Ştefan Baban
Ştefan Baban

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.77/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.23 Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată "Aceleaşi obiceiuri în altă vacanţă... politică";

 

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Aceleaşi obiceiuri în altă vacanţă...politică"

A trecut încă o vacanţă peste România. Temperaturile caniculare şi-au pus amprenta şi în viaţa politică a acestei ţări, ţinând seama că anul acesta este un an electoral în care promisiunile partidelor sunt de această dată doar ale candidaţilor care şi-au dorit şi-şi doresc o funcţie politică.

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani ai democraţiei autohtone, nici măcar o calamitate naturală nu reuşeşte să împace şi mai ales să unească interesele primilor doi politicieni din România. mă refer la faptul că, în timpul inundaţiilor din luna iulie din Moldova, atât preşedintele acestei ţări, dar şi premierul au făcut tot posibilul să se ignore, să se întreacă în declaraţii care de care mai fantasmagorice, în timp ce mii de oameni erau disperaţi văzând că au pierdut totul, după o viaţă grea de muncă şi nici într-un caz nu se aşteptau la declaraţii, ci la ajutoare.

Competiţia prostească dintre cei doi demnitari s-a transferat apoi şi asupra partidelor pe care le păstoresc, atât P.N.L.-ul cât şi P.D.-L.-ul lăudându-se peste tot cu cât au contribuit la ajutorarea sinistraţilor. Cum ar fi trebuit să se laude şi marea majoritate a populaţiei acestei ţări, care a ajutat zonele sinistrate din spirit de omenie şi mai puţin urmărind reclama făcută în mass-media.

Tot în această vară a adus şi o nouă administraţie locală, aleasă democratic de către cetăţenii fiecărei localităţi din România. şi poate tot canicula a fost de vină că dintr-odată toată forfota urbanistică (curăţirea spaţiilor verzi, plantarea de flori şi udarea lor, repararea străzilor, înlocuirea bordurilor, amenajarea parcurilor etc.) a încetat ca prin farmec, românii convingându-se încă o dată că doar peste patru ani vor beneficia de atenţia celor aleşi pentru binele lor şi al comunităţilor locale.

Tot această vară a reprezentat şi o armă de înfruntare a principalilor candidaţi în "sesiunea de toamnă-iarnă" la una dintre funcţiile cele mai importante din ţară: cea de premier. Păcat de declaraţiile ce au fost făcute la şcolile de vară ale tinerilor din partide şi care nu au putut respecta un limbaj plin de decenţă, împroşcându-se cu noroi unii pe alţii. Ce învaţă tinerii politicieni de la garda veche? Nimic, este concluzia românului de rând.

După o vară fierbinte, automat va urma o toamnă şi mai fierbinte, având în vedere bătălia electorală şi aşa-zisul vot uninominal care se va da anul acesta. Speranţa că totul va fi în limitele bunei cuviinţe şi a decenţei nu-şi are rostul, deoarece lupta pentru putere a început încă din vară şi pentru a fi obţinută nu se va ţine cont de nimeni şi nimic. Cetăţeanul de rând, pentru un exerciţiu politic va fi din nou minţit şi păcălit pentru un vot.

În 30 noiembrie vom avea cu toţii din nou pâine şi circ.