Ioan Oltean
Ioan Oltean

Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.60/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Ioan Oltean - comentariu pe marginea Proiectului de Lege privind combaterea migraţiei politice;

Domnul Ioan Oltean:

Adoptată în toamna anului trecut, Legea de modificare a Constituţiei a fost precedată de discuţii aprinse în cadrul Comisiei însărcinată cu redactarea sa, discuţii iniţiate de opoziţia democrată formată din reprezentanţii PD şi PNL, asupra câtorva articole din Constituţie, prin care se dorea instituirea unei responsabilităţi sporite a celor aleşi faţă de cei care i-au ales. Astfel, reprezentanţii Partidului Democrat au insistat pentru introducerea în Constituţie a unor prevederi care să combată şi să sancţioneze traseismul politic şi migraţia politică a unor politicieni, fenomen ce a cunoscut o amploare deosebită după 2000, însă reprezentanţii PSD, majoritari de altfel, am respins cu vehemenţă introducerea în Constituţie a unor asemenea texte considerate ca nedemocrate.

După ce partidul de guvernământ s-a văzut cu sacii în căruţă, adică după ce, sub ameninţarea şantajului bugetar sau de altă natură, a racolat reprezentanţii opoziţiei atât la nivel local, cât şi parlamentar, brusc a avut revelaţia stopării traseismului politic prin promovarea, săptămâna trecută, a unui proiect de lege privind combaterea migraţiei politice. Potrivit acestui proiect normativ, migraţia politică se sancţionează cu pierderea calităţii de parlamentar sau de ales local, dar, şi mai grav, respectivul este la dispoziţia şefului său pe linie de partid, care ar dobândi, astfel, drepturi nelimitate asupra acestora.

În acest mod, fie el parlamentar, ales local sau primar, devine lesne şantajabil sau la cheremul şefului său politic, legea devenind o adevărată mană cerească pentru corupţia instituţionalizată, demnă de un regim fanariot.

Nu că i-aş acuza pe reprezentanţii partidului de guvernământ sau Guvernul de furt intelectual, deşi nu ar fi pentru prima oară când guvernanţii promovează acte normative ce au îmbrăcat iniţial forma unor propuneri legislative ale parlamentarilor PD, dar promovarea, acum, a unui asemenea proiect normativ este contrar Constituţiei, spre exemplu art.70 care statuează în ce condiţii încetează calitatea de deputat sau de senator, migraţia politică nefiind menţionată drept cauză a pierderii calităţii de parlamentar.

Mă întreb ce Constituţie sau lege occidentală a studiat domnul Adrian Năstase - profesor universitar doctor în drept internaţional public - dacă a admis un asemenea proiect de lege care, pe mine, unul, mă duce cu gândul la plata birului plătit odinioară de Ţările române Înaltei Porţi Otomane.

Dacă la momentul potrivit, majoritatea PSD-istă n-a dorit combaterea şi sancţionarea traseismului politic, prin introducerea ca atare a unor texte constituţionale, acum, nu numai că este prea târziu, dar mai este şi neconstituţional, deoarece Legea fundamentală stabileşte că, pe durata mandatului, parlamentarii sunt în slujba poporului şi orice mandat imperativ este nul.