cu toate acestea, numai la gândul că sunt "parlamentar" suport un val de ură indescriptibil. Toate dejecţiile unei prese fetide, toată promiscuitatea neputinţei altora se deversează în jurul meu, sufocându-mă.

S-au scris în presă aberaţii revoltător de nedrepte şi de neadevărate la adresa mea pe care le voi enumera altădată. Nu am pe cine convinge de contrariu, chiar dacă evidenţele nu mai trebuie demonstrate. Mă văd toţi că trăiesc simplu şi modest într-un apartament de bloc. Şi cu toate astea, un vecin al cărui chip nu l-am văzut, i-am auzit doar vocea cavernoasă prin fereastra deschisă spre parcarea din faţa blocului: "Jos şpaga!" Venisem cu maşina de la ţară de la părinţi şi duceam în casă sacoşe cu mălai, ceapă, leuştean verde, ouă, tărâţe de borş, caş de oaie, dovlecei. Trecuţi de 80 de ani, părinţii mă consideră tot copil şi-mi dau de toate. Se mândresc cu faptul că băiatul lor e demnitar, dar unul cinstit care nu fură, nu prăduieşte Ţara ca ăilalţi şi care are de toate de la mama şi de la tata. Cât ne trăiesc părinţii, suntem într-adevăr copii. Şi avem de toate: porc de Crăciun, miel de Paşte, vin, făină, lapte, brânză şi toate cele ca de la ţară.

Bazuca vocii vecinului mi-a trimis prin fereastră un proiectil necruţător, la vederea bunătăţilor pe care le scoteam din maşină: "Jos şpaga!" Mi se urcase sângele la cap şi voiam să strig "Jos mă-ta, jos părinţii!" Dar m-am calmat repede. Asta e lumea în care trăim. O lume rău croită, în care Mischie, Păvălache, Vereştoi şi Vanghelie au propria lor Evanghelie. Iar vecinul meu, aburit de sondajele lui Dâncu de minciunile şi diversiunile mass-mediei, văzuse şi încercase să condamne răul din jur după mintea lui, strigându-mi, ostentativ, "Jos şpaga!", aluzie la sloganul electoral pe care l-am strigat prin megafoane "Jos Mafia!". Voia să-mi spună, cu alte cuvinte, "Tu vorbeşti, mă, de Mafie, uite cum cari ceapă şi mălai acasă!". Bravo vecine, asta da reacţie civică. D-aia s-a ruinat Ţara, că am tăcut la mişeliile altora! Aşa vecine, ripostează, nu te lăsa. Hai să strigăm împreună: "Jos oameni cinstiţi, jos mama!"

Care o fi răul adevărat dintre noi doi ? Parlamentarul Mircea Costache sau vecinul Cretinache ?

Deşteaptă-te vecine!