Ioan Miclea
Ioan Miclea

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.126/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Ioan Miclea - declaraţie politică intitulată "Prostia istorică" invocată de domnul Ion Iliescu nu este o scuză";

Domnul Ioan Miclea:

Declaraţie politică intitulată "Prostia istorică" invocată de domnul Ion I1iescu nu este o scuză

Recentele dezastre naturale, inundaţii şi alunecări de teren, care pe lângă distrugerile de imobile şi alte utilităţi au afectat, grav, avutul şi munca a zeci de mii de oameni, au avut, conform celor stabilite de organele abilitate ale statului, pe lângă altele, drept cauză principală defrişările masive de păduri.

Zilele trecute, oamenii domnului ministru Blănculescu cutreierau munţii României şi constatau că acolo unde până mai ieri erau codrii falnici, azi este un teren cu aspect selenar. Mii de hectare de păduri au fost tăiate, majoritatea ilegal, mai ales în zonele estice si centrale ale ţarii.

Exporturile de cherestea şi material brut au îmbogăţit nemăsurat de mult baronii locali ai PSD, dar si pe talibanii Convenţiei Democratice. Sunt sigur că ceea ce stabilesc comisiile domnului Blănculescu vor rămâne simple acţiuni electorale: pădurile se vor defrişa în continuare, din ce în ce mai mult, ploi1e şi fenomenele naturale, în genere, vor continua să distrugă agoniseala multor oameni din aceste regiuni ale ţării.

Desigur, se pune fireasca întrebare, cine este vinovat pentru aceste lucruri ?

Am fi tentaţi să spunem că principala vină o poartă Ocoale1e Silvice şi Direcţiile Forestiere Judeţene, care au permis tăierea haotică a arborelui.

Dar, la o analiză mai atentă a fenomenului, (deoarece nimeni nu a intrat la puşcărie pentru tăieri ilegale de pădure), vom vedea că Ocoalele Silvice si Direcţiile Silvice Judeţene s-au conformat licenţelor eliberate de către Guvern pentru tăieri de arbore.

Aceste licenţe, în anii trecuţi se eliberau de către Ministerul Industriilor, iar acum se eliberează de către Ministerul Afacerilor Externe şi costă, la negru, un dolar/m.c. de masă lemnoasa tăiată. Nu este greu de ghicit in buzunarele cui au intrat aceste milioane de dolari.

Astfel, milioane de metri cubi de lemn au fost exportate de către arabi în cârdăşie cu românii sau de către unguri în cârdăşie cu românii.

Nu sunt greu de nominalizat o mulţime de membri marcanţi ai PSD si UDMR, partide care ne-au condus două legislaturi, din cele trei, care s-au îmbogăţit nemăsurat de pe urma acestor fraude, după cum nu este greu de ghicit câţi bani au dat aceştia guvernanţilor pentru a-şi finanţa campanile electorale şi a-şi plăti oamenii în susţinerea acestora.

Deci, după părerea mea, nu retrocedarea pădurilor este "o prostie istorică", cum afirma preşedintele României, ci prostia istorică constă în aceea că electoratul României a votat şi a adus la putere o mafie a pădurilor, greu de săturat.

Urmările le vor simţi câteva generaţii de acum încolo. Defrişările nu au fost urmate, cum era normal, de plantări, terenurile rămase au fost şi sunt continuu spălate de ape şi erodate, facându-le nefertile.

In încheierea acestei declaraţii politice, aş dori să amintesc doar faptul ca "prostia istorică" a defrişărilor necontrolate a pădurilor patriei este soră cu privatizările frauduloase ale unor societăţi comerciale care au fost apoi tăiate şi vândute ca fier vechi în străinătate, "cumpărătorii strategici" scoţându-şi de 2 - 3 ori investiţia făcută. Exemplu Uzinelor siderurgice Călan, a Fabricii "Chimica" din Turda, ARO Câmpulung, TEPRO Iaşi, Institutul de Sectoare Calde Bucureşti şi altele, demonstrează justeţea afirmaţiilor mele.

Pădurile au fost exportate în beneficiul străinilor, fabricile de mobilă româneşti, cândva faima industriei de profil a Europei, au fost vândute pe bani puţini şi multe din ele au fost desfiinţate, siderurgia şi în general industria grea românească, altădată mecanicul şef al estului Europei, a fost pusă la pământ, industria uşoară românească lucrează cu predilecţie în lohn, toate acestea înseamnă, domnilor guvernanţi, într-adevăr, o prostie istorică, pe care aţi comis-o atât dumneavoastră, cât şi CDR.

Fiţi siguri că nu vom uita să amintim aceste lucruri electoratului, caz cu caz, pentru ca măcar aşa conştiinţa noastră să fie împăcată că românii vor vota în cunoştinţă de cauză. Să ştie şi ei, cei mulţi, de unde le vine necazul.

Dacă nu vor înţelege, nu va fi vina noastră. Vor avea ceea ce merită!

Vă mulţumesc,