Costache Mircea
Costache Mircea

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.132/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Costache Mircea - declaraţie politică intitulată "Contradicţiile unei societăţi în derivă";

Domnul Costache Mircea:

"Contradicţiile unei societăţi în derivă"

Ştirile despre români şi România pot lăsa perplex pe orice observator neutru dinăuntru, dar mai ales pe cei dinafară. Afli în fiecare zi veşti contradictorii care ascund o stare de lucruri greu de definit. Pe de o parte, afli că învăţământul românesc produce încă valori, produce olimpici, campioni, mari valori ale sportului, ştiinţei, culturii şi artei, care se disting în marile competiţii internaţionale, în timp ce profesorii nu îşi mai pot achita cheltuielile cotidiene pentru îmbrăcăminte, carte de specialitate, căldură şi lumină. Afli că există copii care nu au un cămin, care scormonesc în gunoaie şi dorm prin subsoluri, ori copii supuşi relelor tratamente, perversiunilor, drogurilor, copii cărora li se exploatează munca de la vârste fragede.

Afli că sunt în România tineri şi adulţi care conduc limuzine de lux, petrec în spelunci, organizează raliuri clandestine, lupte de câini, reglări de conturi şi alte acţiuni din sfera crimei organizate. Afli că a crescut numărul sinucigaşilor, depăşind 20 de sinucideri la suta de mii de locuitori, că spitalele de neuropsihiatrie au devenit neîncăpătoare în timp ce guvernanţii nu mai prididesc cu laudele privind creşterea PIB-ului şi a realizărilor din economie. Afli că bugetul crapă de sănătate pe seama sumelor trimise în ţară de căpşunari, în timp ce industria este dezmembrată şi vândută la fier vechi, că politicile sociale acordă sume enorme celor disponibilizaţi, care reazemă primăriile în aşteptarea venitului minim garantat. Vorba celebrului Alcibiade: "Suntem o ţară atât de minunată, aici nu te mai plictiseşti niciodată!" Opulenţă şi marasm, prosperitate şi debusolare, bogăţie şi umilinţă, lux şi mizerie, îmbuibare şi foamete, amalgam care nu poate fi categorisit cu mijloacele cercetării sociologice actuale.

Tensiuni sociale latente, nemulţumiri sufocate, dureri înăbuşite şi statistice triumfale coexistă dizarmonic într-o societate atipică, măcinată de boli şi contradicţii fără leac.

Deşi suferinţa unor largi pături ale populaţiei atinge paroxismul, lipsesc cu desăvârşire mişcările sociale, grevele de protest. Sindicatele au fost anihilate prin coruperea liderilor şi prin cumpărarea păcii sociale cu paliativele salariilor compensatorii şi ale ajutoarelor sociale.

Vin alegerile şi, pe acest fundal, confuzia generală nu lasă să se întrevadă şansele relansării, afirmarea alternativelor de ieşire din marasm.

Figuri ciudate, magnaţi de carton, patroni de instituţii media, dar şi proprietari de hoteluri, firme luate pe nimic din patrimoniul public, populează scena politică românească, în lupta surdă pentru Putere. Puterea de a domina economic, de a subordona politic, de a-şi prezerva privilegiile, de a perpetua jaful. Votul nu mai are semnificaţia vocii poporului ca în democraţiile consolidate. El poate fi cumpărat, furat, măsluit şi transformat în armă de înavuţire, de oprimare şi de continuitate în decadentism paralizant. Cum se poate ieşi de aici, de sub teroarea minciunii, a raptului şi a intoxicării mediatice?

PRM are soluţii, are oameni, dar nu are resursele băneşti ale Mafiei atotstăpânitoare. Ce-i de făcut?

A mai rămas, totuşi, o ieşire. Credinţa nestrămutată în Dumnezeu, ruga către Împăratul Cerurilor, tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

Rugaţi-vă Români!

Doamne ajută!