Parliamentary debates

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia de astăzi mă voi referi la situaţia cadrelor superioare nemedicale din laboroatoarele medicale din România, în mod special la sepcializarea şi pregătirea post-universitară a acestora. Situaţia acestui personal poate fi analizată ca:

1. Pondere numerică în totalul personalului cu studii superioare din laborator;
2. Normare;
3. Specializare şi perfecţionare.

În laboratoarele medicale din România îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de personal (datele sunt la nivelul anului 2003) şi următoarea pondere numerică în totalul personalului cu studii superioare:

• medici cu specialitatea medicină de laborator, 1390;
• biologi, 1068
• chimişti, 1046
• biochimişti, 171
• farmacişti, 211

Ponderea este de 35% cadre superioare medicale (medici) şi 65% cadre superioare nemedicale (biologi, chimişti, biochimişti şi farmacişti), valoare foarte apropiată de media existentă în ţările membre ale Uniunii Europene.

2. Normarea pentru "alt personal cu studii superioare (biochimişti, biologi, chimişti şi farmacişti)", conform Ordinului MS nr.135/06.03.2002, este de:

• 20000-40000 de locuitori/post în laboratoarele din ambulatoriul de specialitate,
• 40-60 paturi/post pentru unităţile sanitare clinice cu paturi,
• 140-160 paturi/post pentru spitale

Medicii de laborator nu sunt normaţi pentru ambulatoriul de specialitate, deşi funcţia de şef de laborator este deţinută "în mod obligatoriu" de către un medic de laborator, conform Ordinului MS nr.135/6.03.2002. Cum poate avea calitatea de angajat şi, obligatoriu, şef, o persoană pentru a cărei profesie nu este prevăzută nici măcar normarea? (nu există normare pentru medici cu specialitatea medicină de laborator pentru ambulatorii, conform Ordinului MS nr. 135/6.03.2002.

3. Specializare şi perfecţionare.

Importanţa profesiilor de biolog, chimist şi biochimist pentru unităţile sanitare publice este recunoscută de MS în Ordinul nr.698/9.09.2001 privind angajarea, transferarea şi detaşarea medicilor, farmaciştilor, biologilor şi chimiştilor, precum şi a altui personal de specialitate cu studii superioare din unităţile sanitare publice. După cum se observă, ordinul nu face referire la "medici, farmacişti şi alt personal de specialitate cu studii superioare din unităţile sanitare publice", ci, face referire la "medici, farmacişti, biologi, chimişti şi biochimişti şi alt personal de specialitate cu studii superioare din unităţile sanitare publice".

În ceea ce priveşte specializarea personalului cu studii superioare medicale care lucrează în laboratoarele medicale pentru medicii de laborator, ordinul MS nr.197/23.02.2004 stabileşte în anexa nr.1 la specialităţi paraclinice la poziţia 5, specialitatea medicină de laborator, 5 ani.

De asemenea, HG 1477/2003 aprobă criteriile minime de autorizare şi acreditare pentru instituţiile de învăţământ superior, care pregătesc, pe lângă alte câteva profesii, pentru profesiile de medic şi asistent medical, pe baza unor criterii minime care să satisfacă cerinţele Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte pregătirea profesională post-universitară a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor care lucrează în laboratoarele medicale, aceasta nu se realizează în conformitate cu recomandările Uniunii Europene.

În răspunsul la o interpelare adresată, în calitate de deputat, în anul 2002, Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii de atunci, d-na Daniela Bartoş, spunea că: "În perspectiva armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană, Ministerul Sănătăţii va avea în vedere stabilirea unei perioade de pregătire de minimum 5 ani pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în laboratoare de analize medicale, ţinând seama de necesitatea realizării unuil nivel ridicat de cunoştinţe de specialitate şi de responsabilitatea pe care o implică această activitate".

În răspunsul MS nr.DB 11757/7.11.2002, la interpelarea nr.742 A/2002, privind formele şi durata de pregătire post-universitară a personalului cu studii superioare nemedicale încadrat în laboratoarele medicale (conform Legii nr.84/1995 republicată) sunt enumerate:

• studii aprofundate de specialitate cu durata de 2-3 trimestre;
• studii de masterat cu durata de 2-4 trimestre;
• studii academice post-universitare cu durata de 2-4 trimestre
• studii post-universitare de specializare cu durata aprobată de senatele universitare;
• studii post-universitare de perfecţionare cu durata aprobată de senatele universitare.

Se observă că:

• aceste cursuri absolvite cumulează împreună cu anii de studiu universitar mai mult de 5 ani, iar dacă se adaugă şi un doctorat, durata de pregătire (universitară şi post-universitară) este de peste 11 ani;
• de aproximativ 10 ani, chiar dacă România se apropie de data aderării la Uniunea Europeană, se păstrează aceleaşi forme de pregătire post-universitare opţionale pentru aceste categorii de personal.

Răspunsul MS cu nr.DB 11011, la o interpelare privind accesul specialiştilor cu studii superioare nemedicale din laboratoarele medicale la funcţii de conducere este următorul:

"Având în vedere dreptul pacienţilor la servicii medicale de calitate, considerăm că nu este în interesul acestora accederea în poziţii ce implică o deosebită responsabilitate a unor persoane pentru care durata obligatorie de pregătire este de 4-5 ani, faţă de 11 ani cât prevede ordinul sus-menţionat".

