Parliamentary debates

Doamna Mira Anca Victoria Petrescu Mărculeţ:

"Stabilitate şi Securitate în Europa: mizele extinderii Europei reflectate de către opinia publică"

In această declaraţie politică doresc să prezint rezumatul raportului pe care l-am întocmit în calitate de raportor al Adunării Uniunii europei Occidentale (AUEO). Am fost numită raportor pentru subiectul de mai sus şi raportul l-am prezentat la Paris în data de 4 aprilie 2007 în cadrul Comisiei pentru relaţii publice şi de comunicare. La această dată a fost aprobat şi urmează a fi prezentat în luna iunie 2007 în plenul AUEO.

Aş dori să încep prin a mulţumi colegilor mei şi tuturor celor prezenţi la această discuţie care prezintă un subiect important pentru poporul român şi pentru mine de asemenea. Mulţumesc de asemenea doamnei Sylvie Goulard, preşedintă a Mişcării Europene Franceze, pentru prezenţa ei şi sper că vom avea ocazia să discutăm despre modul în care Uniunea Europeana percepe situaţia.

Încercând să rezum acest raport, îmi permit să scot în evidenţă două aspecte de mare importanţă. Primul este faptul că poporul român a dorit din toată inima integrarea în Uniunea Europeană şi rămâne, după 1 ianuarie 2007, mândru de a purta insigna albastră cu cele 12 stele de aur. Al doilea se referă la specificităţile acestei ţări şi acestui popor, care cer a fi luate în considerare prin programe de ajustare post-integrare.

Integrarea în UE aduce schimbări în viata publică şi privată a cetăţenilor. Prin acest raport mi-am propus să abordez în profunzime câteva domenii ce redau imaginea opiniei publice în România: contextul rural şi agricultura, migraţiile şi locurile de muncă, educaţia, şi noile chestiuni de securitate şi apărare.

Agricultura

România deţine un mare capital agricol, iar procedeele de ajustare la normele europene în materie de agricultură sunt foarte importante. Dată fiind vechimea şi valoarea tradiţiilor române de creştere a animalelor şi de agricultură, necesitatea de a abandona câteva este frecvent rău văzută de către opinia publică română urbană cât şi rurală.

După sondajele de opinie, poporul român se afirmă deschis în faţa oricărei schimbări ce va ameliora situaţia, atâta timp cât UE va ţine cont de necesităţile şi specificităţile fiecăreia dintre comunităţile locale.

Munca şi migraţiile

Disponibilitatea şi calitatea locurilor de muncă structurează problematica nivelului de viaţă şi al bunăstării populaţiei. Situaţia posterioară revoluţiei din 1989 a lăsat fără loc de muncă un mare număr de persoane calificate, antrenând astfel către o creştere a şomajului şi a supraangajării în sectoare de muncă inferioare. Integrarea în UE va relansa acest domeniu care, în ochii populaţiei române, s-a depreciat foarte mult dupa revoluţie. De altfel, aspectul creşterii locurilor de muncă este evaluat ca fiind un efect pozitiv principal al integrării, la fel ca libera circulaţie a persoanelor.

Opinia publică românească se arată totuşi critică aspra faptului că multe ţări europene păstrează restricţii vis-à-vis de libera circulaţie a persoanelor. Acesta este perceput ca un aspect foarte defavorabil, un dezechilibru al situaţiei, căci economia română se situeaza în plină expansiune, şi va gazdui probabil o forţă de muncă străină ce o va delocaliza pe cea română.

Trebuie menţionat şi faptul că dinamica şi structura fluxului migrator se va schimba. Ne aşteptăm, pe bună dreptate, ca din ce în ce mai mulţi migranţi români să revină în România şi, de asemenea, ca multe persoane diplomate, specializate, să plece în străinatate, "the brain drain" aşa cum au trăit-o şi vecinii nostri europeni integraţi în 2004. Este necesar să subliniez o schimbare majoră în formarea migranţilor români, care vor fi cadre specializate şi nu muncitori pe piata neagră. Sperăm ca opinia publică europeană va şti să îi primească şi că nu le va opune prejudecăţi şi stereotipuri.

