Sándor Tamás
Sándor Tamás

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.140/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Tamas Sandor - declaraţie politică: "S-a produs minunea: Dan Voiculescu a coborât din ceruri";

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl rog pe domnul deputat Tamas să-şi prezinte declaraţia politică. Rog să fiţi foarte concis. Mai există doar un minut pentru grupul domniei sale.

Se pregăteşte domnul deputat Timar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tamas Sandor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să sunaţi la clopoţel, cum aţi sunat şi la ceilalţi. O să ajung şi eu la 3 minute.

Doamnelor şi domnilor colegi,

"S-a produs minunea: Dan Voiculescu a coborât din ceruri".

Nu, nu e o metaforă. E realitate. Precum Ceauşescu, şi Dan Voiculescu a venit cu elicopterul în judeţul Covasna. Mai e puţin şi pleacă şi dânsul, cum a plecat şi Ceauşescu: tot cu elicopterul...

Până aici nu e nimic nou. Au văzut şi domniile voastre ştirile la toate "Antenele", unde Voiculescu ne dădea lecţii de limba română şi de limba maghiară.

Un ziarist zicea odată că ştirea este acel eveniment care nu vrei să se afle, restul e reclamă. În ziare, la televizor, în faţa Preşedinţiei, domnul Voiculescu a ales calea reclamei politice, reclamei mediocre şi de prost gust, de altfel.

De prost gust şi de rea-credinţă.

Atât ungurii cât şi românii cu bun simţ sunt revoltaţi de modul şi de conţinutul învăţăturilor voiculesciene. Politicienii de la Partidul Democrat şi de la Partidul Naţional Liberal din judeţul Covasna s-au revoltat şi au coalizat împotriva lui Voiculescu. Noi, cei din UDMR, ne uităm cu oarecare surâs pentru că ştim că o asemenea politică, un discurs atât de agresiv şi fără conţinut nu are rădăcini şi nici nu se prinde.

S-au revoltat şi profesorii români cu bun simţ. Cu permisiunea domniilor voastre vă dau câteva date din municipiul Târgu Secuiesc, unde elevii de naţionalitate română învaţă în două şcoli, în clase separate. În ambele şcoli, unde există secţie română în clasele I-VIII, directorul adjunct este român. Liliana Dediu şi Emilia Ştefan.

La Şcoala Generală Petőfi Sándor învaţă 49 de elevi de naţionalitate română din totalul de 570 de elevi înscrişi. La Şcoala Generală Turóczi Mózes învaţă 126 de elevi naţionalitate română din totalul de 580 de elevi înscrişi.

Să vedem ce au declarat cele două directoare adjuncte despre afirmaţiile mincinoase ale dlui Dan Voiculescu.

"Vreau să vă spun că alături de copiii maghiari învaţă şi copii de naţionalitate română. Învăţăm în aceleaşi condiţii, fiecare are şanse egale la învăţătură, copiii de naţionalitate română învaţă după abecedare în limba română, deci în limba lor materna. Într-adevăr numărul copiilor a scăzut simţitor, dar asta este un aspect general. Copiii români se bucură de toate drepturile."

Doamnelor şi domnilor, este o situaţie normală.

Cealaltă directoare a declarat următoarele: "Răspund printre altele şi de activitatea secţiei române. Secţia română la şcoala noastră are câte o clasa pe fiecare nivel, la ciclul primar avem patru clase, iar la ciclul gimnazial tot patru clase, in total 126 de elevi. Ei învaţă în clase de secţia română. Manualele, cărţile, toate orele se ţin în limba română, abecedarul este cel de limba română. Este totul normal, şi copiii români şi cei maghiari învaţă în această şcoală. Unul din principalele obiective prin misiunea şcolii este exact cooperarea şi colaborarea între copii şi cadrele didactice de la o secţie la cealaltă. Este o situaţie normală..."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este o situaţie normală. Numai unul ca Dan Voiculescu nu înţelege. Sau mai bine zis nu vrea să înţeleagă. Nu vrea, pentru că are idei greşite şi este stresat de pragul, nu de 5, ci de 1 la sută.

Iată ce au scris ziarele româneşti din judeţ despre vizita conducătorului: "Mi-a căzut faţa când l-am auzit pe marele Felix întrebând cu o nonşalanţă demnă de cauze mai bune, la ce dracu' s-a dat el jos din elicopter taman la Bixad, în Covasna?

Domnul Voiculescu a reuşit să mă enerveze á la long, explicând cum obligă el copilaşii maghiari să înveţe limba română, asta între o greşeală flagrantă de gramatică şi un dezacord foarte reuşit între subiect şi predicat". Domnul Voiculescu vorbeşte cam aşa: "Limba română care eu nu o ştie".

Domnule Voiculescu,

Maghiarii şi românii din judeţ m-au rugat să vă comunic un mesaj:

Ocoliţi Ţinutul Secuiesc pentru că prezentaţi un risc ecologic: poluaţi atmosfera, şi la propriu şi la figurat.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.