Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.64/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.23 | Constantin Faina - declaraţie politică cu titlul "De ce?"; | ![]() |
||
|
"De ce ?" De ce nu se desfăşoară lucrurile în agricultură normal, în condiţiile în care natura, de data aceasta, nu ne este potrivnică, se întreabă fermierii români?! Răspunsul la această întrebare ar trebui să îl primească de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar cu siguranţă, nu va fi un răspuns mulţumitor. Este posibil ca o parte din subvenţiile acordate de UE pentru agricultură, aferente anului 2007, să se piardă dacă documentele nu vor fi întocmite la timp. Numai 356.426 fermieri şi-au primit subvenţiile pe suprafaţă până în prezent, suma acestora ridicându-se la doar 78 milioane de euro. Plăţile care au întârziat, în proporţie mai mare de 4%, după data de 30 iunie se vor reduce progresiv cu 10% în luna iulie, 25% în luna august, 45% în luna septembrie şi 70% până în 15 octombrie 2008. Suma aferentă rambursărilor va fi suportată teoretic de către stat, de către noi toţi. Cum în buget nu sunt cuprinse aceste sume, fermierii nu vor mai primi aceşti bani. Ca şi cum problema plăţilor nu ar fi suficientă, constatăm că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (APDRP) nu poate semna contracte cu beneficiarii proiectelor depuse în luna martie pentru accesarea fondurilor europene şi ţara noastră nu poate primi avansul de 7%, ceea ce ar reprezenta aproximativ 300 de milioane euro din fonduri. Potrivit datelor APDRP, 341 de proiecte au fost aprobate din 923 proiecte depuse, iar beneficiarii acestora nu pot semna contractele cu Agenţia, deoarece ţara noastră nu a primit încă decizia oficială din partea Comisiei Europene. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este permanent în căutarea de soluţii care să rezolve aceste probleme, dar întotdeauna cu întârziere... lucru ce nu mai poate fi explicat fermierilor care se întreabă: De ce în condiţii climatice până acum prielnice agriculturii, lucrurile nu merg bine? |



