Marius Cristinel Dugulescu
Marius Cristinel Dugulescu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.79/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică: - "Despre aplicarea TVA drepturilor de proprietate intelectuală - cu prudenţă şi luciditate";

 

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Despre aplicarea TVA drepturilor de proprietate intelectuală - cu prudenţă şi luciditate"

Aplicarea taxei pe valoarea adăugată drepturilor de autor este pertinentă în aparenţă, dar discutabilă în esenţă, din cauza problemelor de ordin fiscal şi juridic pe care le invocă o asemenea dispoziţie imperativă.

În sistemul Convenţiei de la Berna, întregul drept de autor este fundamentat pe dreptul moral şi se poate aprecia - mai mult sau mai puţin -, că acest sistem de protecţie are caracter universal, mai ales după ce Statele Unite ale Americii au devenit şi ele membre ale Uniunii de la Berna. Legea nr.8/1996 din dreptul pozitiv românesc privind dreptul de autor şi drepturile conexe, spre deosebire de legea franceză, nu enunţă caracterele drepturilor morale, dar acestea pot fi desprinse din unele dispoziţii ale legii. Dreptul de autor are caracter perpetuu, este imprescriptibil, dar mai ales art.11 din lege consacră caracterul inalienabil al drepturilor morale.

În baza acestor consideraţii, trebuie reconsiderată această măsură a aplicării taxei pe valoare adăugată, deoarece efectul negativ va determina o relativizare a drepturilor de autor, pentru că sistemul dreptului de proprietate intelectuală va fi lipsit de orice legitimare şi protecţie de ordin fiscal.

Astfel, sumele de bani obţinute de persoanele fizice, cu titlu exclusiv de drept de autor, nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, păstrându-se consecvenţa interpretării art.127 alin.(1) din Codul fiscal, în sensul în care condiţia caracterului independent al activităţii nu se poate îndeplini în cazul persoanelor fizice beneficiare de drept de proprietate intelectuală. Este adevărat că, din punctul de vedere al calificării juridice a venitului, acesta poate fi încadrat în sfera veniturilor rezultate din activităţi independente, dar aplicarea TVA presupune îndeplinirea unor condiţii specifice şi determinante.

În conformitate cu art.127 alin.(3) din Codul fiscal, pentru a se aplica taxa pe valoarea adăugată este prevăzut ca o condiţie imperativă ca între persoana care cesionează şi persoana care preia dreptul de autor să nu existe un raport de tipul angajat/angajator, dar jurnaliştii care au obligativitatea de a fi în slujba unei singure publicaţii, a unei singure televiziuni şi a unui singur post de radio reclamă dispariţia caracterului independent al prestărilor de servicii.

Aplicarea TVA drepturilor de autor pe ultimii 5 ani înfrânge autoritatea principiilor de drept în materie, înfăptuind o inechitate fiscală prin anularea principiului predictibilităţii legii fiscale, schimbându-se fără temei juridic interpretarea unui text normativ, în speţă, legea fiscală. Mai mult, se încalcă principiul tempus regit actum, în sensul în care legea, actul normativ se aplică în conformitate cu regimul constituţional, juridic, din perioada când a fost adoptată norma juridică.

De asemenea, din perspectiva protejării drepturilor contribuabilului în materie, prin această măsură de aplicare a TVA dreptului de autor pe ultimii 5 ani este încălcată şi obligaţia de informare a contribuabilului, în deplină concordanţă cu art.7 din Codul fiscal: "Organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii, potrivit legii fiscale."

Aplicarea TVA drepturilor de autor, pe ultimii 5 ani, este o măsură de politică fiscală care trebuie reconsiderată, după o analiză lucidă şi exhaustivă a impactului asupra bugetului de stat, dar şi în sensul păstrării unui anumit nivel de protecţie fiscală pentru beneficiarii drepturilor de autor, şi nu să legitimăm o dispoziţie imperativă care eludează principii şi reguli fundamentale ale interpretării juridice şi aplicării în literă şi în spirit a normei juridice.