Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.47/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Daniel Buda - declaraţie politică intitulată "Românii din Bulgaria"; | ![]() |
||
|
"Românii din Bulgaria..." Normele prevăzute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar şi protocoalele încheiate între statele Uniunii Europene interzic abuzurile şi discriminările săvârşite împotriva grupurilor minoritare, iar rolul statelor membre este acela de a adopta măsuri privind incluziunea socială şi statutul minorităţilor naţionale, care să nu aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora. În egală măsură, şi politicile naţionale din România trebuie orientate către comunităţile româneşti din vecinătate care, din păcate, de-a lungul anilor au fost gestionate într-un mod aleatoriu, haotic şi ineficient. Spun acest lucru deoarece recent am avut ocazia să analizez o serie de studii efectuate ca urmare a monitorizării tratamentului aplicat comunităţilor româneşti din afara graniţelor României, cu precădere în Bulgaria, unde au fost constatate grave deficienţe în respectarea drepturilor fundamentale ale românilor care locuiesc în zona aflată la sud de ţara noastră. Pe lângă faptul că sunt privaţi de programe care să încurajeze şi să susţină manifestările culturale de tip identitar, precum şi a celor care au ca şi obiectiv protejarea limbii române, în plan civic şi politic, în raporturile cu statul bulgar, românii sunt trataţi cu dezinteres, fiind lipsiţi de orice susţinere financiară, politică, educaţională şi administrativă. O asemenea politică, cu o tentă pregnantă discriminatorie, practicată de autorităţile statului bulgar, îmi ridică, mie personal, în calitate de parlamentar, mari semne de întrebare cu privire la respectarea deciziilor şi a normelor europene. Deşi este stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană, recentele statistici mă determină să constat cu regret că Bulgaria este o ţară cu instituţii intolerante vizavi de minorităţile etnice. Bulgaria, ca şi toate celelalte state participante, încă din faza de preaderare la Comunitatea Europeană a avut menirea să stabilească o strategie, un proiect cel puţin la nivel declarativ de combatere a discriminărilor de orice natură. Imaginea europeană, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale minorităţilor, reprezintă, fără doar şi poate, cartea de vizită în lume a statelor cu adevărat europene şi a fost un prim test european al statelor integrate. Din nefericire, nu pot să spun decât că la acest capitol oficialii bulgari ar trebui să urmeze exemplul ţărilor vecine. România a făcut paşi semnificativi în acest sens, a fost prima ţară dată ca exemplu în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale minorităţilor, a multiculturalismului şi a politicilor practicate în vederea combaterii discriminărilor. Tocmai din acest punct de vedere, România ar trebui privită ca etalon, exemplu de urmat în ceea ce priveşte eficienţa în aplicarea şi respectarea deciziile şi a nomelor europene referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor naţionale. O dată preluate responsabilităţile guvernamentale de către PDL, un punct principal în programul de guvernare a fost, este şi va rămâne implementarea unor politici de parteneriat corect cu autorităţile statelor pe teritoriul cărora trăiesc comunităţi de români, astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile conferite de legislaţia în vigoare, respectiv dreptul de a-şi păstra identitatea religioasă, culturală şi lingvistică. Pe baza principiului reciprocităţii, consider că avem o mare responsabilitate în urmărirea şi susţinerea proiectelor care au ca obiectiv protejarea limbilor minorităţilor naţionale, punerea în aplicare a strategiilor pentru prevenirea manifestărilor curentelor xenofobe. Am convingerea că instituţiile abilitate în acest sens, în special oficialii Ministerului Afacerilor Externe, vor urmări şi se vor implica activ în derularea proiectelor în interesul compatrioţilor noştri din lume. Fără discuţie, este şi datoria noastră morală, a actualilor parlamentari, să ne implicăm într-un mod mult mai pragmatic şi mai riguros în aplicarea strategiilor, programelor şi proiectelor pentru sprijinirea românilor de pretutindeni şi să continuăm monitorizarea tratamentului aplicat comunităţilor româneşti din afara graniţelor. |



