Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mihăiţă Calimente.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pleaşca".

Un tânăr intelectual care probabil că în 1989 era imberb, descendent al unei ilustre familii boiereşti, cu ascendenţă până la bazileii bizantini, de la care te-ai aştepta să auzi judecăţi de valoare şi care, având în faţă demnitatea şi exemplul părintelui său, ar fi trebuit să fie un model al noii clase politice, atât de mult aşteptate.

Cu mare regret în suflet, am fost pur şi simplu şocat să văd că un Paleolog se prosternează în faţa unui preşedinte care va lăsa în istoria ţării câteva rânduri amare despre un om conflictual şi incult, un om care a produs României mult rău şi care, de asemenea, i-a creat un mare deficit de imagine.

Ce va rămâne din istoria acestei ţări de pe urma Preşedintelui Băsescu? Carol al II-lea a fost un personaj istoric care a fost şi el bolnav de putere. A trădat, a înşelat, a făcut afaceri, s-a îmbogăţit, dar a avut şi calităţi. Era un om cult, chiar dacă lipsit de scrupule. A fost un mecena al culturii româneşti din perioada interbelică. A dus însă România la dezastru, izolând-o pe plan european şi, în final, asistând neputincios la dezmembrarea ei. Pentru mulţi intelectuali români din acea perioadă, la început şi Carol a fost o pleaşcă. Pe unii dintre aceştia, adularea i-a dus la un sfârşit nemeritat. Vezi cazul Nicolae Iorga.

Ne-a mai lovit o pleaşcă: în 1965, cu Nicolae Ceauşescu. În 1968, mulţi intelectuali, ostili până atunci comunismului, au crezut că omul providenţial a venit şi România are o şansă. Au plătit cu vârf şi îndesat credulitatea lor şi au pus umărul la cea mai neagră perioadă din istoria României.

De ce aşteaptă mereu românii omul providenţial sau să-i lovească pleaşca? Să fie un blestem al istoriei, să fie din lene sau comoditate? Această aşteptare, ca veşnic să vină cineva să ne rezolve problemele fără ca să punem umărul, a devenit un blestem al acestei ţări.

Dacă pentru epoca lui Carol al II-lea sau a lui Nicolae Ceauşescu ar fi poate de înţeles felul în care poporul român a reacţionat, vremurile fiind de restrişte, pentru începutul secolului XXI nu se mai justifică un asemenea comportament.

România nu are nevoie de un om providenţial. România are nevoie de un om echilibrat, de un om care să ne ducă în normalitate, fără linguşiri şi adulări slugarnice.

Cred cu tărie că acest timp a sosit şi această ţară, mult încercată, să intre în normalitate, iar următorul Preşedinte să nu mai fie o "pleaşcă".

Vă mulţumesc.