Parliamentary debates

Domnul Daniel Buda:

Declaraţie politică intitulată "A fost odată un ministru de externe...".

De 17 ani încoace avem politicieni ce se străduiesc care mai de care să convingă electoratul că ei sunt soluţia ideală pentru a scoate ţara din impasul politico-economic (şi nu numai) în care se zbate.

De 17 ani se creează şi se desfiinţează instituţii politice, apar noi posturi de secretari de stat şi de miniştri, fie ca urmare a dorinţei de a optimiza anumite domenii, fie ca urmare a unor "necesităţi" de nimeni ştiute. Însă, nici un regim politic nu a reuşit să dea ţării ceea ce-i lipseşte cel mai mult în acest moment: specialişti.

Specialist în acest domeniu al politicii înseamnă un produs al unui partid crescut în ideologia acestuia, care să creadă în ideile promovate de partidul său şi a cărui pregătire academică să fie fără cusur, mai pe scurt ceea ce vesticii numesc "un politician de rasă".

Marea noastră deficienţă se manifestă aici întocmai ca în piesele lui Caragiale, şi asistăm neputincioşi se pare, la o serie de apariţii pe scena politică, care practic în loc sa ne construiască imaginea ca ţară ce se consideră europeană, nu face altceva decât să le atragă atenţia celor cu care vrem să ne "înfrăţim" că nu suntem altceva decât elevul codaş al clasei, pe care toţi ceilalţi trebuie să îl ducă în spate.

Asistăm de o vreme încoace la anumite scene desprinse parcă din piesele lui Caragiale ori de cate ori ne îndreptăm privirea către politica noastră externă spre exemplu, unde domnul prim-ministru Tăriceanu a avut nefericita inspiraţie de a numi un istoric. Biografia domnului ministru de externe al României, deşi confirma faptul că acesta ar fi de formaţie istoric, ba chiar unul cu doctorat în domeniu, nu poate confirma faptul ca acesta ar avea cea mai mică abilitate de a învăţa din greşelile şi gafele comise de diverse personaje politice de-a lungul timpului şi, din luna aprilie a acestui an, acest personaj numit ministru a reuşit să facă deliciul cancelariilor europene cu gafele sale impardonabile.

Uşor, uşor, mai afirmând că "normalizăm relaţia cu ruşii", mai declarând că vrea să semneze tratate pe care România le respinge ferm (tratatul cu Moldova), mai adoptând o atitudine şi poziţie de copil de clasa I aflat în faţa doamnei învăţătoare Condoleeza Rice ("Yes, right" exact aşa a făcut), mai confundând reporterii de televiziune cu iubita dumnealui şi împărtăşindu-le genialele idei de scădere a densităţii demografice prin trimiterea infractorilor ţigani în deşert (pe care probabil domnul Vadim Tudor s-ar fi oferit să-i transporte gratuit şi să le dea şi arme cu un singur glonte), acest "Ciorbăreanu", cum cred că l-ar fi numit Caragiale, a reuşit să transforme imaginea ministrului de externe al României într-o glumă care ar putea fi numită cel mult sinistră, dacă s-ar opri aici.

Din păcate, domnul istoric, care, culmea, are şi studii de "Mass-media si comunicare", s-a dovedit a fi destul de greu de redresat pe drumul cel bun şi iată că acum a atins culmea lipsei de eleganţă şi bun simţ pe care unii compatrioţi de-ai noştri spun că poporul nostru le-ar avea din plin. aşadar, nu numai ca nu a învăţat nimic din extemporalele picate cu brio până acum, dar a vrut să dea şi dovada supremă a incompetenţei sale. şi cum putea să facă asta mai bine decât prin a se comporta cu unul dintre capetele încoronate ale Europei, precum un bişnitar aflat în unul dintre târgurile capitalei, bucuros ca are un client străin care îi laudă marfa: "Good point, good, good point". Mda, păi într-adevăr, "bine ţintit", domnule Cioroianu, dar numai dacă ţintiţi către postul de cel mai jalnic om politic care a reprezentat vreodată România! Şi, oricum, mai exersaţi la gestul cu degetul, că nici măcar pe acela nu l-aţi făcut cum trebuie, sunt sigur că nici până acum Regele Spaniei nu l-a înţeles prea bine.

Din fericire, mai avem ceva timp să recuperăm ceea ce dumneavoastră aţi alterat cu atâta "naturaleţe", iar în perioada următoare poate veţi avea totuşi şi un acces de demnitate şi vă veţi reorienta profesional către alt domeniu politic.

În final, nu mai îmi rămâne decât să vă fac o simplă recomandare, oarecum colegială: înainte de a accepta un post de răspundere pe scena politică uitaţi-vă măcar o data în oglindă şi fiţi sincer cu dumneavoastră şi analizaţi-vă mai întâi calităţile de om: cât de demn sunteţi, cât de curajos sau cât de laş, cât de conştient de responsabilităţile pe care vi le puteţi asuma sunteţi. Şi poate dacă veţi fi sincer o singură dată cu dumneavoastră veţi face mult mai mult bine acestei ţări decât în momentul actual.