Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

"Violenţa domestică"

Astăzi, familia naturală, tradiţională se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert. Violenţa în familie pare a fi "un dat al civilizaţiei'', un fenomen pe care statele lumii încearcă să îl diminueze prin diverse politici instituţionale.Violenţa domestică este o luptă greu de dus la noi în ţară. Este un subiect delicat, considerat încă tabu, într-o societate în care victima este în continuare vinovată pentru ceea ce i se întâmplă.

Cazurile de violenţă în familie care ajung să fie reclamate poliţiştilor din întreaga ţară sunt de ordinul sutelor, anual. Dar acesta este doar vârful icebergului, spun sociologii, deoarece foarte multe persoane agresate de cei ce ar trebui să le fie sprijin refuză să "îşi spele lucrurile" în public, fie din jenă, fie din pricina faptului că nu au certitudinea că societatea chiar poate să le protejeze de agresori. Cele mai multe fapte de acest fel se petrec între soţi/soţii, concubini/concubine, copii/părinţi şi între fraţi.

De multe ori se ajunge la crimă.Stau dovadă, din păcate, crimele inexplicabile, fără sens şi inumane care se petrec între membrii aceleiaşi familii. Un frate l-a înjunghiat pe altul, un tată şi-a omorât copilul de 7 ani, iar altul, bebeluşul de numai 8 luni. Sunt doar câteva dintre atrocităţile petrecute în mijlocul celei care, conform definiţiei, ar trebui să fie "celula de bază a societăţii". Atunci când faptele se reclamă la poliţie, ele sunt încadrate la infracţiuni, la loviri şi alte violenţe, dar au fost şi omoruri, majoritatea petrecute în mediul rural. O explicaţie, un factor favorizant ar putea fi şi cercul vicios creat de lipsurile materiale şi lipsa de educaţie. Consumul de alcool este, de asemenea, un alt factor favorizant, majoritatea acestor tipuri de agresiuni având loc în timp ce autorul era sub influenţa alcoolului. În ceea ce priveşte victimele acestor fapte de violenţă în familie, de multe ori acestora li se spune sau ajung ele însele la concluzia că trebuie să se refugieze de agresor fie la rude, fie într-un centru specializat pus la dispoziţie de comunitate. Acest tip de comportament este eronat. Nu victima este cea care ar trebui îndepărtată din mediul familial, ci agresorul, aşa cum se întâmplă mult mai frecvent în alte ţări.

Dacă în anii anteriori numărul persoanelor de sex feminin care au devenit victime ale agresiunilor în familie era covârşitor faţă de cel al bărbaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie, astăzi proporţiile s-au echilibrat. Practic, numărul femeilor ce sunt victime ale fenomenului de violenţă în familie este egal sau aproape egal cu acela al bărbaţilor. Bătrânii şi copiii sunt cei care cad cel mai adesea victime acestui flagel social pe care actualele condiţii de criză şi insecuritate nu pot decât să îl acutizeze.În perioada ianuarie 2004 - septembrie 2008, de pildă, au fost înregistrate la nivelul întregii ţări 44.284 de cazuri de violenţă în familie, iar în primele trei trimestre ale anului trecut s-au semnalat 6.484 de cazuri de violenţă domestică.Din păcate, statisticile internaţionale arată că mai multe femei sunt rănite şi chiar îşi pierd viaţa din cauza violenţei domestice decât din cauza bolilor, accidentelor rutiere sau altor cauze.

În ceea ce îi priveşte pe copii, cercetările arată că trauma celor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor. În plus, copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă probleme fizice, boli inexplicabile, probleme emoţionale şi mentale, probleme psihologice, probleme de comportament, probleme şcolare şi de identificare cu eroi negativi. Un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei. Deşi incidenţa fenomenului este în scădere, se manifestă o acutizare a lui, în sensul creşterii intensităţii violenţei (acte de cruzime).

Violenţa domestică este de cele mai multe ori una tăcută. Abuzul verbal care nu lasă urme vizibile, stresul zilnic care îşi pune amprenta asupra psihicului sunt doar câteva dintre motivele pentru care suntem adesea martorii unor izbucniri violente a căror explicaţie nu o putem găsi. Societatea a evoluat şi modalităţile de abuz familial s-au diversificat, luând amploare în mod deosebit tocmai această violenţă tăcută despre care vă vorbeam.

Trebuie să remarc, în acest caz, proiectul Ministerului pentru Familie şi Solidaritate al statului francez, care a alocat peste 5 milioane de euro pentru achiziţionarea unor brăţări de dimensiunea unui ceas în care este integrat un sistem GPS pentru a fi purtate de francezii care au fost violenţi cu partenerele lor de viaţă. Acestea vor fi atenţionate în momentul în care aceştia vor încălca perimetrul stabilit de lege şi încearcă să se apropie de ele. Măsura a fost luată ca urmare a numărului mare de femei care au fost ucise sau agresate de consorţii lor. Se pare că măsura este una de succes întrucât şi Spania a aplicat acest sistem, iar numărul deceselor cauzate de violenţa conjugală a scăzut cu 14%.

Pe plan mondial, violenţa în familie este o problemă politică şi publică cu care se confruntă şi ţările din Europa, unde 1/5 dintre femei au fost cel puţin o dată în viaţă subiectul violenţei fizice. Consecinţele violenţei în familie asupra sănătăţii victimelor, dar şi asupra demnităţii umane aduc prejudicii grave generaţiilor viitoare.

O ţară democratică trebuie în primul rând să protejeze drepturile omului. Trebuie să începem prin a incrimina violenţa domestică, prin a asigura susţinerea victimelor şi favorizarea unei schimbări a mentalităţii, astfel încât violenţa domestică să nu mai fie tolerată, ci doar combătută şi incriminată.