Parliamentary debates

Domnul Costache Mircea:

Drepturile şi libertăţile canaliei

De o bună bucată de vreme, în societatea românească se manifestă cele mai mari paradoxuri din lume şi din nelume. Aici, magnaţii petrolului sunt scutiţi de datorii la buget cu sutele de milioane şi cu miliardele de dolari, aici patronii fabricilor de ţigări sunt scutiţi şi ei de sutele de milioane de dolari datoraţi statului şi-aşa mai departe. Tot ce e rentabil prin alte părţi, la noi e susţinut de cârca publică. Aici, escroci internaţionali, după ce că mituiesc autorităţile să fie scutiţi de dările către buget, mai fac şi colosale returnări ilegale de TVA, deşelând statul, adus şi-aşa în sapă de lemn de marii maeştrii ai jafului şi ai desfrâului. S-a ajuns ca o mână de descreieraţi să depună în bănci străine peste de 20 miliarde de euro, în timp ce Ţara a ajuns să se îndatoreze cu peste 30 de miliarde de euro. Bineînţeles că maimuţăreala asta sinistră nu ar fi putut rămâne fără riposta dezmoşteniţilor. Oricât de răbdător e românul tot ar fi izbucnit împotriva atâtor nedreptăţi şi samavolnicii incredibile, dacă nu ar fi fost anesteziat şi băgat în ceaţă de moara infernală a intoxicărilor mediatice.

Se demontează în grabă aparatura posturilor de televiziune rămase fără audienţă prin ţări cu populaţie educată, imună la diversiuni şi se montează în România. Am ajuns, se pare, ţara cu cele mai multe ziare, posturi de televiziune şi de radio din lume. Oare de ce? În primul rând pentru că nu se mai munceşte, că nu mai au oamenii unde. Fabricile au fost vândute la fier vechi, iar disponibilizaţii de uită la televizor, să afle cum le creşte p.i.b.-ul, cum li se recalculează şi recorelează pensia şi cum creşte, de la sine, venitul minim garantat provenit din falimentul maxim garantat al economiei româneşti.

Unul din paradoxurile economice se manifestă la Televiziunea Română, post public, finanţat de cetăţeanul român, plătitor al taxei pe audio-vizual. Şi ce dacă are finanţare asigurată, ea e folosită ca un aspirator de bani din orice. Credeţi că dacă românul plăteşte televiziunea publică, aceasta îl lasă să vadă şi el liniştit un meci sau un film ? Nu, că din cinci în cinci minute îi sparge auzul şi îi crapă ochii reclama comercială la bere, la maşini, la alte cele, mai rău ca la televiziunile comerciale, nefinanţate de la buget. Şi asta, numai ca să se scalde în bani scursura fanariotă, Nicolau care se laudă că a făcut pe anul trecut un profit de 682 miliarde lei. Când a fost audiat la Comisia pentru cultură a Parlamentului sărea de pe scaun, strigând că el nu are timp de aşteptat, că e un om liber, iar Parlamentul este instituţia fundamentală a democraţiei etc. etc. Iată ce înţelege grobianul care a înfulecat salariul ilegal de 107 milioane lei lunar, în timp ce legea îi permite doar un salariu de ministru de vreo 50 de milioane lei. Iată cine vorbeşte de democraţie şi cine tronează peste cea mai puternică tribună de influenţare a maselor care e Televiziunea Română !

Impostorul care i se adresa Ralucăi Turcan, preşedinta comisiei, cu "îmi plac poziţiile dvs. ..." se laudă că ar fi scris 10 cărţi... Eu cred că replica cheie din toată maculatura lui Valentin Nicolau este aceea rostită de Claudiu Bleonţ, alături de Ion Lucian, Mircea Albulescu, George Ivaşcu, într-o piesă de-a magraonului, împinsă pe scena naţionalului bucureştean, în condiţii tenebroase, "Dumnezeu n-are money!" Şi fiindcă Dumnezeu nu are să-i dea lui bani, foarte mulţi bani, s-a apucat omul de politică şi de afaceri cu banii publici, prin smintirea poporului.

În loc să fie o tribună pentru promovarea şi conservarea valorilor culturale naţionale TVR a devenit, sub gheara negroidului V. Nicolau, o fabrică de bani, loc de huzur şi combinaţii mafiote şi, nu în ultimul rând, un teribil instrument de intoxicare şi manipulare a opiniei publice româneşti.

Cum şi de ce se permite asta ?

Guvernanţii ştiu de ce !