Parliamentary debates

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul deputat Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al P.N.L.

Apoi, are cuvântul ultimul vorbitor, domnul deputat Ioan Munteanu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Mai bine mai târziu decât niciodată".

Cunoscuta zicală "Mai bine mai târziu decât niciodată, dar şi mai bine niciodată târziu" îşi găseşte o strălucită explicaţie în reprivatizarea de către Guvernul Tăriceanu a Uzinei de automobile din Craiova, privatizată anterior de către Guvernul Văcăroiu.

Chiar dacă pe plan global Concernul DAEWOO şi-a dat obştescul sfârşit, nu vreau să spun că prezenţa firmei sud-coreene la Craiova constituie o nereuşită. Până la urmă, coreenii au salvat Uzina de automobile din oraşul Băniei şi au dat de lucru atâţia ani unui important număr de persoane, care altminteri ar fi îngroşat rândurile şomerilor.

Vreau să afirm doar că alegerea, la vremea aceea, a unei firme coreene s-a dovedit inoportună, din punct de vedere geo-politic, în condiţiile în care importanţi producători de automobile din Vestul Europei ar fi putut fi atraşi aici, cu consecinţe benefice asupra a două componente de inters major pentru România.

Mai întâi, ar fi dat un semnal clar de deschidere a porţilor către marii investitori ai lumii occidentale, spunându-le că ţara noastră este interesată să le ofere posibilităţi de a investi aici în mai multe domenii. Numai că la vremea aceea sloganul "Nu ne vindem ţara" era mai important în opinia populistă a guvernanţilor, decât uzul raţiunii şi decât raţiunea bunului simţ.

În al doilea rând, atragerea unor investiţii occidentale de o asemenea anvergură ar fi grăbit integrarea României în structurile politico-militare şi politico-economice în care, până la urmă, din fericire, noi tot am ajuns, cu toată propensiunea antioccidentală a guvernanţilor de atunci, stăpâniţi de fascinaţia modelului asiatic.

Bref, dacă în deceniul trecut, Uzina de automobile din Craiova ar fi încăput pe mâinile unui mare investitor occidental, ponderea investiţiilor nord-atlantice ar fi fost alta, consecinţele previzibile fiind acelea că România ar fi intrat mult mai devreme sub umbrela de protecţie a NATO, iar aderarea la Uniunea Europeană ar fi fost ceva mai facilă.

Acum, în 2007, când 72% din acţiunile fabricii craiovene vor fi scoase la vânzare, iar privatizarea acesteia reprezintă principalul proiect economic al Guvernului, România are şansa să devină ţara cu industria auto cea mai puternică din regiune.

Nu vom putea da trendul pe piaţa auto mondială, dar ca volum de producţie vom deveni un jucător important. De aceea, cum spunea premierul Tăriceanu într-un recent interviu, nu preţul oferit de investitori va fi principalul criteriu de privatizare, ci dimensiunile proiectului prezentat şi implicaţiile acestuia în ansamblul economiei româneşti.

România nu mai este în situaţia de a privi banul ca prim-criteriu. Acum ne interesează volumul producţiei, locurile de muncă, numărul de furnizori externi şi gradul de integrare locală a producţiei auto de la Craiova, pentru că economia naţională trebuie să crească şi pe seama unor IMM-uri care să se poată dezvolta în jurul acestei uzine.

Respectând regula jocului din Uniunea Europeană, privatizarea se va face, sper, în cel mai transparent mod cu putinţă, şi nu putem decât să anticipăm că viitorul proprietar al uzinei va aparţine spaţiului euro-atlantic, cu toate consecinţele benefice ale acestei apartenenţe.

"Mai bine mai târziu decât niciodată", chiar dacă ar fi fost mult mai bine ca acest lucru să se întâmple de prima dată.

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.