Lia Ardelean
Lia Ardelean

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.48/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Cornelia Ardelean - prezentarea câtorva semnale în privinţa problemelor din agricultura românească;

Doamna Cornelia Ardelean:

Stimaţi colegi,

Începând de anul trecut, am primit în mod constant semnale disperate din partea agricultorilor cu privire la preţul grâului. Producătorii au arătat că preţul extrem de scăzut la care îşi pot valorifica producţia îi aruncă în pragul falimentului. Şi asta, să ne amintim, se întâmpla într-un an în care suprafeţe importante cultivate cu grâu au fost afectate de inundaţii. Partidul Conservator a făcut mai multe demersuri pe lângă Ministrul Agriculturii, prin care i-a cerut să intervină pe piaţă în favoarea producătorilor. Am arătat atunci că se protejează o mafie a importatorilor de grâu, care loveşte deliberat în interesele producătorilor, în special a celor mici şi mijlocii. Nu s-a întâmplat însă nimic şi producătorii au fost lăsaţi să-şi gestioneze singuri pierderile.

Mai grav mi se pare că, la nivelul Ministerului Agriculturii, nu s-a învăţat absolut nimic din experienţa anului trecut. Astfel, se prefigurează un an la fel de dificil pentru producătorii de grâu, an care, fiind al doilea consecutiv, va fi şi mai greu de suportat. Solicit responsabililor guvernamentali să găsească o soluţie pentru a evita falimentul producătorilor de grâu.

Este cu atât mai important să se găsească o soluţie viabilă pentru un preţ al grâului care să facă rentabilă producţia din acest an cu cât anul 2006 este ultimul în care îi pregătim pe agricultori pentru mediul concurenţial din Uniunea Europeană. Se ştie că ţările europene sprijină prin subvenţii şi măsuri protecţioniste producătorii proprii. România trebuie să lupte pentru a impune producţia proprie în spaţiul UE, printre altele prin sprijinirea producătorilor români. Este vital, în acest an, ca Guvernul să găsească soluţii pentru ca producătorii din domeniul agriculturii să se prezinte ca structuri profitabile la momentul integrării. Altfel, nu vor avea nici o şansă în Uniunea Europeană, şi mă întreb cine şi cum va gestiona problemele sociale inerente falimentării agriculturii româneşti?