Educaţia

Tinerii universitari sunt cei ce percep cel mai bine aspectele pozitive ale integrării României. Trebuie menţionat şi faptul că 67% dintre români cred că studiile universitare oferă şanse foarte bune de reuşită în viaţă. Astfel, profitând de echivalarea celor două sisteme de învăţământ, noile elite române speră să integreze un spaţiu european de studiu, cât şi să schimbe o parte din opinia publică pe care Europa o are până acum despre România.

Securitate

Pe planul securităţii şi al apărării, România nu a aşteptat ora integrării sale pentru a se implica: parteneriatul său cu UEO a început deja în 1997 cu trimiterea trupelor române în misiunile Petersburg. După 1 ianuarie, România a integrat structurile politico-militare ale Consiliului Miniştrilor în UE în domeniul politicii europene comune de apărare şi al politicii europene de securitate şi apărare. Această ţară a ţinut drept frontieră atât în trecut, cât şi în prezent.

Pentru UE, poziţia României oferă noi oportunităţi de acţiune din cauza accesului direct la Marea Neagră, la gurile de vărsare ale Dunării, cât şi din cauza deschiderii către Orientul Mijlociu, zona Golfului şi Rusia - ce poate permite un control mai bun al zonei dar şi un acces către o zonă foarte nesigură. Ţin să reamintesc faptul că regiunea mării Negre este sursa multor conflicte regionale: conflictele separatiste din regiunea Moldova orientală, din estul şi nordul Georgiei, din Vestul Azerbaidjanului, din Cecenia. După opinia publică română, regiunea mării Negre este considerată sursă de bogăţie (energetică, petroliferă, naturală) dar şi de tensiuni. Din cei 21% de români care afirmă că nu se simt în securitate, 41% atribuie acest sentiment tensiunilor în zona mării Negre. O politică de apărare echilibrată este posibilă doar printr-o strânsă cooperare cu UE şi prin programe de cooperare regională cu statele riverane ale Mării Negre - element integrat prin crearea Organizaţiei de Cooperare economică a Mării Negre şi prin posibila inaugurare a Forumului Mării Negre pentru dialog şi cooperare. România vizează o implicare directă în procesul de pacificare a conflictelor în această zonă.

Problemele interne ale României - în special corupţia, problemele etnice în Transilvania - sunt preocupante pentru toată populaţia. Rezoluţia lor depinde, în ochii opiniei publice române, atât de un efort mai mare al elitelor române, cât şi de un ajutor eficace al Uniunii Europene.

Acesta a fost rezumatul raportului meu. În minutele următoare aş dori să mă opresc asupra unui subiect foarte controversat şi de mare importanţă dacă vorbim de stabilitate şi securitate în Europa: problema minorităţilor maghiare pe teritoriul român. Doamna Sylvie Goulard a vorbit despre acest aspect pe 1 ianuarie, considerând-o o problemă rezolvată. Şi în România a fost considerată rezolvată, dar recent noi incidente au apărut redeschizând discuţia, incidente pe care poporul român nu le consideră compatibile cu principiile de coabitare ale UE.

Minoritatea maghiară reprezintă 6% din populaţia totală a cetăţenilor României. Ea este stabilită în zona centrală a României, în Transilvania. Din cauza numărului acestui efectiv, minoritatea maghiară beneficiază de drepturi pe teritoriul român: reprezentanţi în guvernul român, un partid propriu care se prezintă la alegeri, şcoli în care se învaţă maghiara şi oraşe cu două nume: unul unguresc şi altul românesc. Este de ajuns să comparăm situaţia acestei minorităţi cu cea a populaţiei române ce locuieşte în Republica Moldova. Deşi această populaţie română pe teritoriu moldav depăşeşte dimensiunile unei minorităţi, ea nu primeşte nici măcar dreptul de a se defini şi afirma "română". Statut român susţine această populaţie, ajutând-o să obţină paşapoarte române şi să vină în România.

