Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 13, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.52/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 13, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 13, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.21 | Ioan Aurel Rus - relatare privind proclamarea solemnă a sărbătorii Sfinţilor martiri năsăudeni; | ![]() |
||
|
Duminică, 11 mai 2008, pe Dealul Mocirlelor din localitatea Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc proclamarea solemnă a Sfinţilor martiri năsăudeni apărători ai dreptei credinţe strămoşeşti. Au participat 17 înalte feţe bisericeşti, între care mitropoliţii: I.P.S. Sa Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, I.P.S. Sa Teofan, proaspăt ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, I.P.S. Sa Serafim, Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord, şi amfitrionul întîlnirii, I.P.S. Sa Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În faţa a peste 10.000 de participanţi a fost sfinţită icoana martirilor năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichii din Telciu. Atanasie Todoran s-a născut înainte de anul 1663 şi a fost executat la vârsta de 104 ani, în data de 12 noiembrie 1763. Era un ţăran din Bichigiu şi a rămas în istorie după ce, la îndemnul său, grănicerii a 9 batalioane (un batalion avea 250 de soldaţi) au refuzat să depună jurământul de supunere faţă de Viena în prezenţa episcopului unit Petru Aron şi a generalului Bukow. Moşneagul s-a prezentat călare în faţa batalioanelor, cerându-le să nu depună jurământ de supunere faţă de împărăteasa Maria Tereza, pentru că aceasta i-a minţit, forţându-i să renunţe la credinţa ortodoxă şi să îmbrăţişeze Uniaţia, adică unirea cu Biserica Romei. Atanasie Todoran şi ortacii săi au fost acuzaţi de rebeliune şi condamnaţi la moarte. Execuţia a avut loc pe Dealul Mocirlelor, unde, în faţa oamenilor adunaţi de prin sate, Atanasie Todoran a fost tras pe roată, iar ortacii săi spânzuraţi. Alţi ţărani, care le-au venit în ajutor, au fost bătuţi cu vergile, unii murind din cauza loviturilor. Cu o zi înainte de execuţie, Atanasie Todoran a refuzat serviciile religioase ale unui "popă-unit" ce venise să-i împărtăşească fiul muribund cu ostie, în loc de cuminecătură (pâine şi vin). Au rămas în istorie cuvintele: "În pământ de m-or băga, nu mă las de legea mea, asta-i legea lui Christos, sloboziţi puştile jos". Pentru Biserica Ortodoxă, ziua de 12 noiembrie va fi zi de sărbătoare şi întreaga suflare va cinsti pe Sfinţii martiri năsăudeni. |



