Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

"Implicaţiile politice ale unui cumplit asasinat"

Tragicul eveniment petrecut la sfârşitul săptămânii trecute - când un jandarm şi-a omorât patru colegi şi şi-a pus capăt zilelor folosind armele şi muniţia din dotare - a adus în atenţia opiniei publice o problemă cu ample semnificaţii şi consecinţe: reforma armatei, a poliţiei şi a jandarmeriei.

Ca părţi integrante ale societăţii româneşti, aceste instituţii nu pot evita criza economică si morală a societăţii româneşti; nu pot evolua în disonanţă cu durerosul proces de tranziţie pe care ţara noastră îl cunoaşte. În fond, drama petrecutăla Baia Mare nu face decât să reflecte drama unui popor debusolat, frustrat, rupt de valori, care resimte dureros disoluţia autorităţii şi a ordinii sociale. Totuşi, menirea forţelor armate este tocmai capacitatea de a-şi păstra coeziunea şi organizarea în momentele de criză. Clasa politică şi societatea civilă pot face posibile şi traversa momente de anomie, de dezorganizare. Dar este misiunea forţelor care asigură securitatea publică sa rămână lucide în astfel de momente. In anul 1917, de pildă, jumătate din România era ocupată de forţele Puterilor Centrale; Bucureştiul era pierdut, bolile făceau ravagii şi instituţiile statului se prăbuşeau; ei bine, tocmai în acele clipe, Armata României a ştiut să rămână ferm în picioare, evitând disoluţia, respectând ierarhiile si organizând rezistenţa de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Desigur, comparaţia este forţată; România anului 2003 nu trece printr-o situaţie similară celei din 1917; totuşi, ne aflăm în epicentrul unei crize profunde, şi, din acest motiv, atenţia pe care o acordăm forţelor armate trebuie să se afle la cote ridicate. Din acest motiv, putem spune cu deplină îndreptăţire că modul în care a fost efectuată reforma în armată, poliţie şi jandarmerie este lipsit de responsabilitate. Politicienii români au ezitat îndelung asupra noii formule de organizare a forţelor armate; au pendulat la nesfârşit între formula armatei de profesionişti si cea a recrutării. În această privinţă, punctele de vedere sunt împărţite, existând argumente de ambele parţi. Însuşi Partidul România Mare a acordat parlamentarilor săilibertatea de a-şi exprima puncte de vedere proprii, chiar şi contradictorii, pe această temă, considerând că o dezbatere ideatică este necesară. Dar guvernele de după 1989, liderii Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne, conducătorii Jandarmeriei nu puteau rămâne la stadiul simplei dezbateri de idei. Ei erau mandataţi de electorat să ia decizii şi să aleagă în mod tranşant care este cea mai oportună formă de organizare a armatei române: profesionistă sau "de mase". Ei bine, în locul unei decizii clare şi operaţionale au existat doar ezitări şi amânări. De-a lungul a treisprezece ani s-a perpetuat refuzul de a răspunde la întrebarea: îşi permite România o armată modernă, cu tehnologie avansată, cu oameni puţini şi perfect instruiţi? Sau procesul de reformă trebuie sa aibă loc în interiorul unei armate bazate pe serviciul militar obligatoriu? Putem să preconizăm o Jandarmerie profesionistă? În cazul în care am fi găsit la timp un răspuns responsabil, reforma armatei şi jandarmeriei ar fi luat o formă mult mai definită, s-ar fi aflat intr-un stadiu mult mai avansat. Şi daca admiterea in Alianţa Nord-Atlantică i-a obligat pe politicienii români să opteze, în perspectivă, pentru armata de profesionişti, ezitările privind organizarea jandarmeriei continuă. Iar aceste ezitări fac posibile tragedii precum cele de la Baia Mare.

Flaviu Pop, jandarmul care şi-a împuşcat colegii, este un produs al deficienţelor sistemului de recrutare din Jandarmeria Română. El nu este un simplu accident, atâta timp cât numeroşi soldaţi şi jandarmi dezertează cu arma în mână sau îşi iau viaţa în mod sângeros. Numai un sistem prost organizat poate pune o puşcă în mâinile unui bolnav psihic. Şi numai o instrucţie iresponsabilă, efectuată de persoane lipsite de vocaţia autorităţii, poate transforma un tânăr de 20 de ani, abia ieşit din copilărie, într-un nebun sângeros. Adevărul este acesta, în cruda lui nuditate: mulţi tineri care ajung în armată normali din punct de vedere psihic devin, în urma prostului tratament la care sunt supuşi, vulnerabili în faţa afecţiunilor nervoase. Există, în armata şi jandarmerie, corupţie, favoritism, comandanţi brutali şi incompetenţi, abuzuri de putere, pedepse nedrepte. Aceste vicii nu sunt caracteristice militarului român; dar, din pricina crizei sociale generalizate, ele există. Ori, în faţa unui astfel de sistem nedrept, un tânăr sensibil, cu carenţe emoţionale, îşi poate pierde luciditatea. Se poate transforma, pentru câteva fatidice ore, într-un monstru înarmat. Iată motivul pentru care jandarmeria română trebuia sa aibă deja pus la punct un corp perfect organizat de psihologi şi psihiatri. Atunci când optezi pentru serviciul militar obligatoriu, psihologii capătă o importanta covârşitoare, deoarece posibilitatea unor afecţiuni nervoase ale recruţilor e mult mai mare decât în cazul militarilor profesionişti. Or, ne întrebăm legitim, de câţi psihologi de valoare beneficiază Jandarmeria română? Cum sunt ei plătiţi şi motivaţi pentru a nu trece în sistemul privat? Cu câţi jandarmi este obligat să lucreze un singur psiholog? Poate el sa facă faţă la câteva sute de dosare? Nu cumva munca sa se transformă într-o formalitate lipsită de orice conţinut?

Iată doar câteva întrebări la care conducătorii Ministerului de Interne trebuiau deja să răspundă. Nu era necesar un cvadruplu asasinat pentru ca şefii Jandarmeriei şi cei ai Ministerului de Interne să discute în contradictoriu despre neajunsurile procesului de recrutare. Această situaţie demonstrează, în fond, faptul că, în România actuală, o problemă nu există decât în momentul în care creează victime, afectând astfel imaginea partidului de guvernământ. Dar, o astfel de gestionare a Interesului Naţional este, în ultimă instanţă, iresponsabilă. Din punctul de vedere al Partidului România Mare, procesul de reformă din armată, poliţie şi jandarmerie trebuie efectuat grabnic si ferm. Partidul nostru militează pentru necesitatea unui aparat de păstrare a ordinii publice profesionist şi organizat strict, pe baza unor regulamente care să traseze responsabilităţi clare şi imediate. Atâta timp cât există voinţa politică în acest sens, pot fi identificate fonduri şi surse de finanţare pentru dotarea armatei, poliţiei şi jandarmeriei cu tehnologie avansată. În plus, este imperativa, măcar în al doisprezecelea ceas, formarea unui corp de psihologi de elită, care să prevină derapajele oamenilor care, fiind înarmaţi în numele ordinii publice, au misiunea de a ne asigura liniştea. Insă numai cu responsabilitate, luciditate şi pragmatism astfel de reforme pot fi întreprinse.