Parliamentary debates

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Statul în perspectiva integrării

Procesul de descentralizare trebuie însoţit de o viguroasă mişcare de întărire a structurilor locale. Structurile democratice create în urma alegerilor nu trebuie să devină simple jucării în mâna unor puternice grupuri de interese şi de presiune. De aceea, tuturor celor care doresc păstrarea dimensiunilor pluralismului în libertate le adresez mesajul de a se opune fărâmiţării autorităţii statale. Însuşi Parlamentul trebuie să lupte democratic pentru conservarea autorităţii sale deliberative.

Statul trebuie să creeze nu numai o anumită realitate pe termen scurt, dar şi condiţiile necesare dezvoltării în viitor. Nu se poate pune problema unei-metaforic vorbind- "gândiri a statului" pe termen scurt decât cu imensul risc, inacceptabil, al subminării fundamentelor sale.

Existenţa noastră comună nu poate fi înţeleasă în afara unei acţiuni eficiente a statului, care asigură infrastructura publică, socială şi culturală fără de care economia nu poate prospera. Subliniez că o asemenea viziune nu are nimic comun cu cea de sorginte centralistă, pe care o resping. aşa cum, pe de altă parte, resping şi aşa-numitul individualism al prosperităţii de cazinou care echivalează cu dispreţul faţă de lege şi faţă de munca onestă.

Funcţionarea armonioasă a statului este intens susţinută prin aplicarea corectă şi prin adâncirea bunei funcţionări a principiului autonomiei locale. Problema reală este că autonomia locală duce la valorificarea cu maximă eficienţă a tuturor resurselor locale, naturale, umane, financiare etc, în cadrul unei politici generale echilibrate. În realitate, cu cât autonomia locală devine mai solidă, cu atât sporeşte integrarea comunităţilor locale într-un ansamblu naţional coerent. Autonomia locală nu duce la adversitate faţă de stat ci, dimpotrivă, la gospodărirea optimă a resurselor locale în contextul statului de drept. Autonomia locală presupune, obligatoriu, şi ordine administrativă, implementarea fermă a măsurilor legislative ca soluţie pentru eficienţa instituţiilor dar şi ca importantă cale pentru lupta anticorupţie, un comportament adecvat, principial al funcţionarului public în raport cu cetăţeanul.

Discuţiile despre reformă au gravitat, de-a lungul ultimilor ani, în marea majoritate, în jurul raportului dintre stat şi libera iniţiativă. Concret, s-a discutat despre gradul şi forma prezenţei statului în viaţa socială, nu numai în cea economică.

Există opţiuni care susţin eliminarea oricărei prezenţe a statului în favoarea liberei iniţiative individuale, după cum există puncte de vedere rigide care tind să atribuie statului o capacitate de control atotcuprinzătoare.

Consider că în ambele cazuri de mai sus problema este greşit pusă. Astfel de abordări se raportează la vechiul model de stat fără să ia în considerare alte elemente şi anume:

1. întregul efort legislativ de până acum - şi care va continua - antrenează o modificare a funcţiunilor şi atribuţiilor statului limitîndu-i capacitatea de control discreţionar asupra societăţii;
2. paralel cu procesul de reformă se reduce, în mod obiectiv, spaţiul de competenţe ale statului;
3. procesele de integrare socială şi de sincronizare a României cu procesele europene şi mondiale impun un anume tip de prezenţă fermă a statului ca factor de coordonare.

În societăţile moderne există o serie de aspecte care nu pot fi împlinite fără implicarea directă şi consistentă a statului. Începînd cu apărarea naţională, cercetarea ştiinţifică şi învăţământul- cei doi piloni ai societăţii moderne- plata alocaţiilor sociale, calificarea profesională, asistenţa antidrog, asigurarea de locuinţe pentru persoanele defavorizate sau pentru anumite categorii printre care sunt de amintit tinerii, conversia economică şi profesională şi enumerarea poate continua- toate sunt dependente de cheltuielile publice şi de prezenţa statului. Fie şi doar pornind de la exemplele de mai sus, trebuie respinsă ideea totalei eliminări a statului din toate sectoarele. Acţiunile trebuie concertate în direcţia unui management eficient al activităţilor ce vizează aspectele enumerate, dar în aşa fel încât rezultatul să nu fie sporirea gradului birocraţiei statale.

Este, însă, important de subliniat că prezenţa statului în anumite sectoare, precum cele despre care am făcut vorbire, nu implică renunţarea la necesitatea de a controla în ce măsură statul rezolvă, în mod optim, problemele respective şi în ce măsură pot fi identificate forme mai bune şi mai eficiente de organizare. Dezvoltarea regională, aplicarea principiilor autonomiei locale, în paralel cu decentralizarea structurilor, modernizarea corpului funcţionarilor publici sunt elemente necesare şi indispensabile revitalizării statului ca instituţie, în procesul globalizării proceselor publice.

România se află în anul încheierii capitolelor de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană. Este vorba despre recunoaşterea şi încununarea drumului parcurs de ţara noastră către realizarea statului de drept. Aceasta este principala realitate care trebuie să ne călăuzească în abordările noastre.