Gheorghe Roşculeţ
Gheorghe Roşculeţ

Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Gheorghe Roşculeţ - declaraţie cu tema "Adoptarea unor măsuri ce vizează îmbunătăţirea calităţii învăţământului rural";

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Roşculeţ şi va urma ultimul vorbitor, domnul Bercăroiu Victor.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi în declaraţia de astăzi la adoptarea unor măsuri care vizează îmbunătăţirea calităţii învăţământul rural.

Reforma învăţământului este o componentă esenţială a strategiei Guvernului privind dezvoltarea economică şi socială. Reformarea acestui domeniu vital pentru evoluţia societăţii româneşti a fost şi este orientată spre adoptarea unor măsuri care să asigure îmbunătăţirea calităţii învăţământului, în special a învăţământului la nivelul comunităţilor rurale.

Şi în perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, obiectivele strategice pentru perioada 2001 - 2010 în domeniul educaţiei şi, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii procesului de învăţământ şi asigurarea unor condiţii de desfăşurare a acestuia conform unor standarde europene, reprezintă priorităţi ale Guvernului României.

De altfel, în cei aproape trei ani de guvernare, Cabinetul Adrian Năstase a reuşit să promoveze o serie de măsuri care conturează acest vast proiect de reformă a învăţământului. Pentru buna şi corecta informare a colegilor noştri din Opoziţie, care nu ratează nici un prilej de a se face de râs criticând, fără să aibă un suport real, măsurile concrete adoptate de Guvernul României, am să reamintesc doar câteva dintre acestea. Modernizarea a peste 1200 de şcoli din mediul urban şi rural, construirea sau modernizarea a peste 300 de săli de sport, implementarea cu succes a Programului "cornul şi laptele" în învăţământul preşcolar şi şcolar. Concretizarea acestor măsuri a presupus un efort financiar deosebit dar necesar pentru continuitatea procesului de reformă.

Din această perspectivă trebuie privite şi recentele acte normative privind ratificarea unor Acorduri de împrumut dintre România şi diverse organisme financiare internaţionale, adoptate de Parlamentul României.

Aceste acorduri se referă atât la continuarea procesului de reabilitare a infrastructurii şcolare din Români, cât şi la finanţarea Proiectului privind învăţământul rural.

Având în vedere obiectivele actuale ale sistemului de învăţământ privind necesitatea asigurării egalităţii şanselor de acces la educaţie în mediul urban şi rural, prin desfăşurarea unui proces educaţional de calitate, conform standardelor europene, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a stabilit unele activităţi prioritare în domeniul învăţământului rural. Costul acestui proiect se ridică la 91 milioane de dolari, din care 60 de milioane provin de la BIRD, 30 de milioane sunt asigurate de Guvernul României, urmând ca un milion de dolari să reprezinte contribuţia comunităţilor locale. Componentele principale ale proiectului, prevăzut să se realizeze pe o perioadă de 6 ani, sunt: îmbunătăţirea procesului de predare şi învăţare în şcolile rurale prin pregătirea profesorilor (calificarea a circa 4000 de cadre didactice), asigurarea utilităţilor de bază (instalaţii electrice, sanitare şi de alimentare cu apă, sisteme de încălzire) şi mobilier pentru 1500 de şcoli, asigurarea unui minim de materiale didactice pentru unităţile şcolare rurale; îmbunătăţirea relaţiilor comunitate-şcoală, prin acordarea unor granturi, în valoare de până la 7000 de dolari, unităţilor şcolare pentru realizarea unor subproiecte care să conducă la dezvoltarea de activităţi comune, specifice respectivei comunităţi; întărirea capacităţii de monitorizare, evaluare şi luare a deciziilor şi a capacităţii de management.

O altă prioritate strategică a ministerului de resort vizează continuarea procesului de reabilitare a infrastructurii din învăţământul preuniversitar. Vor fi reabilitate, reconstruite, modernizate şi dotate 1400 de unităţi din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi alte clădiri din sistemul educaţional, atât din mediul rural, cât şi urban, din toate judeţele ţării. Principalele activităţi ale proiectului se referă la reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu mobilier a 700 de unităţi şcolare din mediul rural şi a 300 de unităţi şcolare din mediul urban; reconstruirea şi dotarea cu mobilier a peste 370 de şcoli din sate şi cătune; finalizarea şi reabilitarea a 10 cămine studenţeşti din 9 judeţe; reabilitarea, modernizarea şi dotarea a 44 de tabere şcolare. Costul total al acestui program se ridică la 201 milioane de Euro.

Nu cred că mai este nevoie să insist asupra amplitudinii şi importanţei acestor programe. Cifrele prezentate vorbesc de la sine. Suntem însă convinşi că şi în acest caz se vor găsi cârtitori ce vor strâmba din nas şi vor încerca să găsească, ca de obicei, nod în papură. Dar tot ca de obicei, vor bate câmpii în pustiu. Iar Guvernul îşi va vedea de treabă, pentru că are lucruri mai importante de făcut decât să plece urechea la fel de fel de bârfe politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.