Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.143/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2002
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.21 | Valeriu Gheorghe - apel pentru protejarea producţiei interne de carne; | ![]() |
||
|
Constat pentru a nu ştiu câta oară că interesele economice ale partidului de guvernământ sunt mai importante decât interesele naţionale, adică ale producătorilor interni, care sunt dezavantajaţi în această ţară. În scrisoarea pe care am primit-o în data de 2 octombrie este menţionat faptul că PSD-ul nu a respectat acordul scris cu Patronatul Român al cărnii de porc, de a anula facilităţile vamale importatorilor de carne din zonele defavorizate începând cu data de 1 octombrie 2002. La Camera Deputaţilor s-a primit cu numărul 482/2002 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.1 lit.b) al art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Prin această ordonanţă iniţiată de Guvern cu nr.E282/29 august 2002 se creează o concurenţă neloială producătorilor interni. În această perioadă (octombrie - decembrie) se înregistrează vânzări masive. Societăţile care importă sunt favorizate în detrimentul producătorilor interni de carne. Carnea importată are un preţ mult mai scăzut decât cea produsă în România, întrucât produsele importate conţin inclusă în preţ subvenţia ţării respective, ceea ce duce la dezavantajarea producătorilor interni care nu beneficiază de subvenţii. Nu ne miră asemenea situaţii prezentate de preşedintele Caruz Gheorghe de la Patronatul Român al cărnii de porc. Vreau să vă dau un exemplu: doamna Ciuciureanu, consilieră a primului-ministru, printr-un lobby susţinut, a reuşit să impună în continuare monopolul în acest sector pentru firmele soţului său. Trebuie să amintesc aici că la fiecare camion cu carne introdus în ţară profitul obţinut prin neplata taxei vamale şi a t.v.a.-ului se depăşeşte valoarea de 700 de milioane de lei. Dacă ţinem cont că aceste unităţi importă zilnic 1 sau 2 camioane fiecare, se poate calcula suma imensă de care beneficiază de aici, rezultând interesul PSD de a-i sprijini prin orice mijloace. În alte ţări, subvenţiile la carne sunt de cinci ori mai mari ca în România, preţurile interne scăzând ca urmare a importurilor masive de carne de porc. De aici provine şi efectul dezastruos asupra crescătorilor de porci din România. Domnul prim-ministru ar trebui să gândească prin prisma calităţii sale de şef al Guvernului României, protejând producătorii interni de carne, şi nu calitatea sa de şef al Partidului Social Democrat, protejându-şi clientela politică. |



