Parliamentary debates

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Care este preţul unui nou acord cu FMI?"

Deşi, de vreo 20 de ani încoace, ne credeam o ţară democratică şi extrem de independentă după ruperea jugului comunist, în realitate dependenţa noastră de alţi coordonatori, a devenit insurmontabilă în ultima vreme.

Spre deosebire de noi, vecinii noştri bulgari, confruntaţi şi ei, ca şi întreaga lume mondială, cu o criză economică şi financiară fără precedent, ne-au demonstrat tuturor că pot fi propriii lor stăpâni când vine vorba de reforme, de măsuri şi de menţinerea economiei pe linia de plutire. Numai noi avem nevoie de asistenţă permanentă, căci un popor de asistaţi, aşa cum ne etichetează preşedintele Băsescu, nu poate trăi decât legat ombilical de alţii, mai mari, mai importanţi, mai în stare să ia decizii pentru noi.

Aşa s-a întâmplat cu autostrăzile (vezi cazul Bechtel), cu dotarea Armatei Române cu avioane de luptă (vezi cazul F16) şi, mai nou, cu banii împrumutaţi pe datorie de România, bani care nu pot proveni din altă parte decât de la FMI şi nu oricum, ci cu acceptarea unor drastice condiţii, care se dovedesc, ulterior, mai mult decât păguboase şi cu efecte chiar dramatice pentru economia românească. Dar nu contează, ne spun atât preşedintele, cât şi docilul său premier: nu acest lucru este important, ci deficitele, credibilitatea, îndeplinirea ţintelor impuse etc.

Ce dacă aşa-zisul colac de salvare pe care ni-l tot aruncă FMI şi pe care portocaliii l-au clamat ca vital, ne-a transformat într-o falimentară epavă, care nu mai găseşte nicio cale de supravieţuire, indiferent cu câte sacrificii este obligat poporul român să îndure acest furtunos coşmar, preşedintele Băsescu ne-a anunţat deja că vrea un alt acord.

Degeaba i-am atenţionat atât noi, cei din opoziţie, cât şi toţi analiştii lucizi, că falimentele ţărilor semnatare de acorduri cu FMI au fost iminente şi imposibil de ocolit peste tot, guvernanţii domnului preşedinte Băsescu au decis, la cererea expresă a acestuia, că noi, românii, nu putem respira altfel decât conectaţi la supravegherea nefastă a Fondului şi asta pentru totdeauna.

Guvernele domnului Băsescu au luat banii, multe miliarde de euro, fără să ne consulte şi fără să ne demonstreze eficacitatea împrumutului în vreun fel, iar noi, toţi ceilalţi, am plătit deja factura incapacităţii acestor ultime cinci guverne, de a ne menţine pe propriile noastre picioare, cu tăieri majore de venituri, creşteri grandioase de taxe şi impozite, falimente în lanţ, şomaj în masă, blocaje de tot felul şi proteste disperate şi vom mai plăti multe alte facturi interminabile, cu dobânzi rostogolite la nesfârşit.

Şeful misiunii de evaluare susţinea, de curând, că boardul FMI nu va aproba eliberarea tranşei următoare decât după ce România va îndeplini anumite condiţii, anume plata arieratelor, în valoare de 2 miliarde de lei, şi aprobarea Legii pensiilor.

Preşedintele Băsescu a comandat atingerea acestor noi ţinte supuşilor săi de serviciu, care s-au executat fără să pună întrebări, prin metode originale, neviciate de prea multe mustrări de conştiinţă: o parte din datorii s-au plătit instant, din banii economisiţi din salariile bugetarilor, dar numai acolo unde factura încasatorilor este portocalie, iar Legea pensiilor a fost dezbătută şi adoptată, la pachet, într-o singură zi, cu voturi imaginare şi fraude pe bandă rulantă.

Nu contează mijlocele, ci scopul pentru preşedintele Băsescu: dacă Fondul cere, România dă tot ce poate. Doar are de luat...