Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.172/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 11, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.22 | Dumitru Avram - declaraţie politică cu tema "Primari corupţi"; | ![]() |
||
|
"Primari corupţi" Preşedintele Traian Băsescu încearcă să ne convingă de faptul că modelul de alegere a primarilor, în două tururi de scrutin, va primeni clasa politică. Nenumăratele exemple de primari corupţi i-au îndepărtat, însă, categoric pe cetăţeni de urnele pentru Referendumul de la 25 noiembrie. În logica strâmbă a unora nu contează numărul votanţilor, ci faptul că majoritatea acestora s-au pronunţat pentru votul uninominal în varianta preşedintelui. Păi, dacă proporţia acelora care s-au dus la vot a fost jenant de mică faţă de marea masă a alegătorilor, atunci despre ce majoritate mai poate fi vorba aici? Jocuri ieftine! Cât despre actele de corupţie din rândul primarilor, ar fi o naivitate să ne oprim numai la aceia care s-au remarcat prin fapte grave de încălcare a legii. Mergeţi dinspre Bucureşti spre Snagov sau spre altă zonă limitrofă Capitalei ori marilor aşezări urbane şi o să vă uimiţi de ceea ce vedeţi. Nu este vorba numai de samsarii, români şi străini, care au pus mâna, la preţuri de nimic, pe pământurile amărâţilor de ţărani, îmbogăţindu-se pe spinarea acestora. Dar o să vedeţi cum terenurile pe care le aveau unii prin Moldova sau în alte locuri au ajuns ca prin farmec în preajma Bucureştilor sau cum şmecherii care s-au ocupat de "împărţeala" pământului în aceşti ani de anarhie s-au îmbogăţit într-o noapte cum n-au reuşit unii occidentali să o facă în zeci de ani de muncă. Dar bietele secretare nu meritau şi ele o halcă de pământ pe care să o vândă exact atunci când preţurile bune zâmbesc în soarele dimineţii? Oamenii cunosc toate aceste lucruri, pentru că văd cum terenurile lor se împuţinează de parcă ar intra la apă. Ţipă-n pustiu, pentru că nimeni nu îi bagă în seamă. De unde să aibă ei atâţia bani pentru a recurge la justiţie, care-i ţine pe drumuri ani de zile, pentru că hoţii de pământuri au bani şi au răbdare. Din păcate, prea mulţi primari se confruntă cu justiţia pentru ilegalităţi grave. Unii edili refuză să retrocedeze terenuri sau imobile adevăraţilor proprietari (nu ne referim aici la nesătuii care vor să înghită oraşe şi judeţe întregi), uneltind, împreună cu diverşi mafioţi, pentru acapararea acestor bunuri. Alţii vând terenurile statului la preţuri subevaluate, primind, în schimb, mari sume de bani de la cumpărători. Unii primari şi-au însuşit importante sume de bani din fondurile destinate ajutorării celor defavorizaţi, iar alţii n-au ezitat să se înfrupte din donaţiile destinate sinistraţilor. Există, de asemenea, destui primari care se comportă total antidemocratic, dacă nu chiar duşmănos, faţă de reprezentanţii locali ai celorlalte partide, îndeosebi faţă de cei ai Opoziţiei. Şi când te gândeşti că toţi aceşti indivizi au fost aleşi în fruntea comunităţilor locale prin vot uninominal, în două tururi de scrutin. În acest caz se dovedeşte, o dată în plus, că nu contează sistemul de vot prin care ne alegem primarii, senatorii şi deputaţii, ci mai presus de toate oamenii pe care-i mandatăm în fruntea instituţiilor locale şi centrale. Este nevoie, într-adevăr, de o transformare a mentalităţii oamenilor politici, dar asta nu se realizează într-o singură zi, printr-un sistem sau altul de vot, ci printr-un proces politico-educativ, legislativ şi de integrare reală a fiecărui cetăţean în structurile democratice ale societăţii. Există, desigur, mulţi primari destoinici, care se străduiesc să răspundă, într-o măsură cât mai mare, cerinţelor alegătorilor. Dar cu o singură floare nu se face primăvară.... |



