Parliamentary debates

Doamna Valeria-Diana Schelean:

"România victimelor: la fiecare 6 minute şi 42 de secunde se constată un caz de violenţă în familie"

Între flagelurile care macină România de astăzi, un flagel deosebit de grav şi de insidios a făcut, face, şi, în absenţa unor gesturi hotărâte, va continua să facă victime. Este vorba despre violenţa domestică, care nu este o problemă de gen, nu este o problemă a femeilor, ci este o problemă naţională, o problemă de soluţionarea căreia suntem cu toţii responsabili.

În intervalul 1 ianuarie 2012 - 10 octombrie 2013, la fiecare 6 minute şi 42 de secunde a fost făcut un apel la numărul unic de urgenţă 112 pentru un caz de violenţă în familie. Pentru acest interval de referinţă au fost constatate 139.365 de cazuri de violenţă în familie, potrivit unui studiu efectuat de 11 organizaţii nonguvernamentale. Studiul mai precizează, citând un răspuns primit de la autorităţi că: "... această statistică este una aproximativă, fundamentată fiind pe baza datelor colectate în sistemul 112 de către echipajele de poliţie, urmare a participării acestora la intervenţie, moment în care poate fi confirmată violenţa ca făcând parte din categoria «în familie»".

Legiuitorul a constatat această nevoie socială crescândă pentru protecţia victimelor violenţei în familie, cele mai multe dintre ele femei, iar prin Legea nr. 25/2012, care modifică şi completează Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, se instituie o serie de măsuri prin care s-a dorit să se asigure victimei dreptului la demnitate şi viaţă privată, printre care se numără şi ordinul de protecţie.

Însă realitatea a arătat că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, iar simpla introducere în lege a acestui instrument nu a fost suficientă pentru a asigura protecţie victimelor violenţei în familie.

Acelaşi studiu menţionat mai devreme, studiu la nivel naţional cu privire la implementarea ordinului de protecţie, relevă câteva concluzii îngrijorătoare:

1. Modul în care se pune în aplicare capitolul IV din Legea nr. 217/2003, republicată, nu respectă principiul celerităţii şi pune victimele violenţei în familie în situaţii de risc, prelungind statu-quoul în favoarea agresorului care are timp şi ocazii să intimideze victima, să obţină retragerea acţiunilor victimei şi să-şi menţină controlul asupra ei.
2. Procedurile care privesc emiterea de către instanţă a ordinului de protecţie împiedică punerea victimei în siguranţă în 24 de ore, chiar dacă este acută nevoie. Singura soluţie pentru victimă este să apeleze la un adăpost sau la rude sau prieteni. În ţară, la ultima monitorizare din iunie 2013, a rezultat că sunt aproximativ 590 de locuri în adăposturi şi 14 judeţe fără adăposturi.
3. Nu există supraveghere a punerii în executare a ordinului de protecţie.
4. Dosarele formate pentru încălcarea ordinului de protecţie sunt instrumentate într-un interval de lungime indeterminabilă. Astfel, rezultă un nou segment de timp în care agresorul poate să recâştige controlul asupra victimei.
5. Practica în ceea ce priveşte comunicarea ordinului de protecţie emis de către instanţe şi înregistrarea acestuia la poliţie este neunitară.
6. A crescut numărul de cereri de emitere a unui ordin de protecţie, ceea ce indică accesul victimelor la instrumentul prevăzut de lege, chiar dacă sunt atât de multe piedici.
7. S-a păstrat raportul dintre numărul de cereri înregistrate şi numărul de cereri admise. Sarcina probatoriului revine victimei şi este extrem de grea, deşi vorbim despre restricţii de mişcare ale agresorului faţă de victimă pe o perioadă de maximum un an de zile.
8. Durata judecării dosarelor nu respectă principiul celerităţii prevăzut de lege. În 8 luni, situaţia nu a evoluat în bine, cu toate că societatea civilă a măsurat indicatorul de la bun început şi l-a făcut public cu toate ocaziile. Deşi s-a scurtat durata de la primul termen până la soluţionare, a crescut cu aproape 85% perioada medie ce se scurge de la înscrierea dosarului la primul termen.
9. Conţinuturile ordinelor de protecţie asigură numai într-o măsură relativă siguranţa victimelor.
10. Majoritatea absolută a celor care formulează cereri pentru emiterea ordinului de protecţie sunt femei.
11. Nu se respectă demnitatea victimelor, aşa cum prevede legea.

Cred că această situaţie nu mai poate fi tolerată şi cred că este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a rectifica cât mai repede această reglementare care nu oferă suficientă protecţie victimelor violenţei în familie. În ceea ce mă priveşte, vreau să le asigur de tot sprijinul pe toate femeile din România care au căzut victime acestui flagel. Sunt ferm convinsă că în cele din urmă vom reuşi să luăm măsurile care se impun pentru protecţia acestor femei şi a celor care urmează să beneficieze de ordinul de protecţie. Lupta abia începe!