Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.119/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.210 | Camelia Khraibani - despre "Strategia României privind sănătatea"; | ![]() |
||
|
"Strategia României privind sănătatea" În acest an lumea întreagă a trăit un sentiment de îngrijorare în legătură cu o boală din acelea zise rare, dar foarte periculoasă. Mă refer la maladia Ebola, care a pornit din Africa şi şi-a manifestat tendinţa de a se răspândi peste tot globul. Cu un sentiment de mândrie profesională remarc mobilizarea cetăţenilor din întreaga lume, a politicienilor din ţările cu riscuri mari de contagiune, dar în principal participarea mediului academic de pretutindeni şi a celui sanitar, care, acesta din urma, nu fără sacrificii, s-a aflat în prima linie a bătăliei pentru oprirea răspândirii bolii şi eradicarea ei acolo unde se instalase. Îmi exprim totodată bucuria pentru faptul că noi, românii, am fost feriţi de această dată şi nu am avut bolnavi sau victime ale acestei boli. Ca deputat şi medic îmi face plăcere să apreciez eforturile corpului profesional medical şi al domnului ministru al sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, pentru felul în care au comunicat, au avertizat şi au pregătit populaţia şi sistemul medical pentru o eventuală confruntare cu situaţii mai grave sau cazuri izolate de îmbolnăvire. În contextul electoral din ţara noastră a trecut cam neobservată o realizare importantă pentru managementul politicii din domeniul sănătăţii. De aceea folosesc această ocazie pentru a-i felicita pe specialiştii din domeniul medical şi conducerea Ministerului Sănătăţii pentru elaborarea strategiei României privind sănătatea. Şi din acest document putem remarca receptivitatea instituţiilor sanitare şi a personalului medical la noile provocări la care suntem supuşi pe linia atacurilor privind sănătatea oamenilor. Evidenţiez şi eu aici, ca un element de noutate adus de strategia Guvernului României în domeniul sănătăţii, introducerea unui capitol special care se ocupă de bolile rare. Potrivit ministrului român al sănătăţii, pentru prima oară, avem la nivel naţional o strategie în domeniul sănătăţii coerentă. Documentul elaborat de specialiştii români împreună cu ministerul de resort ne dă o viziune pe termen lung, cu obiective clare, ceea ce va aduce un spor calitativ în actul medical din ţara noastră, Prin această strategie, Guvernul României poate bifa încă o realizare în politicile de cel mai mare interes pentru concetăţenii noştri. |



