Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ion Mocioalcă. Nu este în sală.

Domnul deputat Vasile Mocanu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia politică de astăzi este intitulată: "Avem nevoie de legi, nu de ordonanţe".

În armată, şi nu vorbim doar despre ţara noastră, a existat din totdeauna o vorbă care sintetizează perfect politica militară: ordinul nu se discută, se execută. Din păcate, guvernanţii de azi se mai cred încă pe vremea milităriei. Ori, poate, anumite nostalgii le întunecă buna-credinţă. Altfel, nu ne explicăm deloc apetitul Executivului pentru ordonanţele de urgenţă.

În toamna trecută, Comisia Europeană atrăgea atenţia în Raportul de Ţară că, în 9 luni de guvernare, Cabinetul Tăriceanu a emis mai multe ordonanţe de urgenţă decât Guvernul Năstase pe tot parcursul anului 2004. Evident, documentul sugera delicat guvernanţilor să renunţe la acest mod pseudodemocratic de legiferare, pentru a nu limita rolul legislativ fundamental al Parlamentului.

Dar actuala Putere ţine cont de sfaturile oficialilor europeni doar când îi convin. Acum, nu i-au convenit şi a continuat să emită ordonanţe de urgenţă.

Ce să mai spunem de faptul că însuşi premierul Tăriceanu promitea, cu un an în urmă, că Parlamentul nu va mai fi o anexă a Guvernului, ci o sursă pentru o guvernare viabilă? Cât mai valorează o promisiune a Alianţei DA?

Regăsim aici, în refuzul guvernanţilor de a discuta pe marginea legilor pe care le propun, incapacitatea Alianţei DA de a-şi susţine cu argumente logice propriile proiecte. În viziunea guvernanţilor de azi, un proiect de lege nu se mai discută, ci se votează la foc automat. Aşa se face că ne-am pricopsit, în ultimul an, cu o mulţime de legi strâmbe, ineficiente şi dubioase, când, dimpotrivă, am fi avut nevoie de legi care să ne ducă cât mai aproape de civilizaţia europeană. Sănătatea, educaţia, justiţia nu pot căpăta chip european prin ordonanţe de urgenţă.

Mai descoperim în refuzul guvernanţilor de a discuta despre propriile acte normative şi intenţia premeditată a acestora de a transfera puterea de decizie politică exclusiv în tabăra celor care au obţinut doar puţin peste 30% la alegerile din 2004, scor care i-a şi plasat, de fapt, pe locul doi. Rămân însă 70 de procente de electorat care sigur că nu se regăsesc în acest mod controversat de a face politică.

Când Parlamentul tace, şi tace pentru că i se ordonă să tacă, dictatura este periculos de aproape. Avem nevoie de legi bune, nu de ordine militare, domnilor guvernanţi!

Vă mulţumesc.