Costică Macaleţi
Costică Macaleţi

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Costică Macaleţi - declaraţie politică: "Să fie lumină! Pledoarie pentru electrificarea tuturor locuinţelor din judeţul Botoşani";

 

Domnul Costică Macaleţi:

"Să fie lumină! pledoarie pentru electrificarea tuturor locuinţelor din judeţul Botoşani"

Declaraţia mea politică de azi vine ca o pledoarie pentru a sensibiliza autorităţile să sprijine electrificarea inclusiv în cele mai îndepărtate zone ale judeţului Botoşani, pe care îl reprezint în Parlament.

Conform rapoartelor specialiştilor, în prezent avem aproape 1.500 de gospodării din Botoşani care nu sunt racordate încă la energia electrică, acestea fiind situate în localităţi izolate, la distanţe mari de centrele comunale şi dispersate pe tot teritoriul judeţului. În absolut toate cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale există cel puţin un astfel de caz în care mai mulţi locuitori încă se mai folosesc, pentru iluminatul casei, de lampă sau de lumânare.

Potrivit unei statistici făcute la nivelul judeţului, peste 100 de locuinţe din localităţile rurale şi urbane sunt în această situaţie - Coşula, Bucecea, Săveni, Darabani şi chiar Botoşani. O hotărâre de Guvern permite racordarea sau extinderea sistemului electric tuturor locuinţelor care în mileniul trei încă nu beneficiază de iluminatul modern. Mai exact, este vorba despre Hotărârea de Guvern nr.328 din martie 2007, care vine nu numai în sprijinul localităţilor complet neelectrificate de a beneficia de finalizarea instalării sau extinderea reţelelor de electrificare, dar, printr-o prevedere, permite şi asigurarea electricităţii în localităţile izolate, prin folosirea de grupuri de generatoare independente. Acolo unde existau câteva locuinţe complet izolate, pentru că racordarea la energie electrică ar implica costuri importante, se poate apela şi la varianta unor generatoare.

În teorie, totul pare accesibil. Din păcate, în practică, există informaţii oficiale potrivit cărora singurul proiect de electrificare depus la Consiliul Judeţean Botoşani vine de la autorităţile din oraşul Flămânzi, unde se arată că 63 de persoane au nevoie de racordarea la energie electrică, adică 14 gospodării şi trei agenţi economici din satul Prisăcani, cătunul Balta Roşie, aflat la o distanţă de 4,5 kilometri de Prisăcani şi zece kilometri de Flămânzi. În curs de depunere se mai află câteva proiecte, de la Dorohoi, Copălău şi Vlădeni.

Comparativ cu numărul total de locuinţe care trebuie electrificate, interesul administraţiilor locale de a uşura traiul populaţiei botoşănene este însă redus. Ceea ce nu poate decât să ne mâhnească şi să ne îngrijoreze deoarece este păcat că avem un program care se derulează cu fonduri guvernamentale şi care urmăreşte alimentarea cu curent electric şi a locuinţelor izolate, acolo unde operatorul, din motive economice, nu putea să-şi asume realizarea unei investiţii, însă autorităţile locale nu par interesate sau stimulate să încurajeze să participe la redactarea de proiecte şi să le înainteze organelor abilitate. Astfel, consiliul judeţean are rolul de a primi proiecte, de a le verifica şi evalua şi a trasa o listă de priorităţi pe care să o transmită la nivel central.

Iată de ce fac un apel la autorităţile locale şi judeţene să-şi intensifice eforturile de redactare şi susţinere a proiectelor ce privesc electrificarea, astfel încât măcar să avem copii care să-şi facă lecţiile la lumina electrică, şi nu la lumânare.