De ce nu aplică MS recomandările forurilor europene de specialitate privind specializarea personalului nemedical cu studii superioare din laboratoarele medicale? Sunt cunoscute aceste recomandări?

De ce nu introduce MS o perioadă obligatorie de pregătire de minimum 9 ani, conform recomandărilor forurilor europene de p5rofil pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene sau care vor să adere la Uniunea Europeană?

Ungaria, de exemplu, a introdus pentru personalul cu studii superioare nemedicale din laboratoarele medicale, pregătirea post-universitară medicală cu durata de 4 ani (teoretică şi practică).

Ordinul 716/27.09.2002 publicat în MO nr.766/22.10.2002, privind acreditarea programelor educaţionale, formatorilor şi formatorilor de formatori din sistemul sanitar dezvoltate de către Centrul Naţional de Pregătire Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali, la art.4, alin.3 referitor la participanţii în "comisia de verificare a îndeplinirii standardelor de acreditare", pe lângă alţi reprezentanţi, se numesc şi cei ai "asociaţiilor profesionale ai altui personal cu studii superioare pentru care se face formarea".

În această categorie, datorită ponderii numerice, participării la baza actului medical şi a "responsabilităţii pe care o implică această activitate"" pe care o recunoaşte chiar şi MS în răspunsul sus-menţionat, intră şi specialiştii cu studii superioare nemedicale care lucrează în laboratoarele medicale.

După 1990, legiferarea activităţii biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor în sistemul sanitar a cunoscut un drum legislativ sinuos.

Astfel, Ordinul MS nr.527/29.07.1999 prevede la art.2 ca activităţi de laborator de analize medicale: biologie medicală; biochimie medicală; chimie medicală

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.83/19.06.2000 prevede, de asemenea, la art.1 pct.2: "Serviciile conexe actului medical pot fi furnizate de persoanele autorizate de Ministerul Sănătăţii, altele decât medicii, să exercite în mod independent una din următoarele profesii prevăzute în Nomenclatorul de funcţii al MS: ".. biolog, biochimist, chimist..."

În anul 2001, cu totul surprinzător, s-a propus modificarea OU nr.83/2000, eliminându-se cele trei profesii dintre profesiile conexe actului medical, fără însă a se propune din ce categorii fac parte.

Ordinul comun al MS şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 4.09.2001, la punctajul acordat personalului care lucrează în laborator, pentru "medici rezidenţi în anii IV şi V" se acordă 3 puncte, iar pentru "biologi, chimişti" (fără a se menţiona şi biochimiştii), indiferent de gradul profesional sau existenţa unui doctorat, se acordă 2 puncte.

Ordinul 609/12.08.2002 se referă şi la "alt personal cu studii superioare autorizate să lucreze în domeniul medical (biologi, biochimişti şi chimişti)".

Aceştia, conform art.7 alin.2. "îşi desfăşoară activitatea ".. şi efectuează analize ".. doar în domeniul pentru care a urmat pregătire de specialitate postuniversitară atestată cu documente corespunzătoare şi numai în subordinea unui medic cu specialitate medicină de laborator".

Această prevedere este în contradicţie nu numai cu răspunsul MS nr.DB 11011 din 28.10.2002 la interpelarea nr.491B, dar şi cu prevederile European Communities Confederation of Clinical Chemistry (EC4), care recomandă statelor membre Uniunii Europene o pregătire unitară de minimum 9 ani (teoretică şi practică), pe baza unui program unic care să ofere o pregătire de bază în "chimia clinică şi medicina de laborator".

Această pregătire permite absolventului să fie înregistrat ca "Specialist european de chimie clinică şi medicină de laborator" recunoscut la nivel naţional şi/sua internaţional (de exemplu, înregistrat în EC4 Euro-Registru), abreviat în toate ţările membre ale Uniunii Europene "Eurclinchem".

Specializarea şi pregătirea profesională a specialiştilor nemedicali cu studii superioare care lucrează în laboratoarele medicale trebuie să fie în conformitate cu cea existentă în ţările membre Uniunii Europene.

Pentru aceasta este nevoie de adoptarea documentelor elaborate de organizaţiile europene şi internaţionale de profil:

• European Communities Confederation of Clinical Chemistry (EC4)
• Forum of European Societies of Clinical Chemistry and Laboratory Medicine (FESCC)
• International Federation of Clinical Chemistry and Laboratory Medicine (IFCC).

"Specialistul European de Chimie Clinică" trebuie să aibă în toate ţările europene aceeaşi schemă de pregătire: educaţia universitară într-una din facultăţile: medicină, chimie, biochimie, farmacie sau biologie, urmată de specializarea post-universitară în chimie clinică, cu o durată cumulată de minimum 9 ani.

În perspectiva aderării la Uniunea Europeană, Parlamentul, Ministerul Sănătăţii şi asociaţia profesională a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor trebuie să introducă pregătirea profesională a cadrelor superioare nemedicale din laboratoarele medicale conform legislaţiei din ţările membre ale Uniunii Europene.

Aderarea trebuie să se facă integral, în toate domeniile, şi nu secvenţial, în funcţie de interese particulare sau de grup.