|
Domnul Antal Árpád András: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, "Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă", spuneau memorandiştii români din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea. Au avut dreptate. Dar greşeala unor lideri politici ai vremii a fost plătită scump, după câteva decenii. Este evident pentru toată lumea că, în cazul acordării drepturilor cerute de români, egale cu ale saşilor, secuilor şi maghiarilor din Transilvania, aceştia nu mai doreau să se unească cu românii de dincolo de Carpaţi. S-au scris şi se vor mai scrie multe despre aceste evenimente de către istorici. Eu fiind sociolog, doresc să vă atrag atenţia asupra unei situaţii dacă nu similare, dar oarecum asemănătoare, şi doresc să vă atrag atenţia că nici existenţa unei regiuni nu se discută. Ea există, chiar dacă unele autorităţi ale statului român încearcă să nege cu vehemenţă acest fapt. Doamnelor şi domnilor, Ţinutul Secuiesc există! Ştim cu toţii unde începe şi unde se termină. Ştim că este diferită de alte regiuni, atât din punct de vedere cultural şi lingvistic, cât şi din punct de vedere arhitectural sau religios. La fel cum ştiu cei care locuiesc în Ţara Moţilor, Oaşului etc., lista fiind lungă. Doar că autorităţile statului nu sunt deranjate de faptul că, de exemplu, la Câmpeni, în Ţara Moţilor, la intrare, este un panou imens lângă o poartă din lemn, tradiţională şi frumoasă, pe care scrie "Bine aţi venit în capitala Ţării Moţilor!". În acest caz, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu a fost deranjată de aceste panouri, nu a invocat art.6 alin.(2) din Legea nr.148/2000, nici art.3 alin.3 din Constituţia României, conform căreia teritoriul ţării este organizat sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. Adresa nr.92/37946 din 01.XI.2007 nu este altceva decât o dovadă a faptului că în România unii sunt mai egali decât ceilalţi. Bănuiesc că a fost semnat de adjunctul directorului general, domnul inginer Cristian Duică, pentru că unii vor să scape de dânsul. Îl rog, deci, pe domnul ministru al transporturilor să-l demită urgent pe domnul Duică, înainte să se facă de râs întreaga instituţie. În august, aţi dat jos panoul, spunând că trebuia să-l amplasăm cu trei milimetri mai la stânga, când era evident că nu modul de amplasare a panoului, ci mesajul era problema dumneavoastră. Iar pentru cei care încă mai sunt deranjaţi de fenomenul amplasării unor panouri cu Ţinutul Secuiesc, le spun un singur lucru: "Dragi tovarăşi şi prieteni, chiar dacă nu aveţi asupra dumneavoastră, la vedere, chiar buletinul sau cartea de identitate, dumneavoastră totuşi existaţi, aşa cum există şi Ţinutul Secuiesc, chiar dacă nu există panouri." Dar cum corect şi legal este să îl aveţi la îndemână, tot aşa corect e ca la intrarea în judeţul Covasna, de exemplu, să întâlniţi panouri cu "Bine aţi venit în Ţinutul Secuiesc!", iar dacă ne luaţi acest drept, istoria se va răzbuna. În rest, ce să vă mai spun, nu vă jucaţi cu secuii, ca să puteţi trăi bine. Vă mulţumesc.
|