Radu Eugeniu Coclici
Radu Eugeniu Coclici

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Radu Eugeniu Coclici - declaraţie politică: - "Congresul de anul viitor al PES de la Bucureşti, un eveniment pozitiv pentru PSD";

 

Domnul Radu Eugeniu Coclici:

"Congresul de anul viitor al PES de la Bucureşti, un eveniment pozitiv pentru PSD"

Alegerea Bucureştiului pentru Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), care va avea loc anul viitor - o premieră pentru Europa de Est - reprezintă un mesaj clar de susţinere pentru social-democraţii români, dar are şi o importantă componentă regională. Congresul PES de la Bucureşti, care va alege un nou leadership, va da semnalul privind începerea bătăliei pentru câştigarea alegerilor europene din 2014, cu un candidat de stânga comun, care să-l înlocuiască pe Jose Manuel Barroso de la preşedinţia Comisiei Europene.

Pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, este de dorit ca greşeala făcută atunci (alegerea fascismului şi nazismului) să nu fie repetată, iar liderii progresişti din cadrul PES să se ridice la nivelul unei confruntări atât de dificile. Alegerea Bucureştiului ca loc de desfăşurare a celui mai important eveniment al stângii europene are şi o importantă componentă regională. Din păcate, cele trei mari ţări din Estul Europei - România, Ungaria şi Bulgaria - reprezintă deja un teren de încercare pentru modul în care dreapta va evolua pe tot continentul. Situaţia din cele trei ţări este uimitor de similară - lideri (Băsescu, Orban, Borisov) demagogi şi populişti, lipsiţi total de ideologie şi de scrupule democratice, gata să-şi trateze popoarele ca pe o marfă de negociat în schimbul păstrării lor la putere: alegeri fraudate fără jenă, libertatea presei călcată în picioare, democraţia parlamentară demonizată, relaţii de tip mafiot care se substituie instituţiilor statului de drept, prigonirea şi destructurarea opoziţiei politice cu metode specifice fascismului, corupţie generalizată, autoritarism pe plan intern şi servilism total pe cel extern.

Mesajul Congresului PES va fi unul de conştientizare şi combatere solidară a acestui neofascism, care se întinde în această parte a UE. evenimentul care va avea loc la Bucureşti va reprezenta şi un semn clar de încredere şi susţinere pentru PSD din partea familiei socialiste şi social-democrat europene. Pe plan intern, toţi fripturiştii care au dezertat din PSD pentru a se înfrupta din beneficiile colaboraţionismului cu Băsescu nu prididesc să se autoprezinte ca mari oameni de stânga. Congresul PES, organizat în România cu doar câteva săptămâni înainte de alegeri, este un mesaj clar de încredere că PSD, singurul partid de stânga din România, alături de partenerii din USL, va fi votat de populaţie cu speranţa acelei schimbări pe care o aşteptăm cu toţii de mult timp.