Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.37/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Romeo Raicu - declaraţie politică privind consumul de droguri în România; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică privind consumul de droguri în România Deschiderea totală a frontierelor, poziţia geografică şi conflictele militare din fosta Iugoslavie, Afganistan şi Irak au făcut ca România să fie afectată puternic de flagelul crimei organizate. Cele mai active reţele ale crimei organizate sunt cele ale traficanţilor de droguri, ţara noastră fiind considerată de către aceştia, pe lângă o piaţă profitabilă de desfacere a stupefiantelor, o placă turnantă, un spaţiu de tranzit, datorită poziţiei geografice, care leagă Orientul de Occident. Societatea românească, aflată în plin proces de tranziţie, a fost luată prin surprindere, neputând reacţiona prompt şi corespunzător în nici unul dintre segmentele sale (justiţie, ordine publică, sănătate, educaţie, atitudini şi mentalităţi etc.). Astfel că, în numai câţiva ani, România a devenit dintr-un punct de tranzit o importantă piaţă de desfacere a drogurilor. Fenomenul este în creştere, din cantităţile mari de droguri care ajung în ţara noastră o parte din ce în ce mai mare rămân însă pentru consumul intern, situaţie alarmantă şi foarte periculoasă. În prezent se poate vorbi de existenţa unei pieţe interne a drogurilor, cu filiere de distribuţie bine organizate şi o ofertă considerabilă şi de un grup de "clienţi" ai acesteia, consumatori de droguri, din ce în ce mai numeroşi şi din ce în ce mai tineri. Principala caracteristică a consumatorilor de droguri este tinereţea. Marea majoritate a toxicomanilor români se află la vârstele tinereţii şi adolescenţei, media de vârstă înregistrând o continuă scădere: de la 18-22 de ani la 15-18. Numărul liceenilor bucureşteni care consumă droguri s-a dublat în ultimii cinci ani. Dacă sunt luaţi în calcul şi potenţialii consumatori, ponderea tinerilor narcomani cuprinşi în sistemul de învăţământ liceal a crescut de patru ori. În anul 2003, în România s-au înregistrat 1462 de acte infracţionale legate de traficul, posesia sau consumul de droguri, aproximativ două treimi dintre cele 1487 persoane cercetate fiind tineri sub 30 de ani. Cea mai dramatică situaţie se înregistrează în Bucureşti, unde se estimează că există peste 30.000 de persoane care îşi injectează droguri, adică peste 1% din populaţia oraşului. Tot aici, vârsta de debut în consumul injectabil tinde să scadă, existând cazuri înregistrate de consum de la vârsta de nouă-zece ani. Totodată, în Bucureşti există o piaţă bine structurată a vânzării drogurilor. Numărul dozelor vândute anual în Bucureşti este estimat la 42,9 milioane, iar valoarea lor ar ajunge la 8.580 de miliarde lei (256 de milioane de dolari). Cantitatea de heroină vândută anual în Bucureşti, luând în calcul necesarul estimat de 42,9 milioane doze şi o greutate de 1/6 grame doza, se ridică la 7,15 tone de heroină pură, fiind de peste 1.500 de ori mai mare decât totalul capturilor de droguri făcute în Bucureşti în anul precedent. Faţă de amploarea fenomenului, consider că există o preocupare redusă a instituţiilor statului pentru stoparea consumului şi a traficului de droguri. Doresc să cunosc cum motivează instituţiile statului pasivitatea, indiferenţa sau slaba implicare în combaterea acestui flagel? Lupta împotriva drogurilor reprezintă o prioritate naţională şi nu este o acţiune de campanie sau de imagine. Traficul de droguri face parte din criminalitatea transfrontalieră. Trebuie să se intensifice cooperarea atât cu forţele de ordine din ţările de origine a drogurilor, cât şi cu cele care sunt rute de transport. În acelaşi timp, se impun măsuri radicale şi măsuri urgente de control la graniţele ţării inclusiv a creşterii eficienţei vameşilor. Consider că Guvernul nu s-a preocupat suficient de îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul combaterii drogurilor. Toate aceste probleme ridicate şi încă multe altele ar trebui să dea de gândit atât guvernanţilor cât şi întregii societăţi. A sosit momentul zero, când toţi factorii de decizie să se implice cu toată seriozitatea pentru combaterea acestui flagel, acum şi nu mâine când va fi sigur prea târziu. |



