Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Cristea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Victor Cristea:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Asumarea răspunderii, un atac la democraţie".

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi ca, în nume cetăţenilor care mi-au acordat votul, precum şi în nume personal, să dau glas câtorva dintre nedumeririle şi nemulţumirile născute de dorinţa premierului Emil Boc de a-şi asuma, imediat şi în dispreţul prevederilor Constituţiei României, răspunderea pentru Proiectul de Lege a educaţiei.

O să îmi permiteţi, înainte de toate, să fac o serie de consideraţii generale, care încadrează atât momentul ales de Guvern pentru asumarea răspunderii, cât şi consecinţele tragice ale acestui demers.

Suntem cu toţii de acord că avem nevoie de o nouă lege a educaţiei. Aceasta este concluzia tuturor semnatarilor Pactului Naţional pentru Educaţie şi Cercetare, care au identificat corect deficienţele sistemului: ineficienţa, lipsa de relevanţă în raport cu economia, inechitatea, slaba calitate.

Toate minusurile constatate pun în pericol competitivitatea şi prosperitatea pe termen lung a naţiunii şi ne obligă să facem ceva: o lege bună pentru cei care se vor folosi de ea, nu utilă unor grupuri sau acelor care îşi apără interesele personale şi, mai grav, electorale.

Cu siguranţă ştiţi acest lucru: noua lege a educaţiei va produce efecte pentru 20% din populaţia ţării, elevi şi cadre didactice, deopotrivă. Nu ne putem juca de-a asumarea, invocând întârzierea în adoptarea unei legi care va produce efecte de-a lungul câtorva generaţii. Să spunem că da, s-a întârziat. Aşa o fi.

Vreau să vă întreb, stimaţi guvernanţi, în virtutea experienţei acumulate, cine răspunde pentru legile proaste? Răspunsul: Nimeni! Să nu facem din Legea educaţiei un nou exemplu.

În altă ordine de idei, eventuala întârziere nu justifică în nici un fel presiunile care se fac, psihoza indusă în rândul celor care au muncit la elaborarea legii, toate căutând să justifice afirmaţia că nu mai este timp de pierdut.

Permiteţi-mi să atrag atenţia că acest joc este foarte periculos, cu atât mai mult cu cât se poartă fără actorii principali: beneficiarii legii, naţiunea în ansamblu şi Parlamentul.

În acest sens, Constituţia României este cât se poate de clară: art.61 alin.(1) spune că: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".

În lumina acestui articol şi în eventualitatea asumării răspunderii guvernului pe Proiectul de Lege a educaţiei, vă întreb, domnilor: unde sunt beneficiarii de drept ai acestei legi? Unde suntem noi, parlamentarii?

Prin asumare, cetăţenii sunt excluşi din ecuaţie. Li se vâră pe gât o lege despre care nu au apucat să aibă nici o părere. De ce? Pentru că a lipsit consultarea publică. Legea educaţiei a lipsit de pe agenda publică, deşi de eficienţa învăţământului depinde reformarea tuturor instituţiilor statului român. În loc să avem în vedere aceste lucruri, se doreşte asumarea răspunderii în grabă, dintr-un interes clar partinic.

Stimaţi colegi,

Eu unul sunt de acord să scoatem repede această lege, dar cer imperativ ca vocea cetăţenilor să se regăsească în procesul adoptării, lucru care se va întâmpla numai prin intermediul consultării publice.

De ce se doreşte eliminarea Parlamentului din procesul decizional? Eliminând Parlamentul, am eliminat cetăţenii. Cu aceasta (nici eu, nici dumneavoastră, stimaţi colegi) nu putem fi de acord.

Asumarea în grabă a răspunderii este un act electoral aproape fanatic. Graba umileşte cadrele didactice, care nu pot să îşi exprime opiniile cu privire la reforma învăţământului. Oare această categorie nu este îndreptăţită să se întrebe unde îi sunt voturile?

De asemenea, neconsultarea comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor ne umileşte pe noi, reprezentanţii din teritoriu ai populaţiei.

Prin asumarea răspunderii, asistăm la un şantaj care foloseşte vulnerabilitatea parlamentarului faţă de condiţia sa. Să nu ne lăsăm orbiţi de politică, să nu ne lăsăm înregimentaţi, pentru că avem în faţă o lege care vizează destinul ţării.

Nu vreau să intru în polemici sterile, dar sunt convins că, dacă în comisii ar fi avut loc dezbateri, nu se ajungea la o mediatizare excesivă a acestei probleme, a cărei consecinţă a fost şi este decredibilizarea parlamentarului.

Vorbim mult despre dialogul democratic şi, în sens larg, despre democraţie ca putere a poporului. Dar unde este democraţia, dacă dialogul şi poporul lipsesc? Oare lipsa lor nu mă îndreptăţeşte să cred că democraţia este un mit?

În esenţă, asumarea răspunderii nu este decât consecinţa dilatării bolnăvicioase a eu-ului.

Vă întreb: cum de este posibil ca, pe de o parte, să vorbim despre depolitizarea învăţământului şi, pe de altă parte, să îl politizăm, excluzându-i tocmai pe beneficiarii unei legi atât de importante? Astfel, oamenii sunt trădaţi şi îndreptăţiţi să se întrebe: pentru ce am votat, dacă nu suntem luaţi în seamă?

Prim-ministrul Emil Boc a declarat că se retrage dacă această lege nu va trece prin asumare. Ei bine, nu putem gestiona viitorul naţiunii prin şantaj. Probabil că noi, parlamentarii, suntem inutili în acest demers.

Dacă experienţa social-democraţilor nu vă este de folos, domnule Boc, mă voi gândi foarte serios la sugestia dumneavoastră de a mă retrage din Parlament, din moment ce mi-aţi confiscat dreptul legitim de a mă pronunţa asupra unei legi care a stat şi stă la temelia unei întregi cariere: cea de dascăl.

Vă mulţumesc.