Ovidiu Ioan Silaghi
Ovidiu Ioan Silaghi

Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.172/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Ovidiu Ioan Silaghi - declaraţie politică intitulată "Pentru câteva voturi în plus, Traian Băsescu ar face orice";

 

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Pentru câteva voturi în plus, Traian Băsescu ar face orice"

Recent, preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe episcopul Ladislau Tökés. Pretextul l-a constituit reuşita individuală a acestuia în cadrul scrutinului pentru Parlamentul European. Prin această primire, şeful statului şi-a depăşit din nou cadrul de echidistanţă pe care trebuie să-l manifeste faţă de competitorii de pe scena politică românească. Dintre cei 35 de noi parlamentari europeni, în afară de Ladislau Tökés niciunul nu a avut parte de o primire oficială la Preşedinţie. Se poate vorbi în acest caz de discriminare pozitivă în ceea ce îl priveşte pe europarlamentar.

Interesul subit al preşedintelui Traian Băsescu pentru persoana episcopului Tökés Laszlo este mai mult decât surprinzătoare, cel puţin la prima vedere. Până mai ieri, persoana episcopului nici nu conta pentru şeful statului. Nu cred că a fost auzit de cineva pronunţându-i numele. Şi totuşi, ca prin farmec, gheaţa s-a topit şi între preşedinte şi episcop s-a statornicit, nu cred că greşesc, o trainică prietenie. Una interesată însă şi din care ambele părţi vor să tragă foloase. Numai că este vorba de interese personale şi care sunt, în mai multe situaţii, contrare interesului public.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsescu, lucrurile sunt clare. Domnia sa are nevoie, via Tökés Laszlo, de voturile maghiarilor care îl susţin pe acesta. Într-un eventual tur doi al unor alegeri prezidenţiale echilibrate, 150 -170.000 de voturi pot conta decisiv. Numai că îmi pun o întrebare: este normal ca pentru a-ţi atinge un scop personal, să rişti imaginea României în străinătate? Pentru că, în contrapartidă, preşedintele Traian Băsescu oferă şi el ceva.

Se ştie, Traian Băsescu i-a promis că îl va sprijini pentru a deveni membru al PPE. Numai că un astfel de sprijin nu va fi reflectat pozitiv în Parlamentul European. "Pilele" nu sunt un instrument specific Parlamentului European.

De asemenea, se ştie că la Palatul Cotroceni, cei doi au vorbit despre descentralizare. Numai că în accepţiunea episcopului Tökés, termenul de descentralizare are alte conotaţii, ce ţin mai mult de autonomie, în forme prohibite de Constituţia României. Sunt convins că fiind cauţionat de şeful statului, Tökés Laszlo va merge mai departe în ceea ce priveşte susţinerile pe această temă, şi nu exclud amplificarea în sens negativ a evoluţiei acestei probleme.

Nu în ultimul rând, prin "instrumentul" Tökés Laszlo, şeful statului încearcă o dezbinare la maxim a comunităţii maghiare din România. După ce a scindat artificial clasa politică românească, preşedintele Traian Băsescu încearcă acelaşi lucru şi cu zona politică a maghiarilor din România. Şi aceasta doar pentru că principala organizaţie politică, UDMR, nu-i cântă în strună, aşa cum o fac cei din PD şi PLD. Divizarea comunităţii maghiare şi tentativa de eliminare de pe scena politică a UDMR, ar însemna o catastrofă pentru viaţa cotidiană din Ardeal, iar în planul imaginii externe ne-ar putea duce cu mulţi ani înapoi.

PS: Am înţeles că din statutul viitorului PD-L, a fost eliminată interdicţia de colaborare cu PSD. Dacă acest lucru se va confirma, aştept de la domnii Boc, Stoica, Stolojan, Flutur să ceară scuze public PNL pentru sutele de declaraţii agresive şi calomniatoare referitoare la "relaţiile" dintre PNL şi PSD, relaţii care au fost pur constituţionale. Adică aşa cum vor arăta şi relaţiile dintre PD-L şi PSD, conform afirmaţiilor lui Valeriu Stoica.