Florian Daniel Geantă
Florian Daniel Geantă

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.112/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.22 Florian Daniel Geantă - declaraţie politică cu tema "Avem soluţii pentru abandonul şcolar?";

 

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Avem soluţii pentru abandonul şcolar?"

Ţara noastră a cunoscut o serie de schimbări atât în plan economic, cât şi social. Un fenomen care afectează puternic societatea românească şi pe care îl supun atenţiei dumneavoastră se referă la abandonul şcolar.

Toţi copiii din ţara noastră au dreptul la educaţie, indiferent de origine, etnie, religie sau posibilităţile materiale ale părinţilor. Numărul celor care au renunţat la şcoală în anul şcolar 2009-2010 este într-o uşoară creştere faţă de anul precedent, iar unul din motivele pentru care acest abandon a scăzut se datorează Ministerul Educaţiei care a derulat numeroase programe şi proiecte de încurajare a elevilor, în special a elevilor romi, de a merge la şcoală.

Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, începând de la criza economică care ne afectează pe toţi, de la atitudinea multor părinţi care îi încurajează pe copii să renunţe la şcoală şi să muncească în gospodărie, pentru că pentru ei cartea nu mai reprezintă o prioritate, până la cazurile în care părinţii pleacă în străinătate, lăsându-şi copiii în grija rudelor în vârstă, care nu îi pot supraveghea şi ajuta în educaţie.

Ne punem întrebarea: oare numai acestea sunt principalele cauze ale fenomenului mai sus menţionat? Sau şi cadrele didactice trebuie, împreună cu părinţii, să intervină în fiecare caz de abandon în parte, să se implice cât mai mult şi să se facă evaluări a aptitudinilor şi nevoilor elevilor, care sunt deja integraţi în sistemul de educaţie?

Comisia Europeană a recomandat în ceea ce priveşte educaţia, amplificarea eforturilor menite să conducă la reducerea ratei abandonului şcolar sub nivelul de 10% (faţă de 15% în prezent, în România), iar noi trebuie să conştientizăm că abandonul şcolar este o problemă socială din ce în ce mai gravă, iar pentru reducerea ratei acestui fenomen trebuie lucrat atât cu elevul, cât şi cu familia şi cadrele didactice.

Trebuie găsite soluţii cât mai urgent pentru prevenirea şi reducerea acestui fenomen atât la nivel local, cât şi naţional. Abandonul şcolar este deja o mare problemă a sistemului românesc de învăţământ, un fenomen foarte serios şi larg răspândit, ce trebuie să fie o prioritate pentru toţi: oameni politici, societate civilă, profesori, părinţi, elevi.