Parliamentary debates

Domnul Costache Mircea:

"Obsesia jefuitorilor cumularzi - solidaritatea socială".

Adică, mai pe scurt, baronii de mucava, samsarii averii publice, magnaţii fierului vechi, ai buşteanului, ai alcoolului, latifundiarul, într-un cuvânt, Ciocoiul nou, care a făcut tabula rasa din atâta câtă era, economia românească, are din când în când frisonul ruperii de popor, al izolării de dezmoşteniţii sorţii care au ajuns să se spânzure de mila copiilor muritori de foame, să agonizeze în căutarea unui reazem în cer, la Bunul şi Răbdătorul Dumnezeu.

Satrapii nemiloşi ai zilei se pomenesc uneori tresărind de nevoia imperioasă de a avea sprijin popular, de a face astfel ca mulţimea să-i aduleze, să-i înconjoare cu dragoste sau măcar cu teamă. Că şi teama de a nu fi de-a dreptul striviţi de puternicii zilei este un imbold psihosocial de a mima solidarizarea celor umili cu pilonii mafiei de partid şi de stat.

Care este mijlocul cel mai eficient prin care Ciocoiul nou a putut semăna teamă, confuzie, iluzii, diversiuni ori speranţe deşarte? Ei bine, acum este unanim recunoscut că instrumentul cel mai eficient cu care a fost îndobitocit poporul, cu care s-a reuşit intoxicarea şi manipularea opiniei publice împotriva propriilor interese majore a fost, chiar de la ivirea zorilor pseudodemocraţiei româneşti, televiziunea română. Cu ea s-a transmis Revoluţia în direct 24 de ore din 24, de unde, până atunci funcţiona 2 ore pe zi; cu ea s-au fixat în mentalul colectiv figurile înrobirii mafiote a României; cu ea s-au inoculat "ideile" distrugerii CAP-urilor, livezilor, pădurilor, IAS-urilor, complexelor zootehnice, fabricilor, combinatelor şi a tot ce mai funcţiona, dând, cum-necum, pâine oamenilor muncii. Cu televiziunea s-a construit rapid o clasă de mari bogătaşi, de răpitoare rapace, fără mamă, fără tată, fără religie şi fără Dumnezeu, care a pârjolit în jur totul.

Acum, jigodiile vor să fie şi compătimite şi adulate. La umbra grijii pentru "solidaritatea socială", vânătorii de averi nemăsurate încearcă să convingă azi că taxa pe serviciul de televiziune este una de solidaritate. "Zmecheri" fiind ei, cum nu se mai află "pă lume", au adus întâi în discuţie radioul, care deja era plătit în costul curentului electric de vreo 2 ani. Năimiţii o înghiţiseră şi pe asta. Da, dar acum a fost adus din nou radioul pe tapet, în frunte cu "monumentalul Şeuleanu", cel cu 80 de milioane de lei pe lună din cârca abonaţilor flămânzi, bolnavi şi goi, a fost adus Şeuleanu drept remorcher pentru Nicolau (cel bronet foarte), ca să-l tracteze şi pe el cu televiziunea mincinoasă şi perfidă, să mi-l bage şi pe el în case tot pe firul electric, cu de-a sila.

La un recent festival de teatru, la Buzău, Teatrul Naţional a prezentat o piesă a tuciuriului Nicolau. Vai de bieţii mari actori, Albulescu, Lucian, Belonţ, Ivaşcu, ce s-au chinuit cu textul imposibil al acestui impostor! Replica-cheie a fost osândit s-o rostească Claudiu Bleonţ: "Dumnezeu n-are Mamy!" Aşa e, stimaţi tovarăşi liber-cugetători din PDSR, numai că Nicolau şi cei de aceeaşi culoare nu numai că nu au mamy, dar ei nu au nici tati, şi nici Dumnezeu.

Solidaritatea hoţilor cu populaţia adusă în sapă de lemn este una dintre cele mai sfidătoare palme date bunului simţ românesc. Mişelia celor care nu mai ostenesc punând biruri, care de care mai deştept incluse în benzină, în curent, în apă, în pâine, în aer, nu are margini.

Lupta pentru eliberare naţională şi socială la români nu s-a declanşat încă. Românul mai suportă încă multe! Dar, cum istoria se repetă, nu e departe timpul dezrobirii. Mai vorbim!