Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.94/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.20 | Mircea Irimescu - declaraţie politică având tema "Austeritatea este valabilă în vreme de criză numai pentru unii salariaţi bugetari, cum sunt profesorii"; | ![]() |
||
|
"Austeritatea este valabilă în vreme de criză numai pentru unii salariaţi bugetari, cum sunt profesorii" Toată presa centrală scrie în aceste zile despre sutele de mii de euro pe care ministrul tineretului, doamna Ridzi, le-a cheltuit fără licitaţie, prin atribuire directă, pe evenimentele prilejuite de zilele tineretului, evenimente organizate prin intermediul unor firme de apartament! Dar acest fapt nu reprezintă nicio problemă pentru guvernanţii noştri! Domnul Boc nu ia nicio măsură, doamna Ridzi nu are de ce da socoteală! Totul este mai mult decât "normal" în vreme de criză şi, mai ales, foarte "corect" organizat, după cum susţine doamna ministru! Deşi aflăm în fiecare zi că datele statistice privind indicatorii economici sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, iar direcţia în care se îndreaptă economia românească este prăpastia colapsului financiar, Guvernul României cheltuiască sume importante prin firme de apartament sau face lansări de brand turistic la Paris, fără niciun efect mediatic sau de altă natură pe plan internaţional! De parcă această criză prin care trecem cu toţii, nu numai o categorie socială sau alta, nu poate avea aceeaşi unitate de măsură atunci când vine vorba de strâns punga sau cureaua, aşa cum îi place premierului Boc să spună, acesta are grijă să le transmită acum profesorilor că anul acesta Guvernul nu prea are bani să le plătească orele prestate pentru zilele în care se desfăşoară examenele bacalaureatului! Unde este echilibrul pe care îl poate institui acest guvern într-o perioadă atât de încercată ca cea prin care trecem? Care este criteriul după care se ia decizia că unii miniştri pot cheltui banii contribuabilului român fără niciun discernământ, iar alţii hotărăsc că doar anumite categorii de salariaţi sau pensionarii trebuie să suporte consecinţele nefastei crize economice şi financiare din care, mai nou, ni se precizează că nu mai avem speranţe să ieşim prea curând? Deşi se vede cu ochiul liber că anumite domenii sunt prioritare, cum ar fi tineretul şi turismul, în care guvernul actual investeşte fără nicio reţinere, în acelaşi timp, sunt domenii care au devenit cu bună ştiinţă, "cenuşăresele" bugetului guvernamental: cel al educaţiei şi al sănătăţii, care sunt condamnate la muncă voluntară! Un exemplu în acest sens avem şi în judeţul Suceava, unde cadrele didactice din zona Rădăuţi nu şi-au primit încă banii pentru luna mai! Aici este oare vorba de rea-voinţă sau de neputinţă? Edilii locali, care aparţin aceloraşi partide aflate la guvernare şi care nu pot gândi cu aceeaşi unitate de măsură a echilibrului cheltuirii banului public nici în cazul profesorilor rădăuţeni, au decis tergiversarea timp de mai multe săptămâni a aprobării rectificării negative a bugetului privind cheltuielile de personal, fapt ce a avut drept consecinţă blocarea conturilor Primăriei rădăuţene de către Direcţia de Finanţe şi, astfel, printre cei afectaţi s-au aflat şi profesorii, care nu şi-au mai primit deloc salariile pe luna mai. După ce unii edili locali din Rădăuţi au dat dovadă de nepăsare în ceea ce priveşte situaţia acestor profesori, care neprimindu-şi salariile o perioadă de timp au fost puşi în imposibilitatea de a-şi susţine minimele cheltuieli ale traiului zilnic, lucrurile par să se repare cât de cât în zilele următoare, urmare a intervenţiei sindicatelor. Profesorii sunt asiguraţi acum că lucrurile s-ar fi deblocat şi urmează să-şi reintre în drepturile salariale de bază, dar fără ore suplimentare sau bani de concedii, deocamdată! Întrebarea mea este una foarte simplă: de ce trebuiau puşi profesorii din Rădăuţi în această situaţie neplăcută? De ce pentru profesorii care participă la examenele bacalaureatului nu sunt bani, dar, în acelaşi timp, pentru anumite lucruri decise ca fiind extrem de importante de către unii edili locali sau actualii guvernanţi există bani de cheltuit cu nemiluita, iar pentru plata drepturilor celor care ne educă copii nu sunt niciodată suficienţi? |



