Angel Tîlvăr
Angel Tîlvăr

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.29/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Angel Tîlvăr - declaraţie politică ce are ca obiect absenteismul şcolar;

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Angel Tîlvăr.

Aveţi cuvântul, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică are ca obiect absenteismul şcolar.

Transformările suferite de societate şi complexitatea familiei contemporane (problemele economice, problemele de relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social şi emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în străinătate etc.) determină mai multe probleme emoţionale la copii decât în trecut. La acestea se adaugă presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi al altor forme de dependenţă, metodele educative slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi notare, frica de examene etc., constituindu-se în adevăraţi factori stresanţi pentru elevi care, din păcate, uneori evită confruntarea cu "problema" prin fuga de la ore.

Văzut din această perspectivă, absenteismul reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Din păcate, absenteismul este în creştere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedepsirea lor excesivă pot doar contribui la cronicizarea fenomenului.

Absenteismul este principalul factor asociat cu abandonul şcolar, având o înaltă valoare predictivă în raport cu acesta. Între cauzele principale ale abandonului şcolar regăsim cauze economice, socio-culturale sau religioase, psihologice şi pedagogice. Efectele abandonului şcolar demonstrează de ce acest tip de conduită este considerat deosebit de grav.

Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională, indispensabilă integrării socio-economice, nici formaţia morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de cetăţean al unei comunităţi.

În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi ei reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăţi sociale şi de pierderi, care depăşesc investiţia cerută de formarea iniţială. Din punct de vedere al costurilor economice, scumpă nu este persoana bine educată, ci cea insuficient educată, care părăseşte şcoala cu o formaţie şubredă sub aspect moral, intelectual sau estetic.

Absenteismul şi abandonul şcolar creează situaţii alarmante: mii de elevi din Vrancea, judeţul pe care îl reprezint în Parlament, nu au reuşit să finalizeze cursurile anului şcolar 2007 - 2008. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a anunţat că peste 3.000 de elevi nu au promovat anul şcolar 2007 - 2008.

Potrivit statisticilor, în învăţământul gimnazial au fost 1.699 de elevi care nu au promovat cursurile. Acest lucru s-a datorat abandonării şcolii sau a numărului foarte mare de corigenţe, ceea ce a dus la repetenţie. La învăţământul liceal de zi nu au promovat 104, la seral alţi 196, în timp ce în învăţământul profesional, aproximativ 400 de elevi nu au terminat anul şcolar.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Vrancea susţin că 2.136 de elevi vrânceni au trebuit să-şi susţină corigenţele în această vară. 1.260 de elevi au avut corigenţe la un singur obiect, în timp ce peste 100 de elevi sunt corijenţi la mai multe obiecte.

A doua situaţie care ar trebui să ne îngrijoreze pe noi, autorităţile locale şi pe părinţi, deopotrivă, este situaţia recent înregistrată referitoare la prezenţa elevilor la cea de-a doua probă a tezelor cu subiect unic la limba şi literatura română. Potrivit reprezentanţilor inspectoratului, s-a înscris la examen 163 de elevi de clasa a - VII - a, dintre care au absentat 131. În sălile de examen au fost prezenţi doar 32 de elevi. În ceea ce priveşte pe elevii din clasa a VIII-a, s-au înscris 127 şi au absentat 112, în sălile de examen fiind prezenţi doar 15 elevi.

Ca urmare, dragi colegi, cu toţii suntem responsabili pentru această situaţie în care se află învăţământul românesc, de la autorităţi până la profesori şi elevi.

Nu se poate stabili cu exactitate momentul în care acest fenomen a apărut sau când s-au instalat în societatea românească, dar putem cu siguranţă afirmă că este o problemă gravă a zilelor noastre, care se răspândeşte vehement şi care poate căpăta dimensiuni critice şi ireparabile.

Soluţia se află la nivelul relaţiei dintre părinte şi copil, profesor şi elev, autorităţi şi profesori, autorităţi şi părinţi. Din păcate, există foarte mulţi copii care nu merg la şcoală, pentru că părinţii au nevoie de ei în munca din care îşi câştigă existenţa. Acest lucru se întâmplă mai ales în mediul rural, unde copiii îşi ajută părinţii la muncile câmpului şi, în consecinţă, lipsesc de la şcoală.

De multe ori, la noi absenteismul se face cu complicitatea adulţilor, fie că aceştia sunt părinţii, care acceptă că elevul nu trebuie să se ducă la toate orele, ci doar la cele care îl interesează, sau profesorii care, uneori, acceptă motivări aberante.

Abandonul şcolar s-a generalizat, nu mai ţine cont de posibilităţile materiale ale părinţilor, de clasa socială sau alte motive, indiferent de situaţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.