Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"O ţară greu încercată"

Oportuniştii de serviciu - unii politicieni şi aşa-zişii analişti - susţin că 2007 va deschide orizonturi luminoase pentru români. Din păcate, cel de-al 18-lea an de la îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu se dovedeşte mai degrabă o piază rea pe capul nostru. Seceta devastatoare care a pârjolit marile regiuni cerealiere din sudul ţării s-a asociat nefericit cu inundaţiile şi furtunile din zonele nordice, cu dificultăţile provocate de lipsa resurselor energetice. Deficitul de cont curent, de 3 ori mai mare astăzi decât în perioada similară din 2006, externalizarea unor uriaşe capitaluri de către noii stăpâni ai economiei româneşti, starea tot mai precară a învăţământului şi sănătăţii, veniturile inconsistente ale populaţiei, incapabile să ţină pasul cu preţurile în continuă ascensiune, nu sînt deloc semne ale boom-ului mult invocat. Dimpotrivă, românii o duc tot mai rău.

Un fapt cu mult mai alarmant, care depăşeşte prin amploare şi consecinţele sale toate aceste realităţi economice şi sociale atât de amare, îl constituie neîndoielnic scandalurile iraţionale, iresponsabile şi ireconciliabile intervenite în ultimii 2 ani şi jumătate pe scena vieţii politice, ca nişte veritabile catastrofe - de parcă nu erau de-ajuns cele naturale. PD şi PNL, cele două formaţiuni înfrăţite în cadrul unei alianţe ce părea numai pentru naivi de granit, dornice să acceadă la guvernare, pe orice căi posibile şi imposibile, s-au încăierat, mult mai repede decât ne aşteptam, asemenea celor mai mari duşmani, într-o luptă oarbă pentru putere.

La porţile Orientului, totul este posibil. Deşi se bizuie pe o susţinere parlamentară proprie de 15% (ultimele sondaje corecte îl coboară sub 12%), fiind sprijinit de minuscula formaţiune a UDMR (5%), PNL se află la guvernare şi, culmea, rezistă în faţa tuturor presiunilor politice exercitate în mod diabolic asupra sa de către fostul aliat, ba chiar şi în faţa unei moţiuni de cenzură. Dar nu numai liberalii se află, paradoxal, cu un picior la guvernare şi cu altul pe pragul Opoziţiei. După ce a fost alungat dintr-un Executiv în care se considera vioara a doua, PD încearcă să preia hăţurile într-o guvernare fără liberali, dar mai ales fără Tăriceanu. Democraţii acţionează, aşadar, nu doar în opoziţie, dar şi la putere, unde sînt reprezentaţi prin Traian Băsescu, prin 15 prefecţi, prin procurori şi prin cei 1.500 de oameni pe care i-a trimis în administraţia locală. Democraţii se manifestă zgomotos, obsedaţi de ideea unei noi schimbări câştigătoare.

În aceeaşi situaţie ambiguă se află şi PSD. Împinşi în opoziţie de Traian Băsescu, deşi câştigaseră alegerile parlamentare din toamna anului 2004, liderii acestei formaţiuni politice afirmă astăzi că nu vor face pasul spre guvernare, decât în cazul în care vor câştiga viitorul scrutin. Dar Mircea Geoană evită să ne spună ce s-ar face membrii actualului Cabinet româno-maghiar fără respiraţia gură la gură pe care o primesc de la social-democraţi.

În această privinţă, tot atât de enigmatic este şi premierul Tăriceanu. Domnia sa susţine sus şi tare că PSD nu va primi nici un loc în actualul Executiv, că are propriul program de guvernare pe care se va strădui să-l ducă la capăt, în actuala formulă. Nici încercările lui Traian Băsescu de a se consulta cu partidele parlamentare pentru "normalizarea" (lustraţia, vot uninominal, alegeri anticipate) situaţiei politice, n-au avut alt rezultat. Ca atare, toată lumea este convinsă că actuala dispută va continua, având toate şansele ca în preajma alegerilor europarlamentare să recapete accentele dramatice de astăzi.

Un mare rol în această privinţă îi va reveni, ca şi până acum, preşedintelui - jucător Traian Băsescu, noul motor al luptei de clasă. Este greu de crezut că domnia sa a obosit politiceşte, ori că s-a decis să se rezume strict la atribuţiile prezidenţiale pe care i le conferă Constituţia. Nu ne îndoim că domnia sa va găsi noi şi nebănuite resurse ca să întreţină vie, încă un an-doi, epopeea scandalului în viaţa noastră politică. Ar fi şi păcat ca dihonia să se stingă înainte de vreme, încât românii, obişnuiţi mai mult cu circ decât cu pâine, să ajungă să moţăie la telejurnal. De altfel, de pe acum, Traian Băsescu zgândăre aşa-zisa Lege a lustraţiei, sperând că printr-o asemenea modalitate discriminatorie, mânuită cu ajutorul unor oportunişti de ocazie, să "revoluţioneze" societatea românească transformând-o iarăşi în acea mare mută din vremea dictaturilor.

Timpul lustraţiilor şi al răzbunărilor staliniste a trecut, aşa cum s-au scurs pe răbojul istoriei vremurile de restrişte ale asupririlor otomane, habsburgice sau fanariote. Marii corifei ai crimelor comuniste, ajunşi la noi pe aceleaşi drumuri pe care odinioară năvăleau peste străbunii noştri popoarele barbare, zac de mulţi ani sub pământ, dar şi-au lăsat în urmă odraslele la fel de bolşevice, ca să-i otrăvească mai departe pe români. Deocamdată, Parlamentul a împins lustraţia în derizoriul toamnei. Până atunci, Traian Băsescu va pune şaua pe un alt cal de bătaie - votul uninominal - pe care-l va călări cu aceeaşi pasiune cu care a galopat atâta vreme pe gloaba alegerilor anticipate. Ca-ntotdeauna, şi de această dată, PRM se dovedeşte acelaşi partid justiţiar şi demn, a cărui activitate politică este întru totul subordonată intereselor cetăţeneşti, refuzând să sprijine sau să se asocieze grupurilor de interese care conduc România, fie cu schimbul, fie în cârdăşie politicianistă la vedere.