Comparând această poziţie a statului român cu cea a statului ungar, opinia publică în România se arată din ce în ce mai îngrijorată din cauza cererilor de autonomie teritorială ale acestei minorităţi, cât şi din cauza suportului pe care preşedintele Ungariei o acordă acestor cereri. Recent, pe 15 martie 2007, sărbătoarea naţională a Ungariei, preşedintele ungur a făcut o vizită neoficială în România în regiunea Transilvaniei, unde doar steagul ungar a fost arborat fără cel român. Opinia publică în România, cât şi în Ungaria a fost surprinsă de prezenţa preşedintelui ungur în Transilvania, care nu a onorat ziua naţională a poporului său, mai ales într-un context în care multe manifestaţii s-au iscat la Budapesta. În acelaşi timp, opinia publică şi-a amintit că această zi este un simbol naţional, fiind marcată în 1990 de virulente conflicte interetnice în aceeaşi regiune.

În acest context, prin aceste mijloace, proclamând un discurs, într-o ţară de vizită, în favoarea autonomiei teritoriale a regiunii unde locuiesc cetăţeni români de etnie maghiară, preşedintele ungar şi-a atras o impresie foarte proastă a opiniei publice şi a autoriţătilor române, ce nu au fost prevenite de această vizită. În calitate de şef de stat, vizita sa ar fi trebuit anunţată astfel încât ea să poată fi pregătită conform protocolului de către autorităţile române.

În acelaşi timp, preşedintele ungar a încurajat proiectul conducătorilor minorităţii maghiare de a strânge semnături de la populaţia minoritară pentru a cere autonomia teritorială. Prin aceasta, ei vor încerca să asimileze în mod incorect aceste semnături unui referendum - căci referendumul este un proces oficial, supravegheat de autorităţi şi executat în condiţii reglementate legal. Aceste acte vor fi folosite ulterior pentru a iniţia mişcări interne şi externe de cerere a autonomiei teritoriale, îndreptându-se astfel împotriva Constituţiei române, care specifică în mod clar că România este un stat unitar şi indivizibil.

Iată de ce, urmărind idealul unei pacificări a relaţiilor, opinia publică în România speră să se ajungă la diminuarea tendinţelor naţionaliste din partea acestei minorităţi. Sunt conştientă de faptul că România nu este singura ţară care se confruntă cu o astfel de problematică. În măsura în care acestei minorităţi îi sunt acordate drepturile sale legale - mai mult decât în alte ţări în UE - sperăm să putem coabita în pace, fără a ne lovi încă o dată de tendinţe expansioniste. O problemă similară a apărut şi în Slovenia, datorită unor cereri făcute în numele istoriei imperiului Austro-Ungar care ocupa aceste teritorii acum 100 de ani.

Aceste dispute fac Europa să pară vulnerabilă, în numele unui interes particular ce nu se încadrează în principiile moderne ale UE, principii în numele cărora am aderat acest spaţiu comunitar.

În ochii populaţiei din România, este dificil să ne învestim în proiecte comune europene atâta timp cât chestiunile teritoriale vor fi abordate sub acest aspect. România speră că, o dată cu integrarea în UE, aceste tendinţe de manifestări naţionaliste, separatiste şi revendicative de pe teritoriul român vor dispărea şi că UE va lua atitudine atunci când actele sus-menţionate vor apărea pe masa discuţiilor, pentru a nu avea încă o dată pe agendă conflicte etnice (ca în Kosovo).

Ajungând la finalul discursului meu, aş dori să amintesc faptul că opinia publică în România percepe integrarea în UE ca o chestiune de demnitate naţională şi de respect către toate minorităţile de pe teritoriul său, în acord cu principiile europene. În acelaşi timp, opinia publică se aşteaptă ca toate minorităţile ce sunt şi cetăţene ale României să respecte Constituţia acestei ţări şi statutul României ca stat unitar şi indivizibil.

Este o relaţie de convieţuire civilizată pe teritoriul unui stat unitar pe care UE va trebui să o păstreze în viitor. Cu cât respectul nostru este mai mare către Uniune, cu atât avem mai multe aşteptări, cu atât îi vom cere să-şi plece urechea - imparţială sperăm - la îngrijorările noastre.

vă mulţumesc de atenţia dumneavoastră.