Horia-Victor Toma
Horia-Victor Toma

Sittings of the Chamber of Deputies of May 24, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.72/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 24, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Horia Victor Toma - referire la criza sistemului sanitar;

Domnul Horia Victor Toma:

Referitor la criza care se petrece în sistemul sanitar în aceste zile în România, sunt de părere că plătim consecinţele unei proaste administrări a fondurilor din sănătate ale fostei guvernări. Afirm acest lucru având în vedere că mare parte din datoriile acumulate de spitale au fost angajate în afara bugetelor aprobate, însă cu complicitatea distribuitorilor şi a guvernanţilor PSD.

În ciuda acestor datorii contractate peste bugetele aprobate, ele vor fi plătite datorită unei legi votate de curând, care urmează să fie promulgată şi care va permite plata acestor datorii nelegale, însă acest lucru nu se poate întâmpla anul acesta deoarece plata acestor datorii nu a fost inclusă pentru bugetul pe anul acesta.

Consider că trebuie luate măsuri imediat pentru remedierea crizei, pentru că din această situaţie au de suferit oamenii nevinovaţi şi aici mă refer, în special, la persoanele cu boli cronice, persoane cu boli cardio-vasculare, la bătrâni şi copii, categorii care nu sunt răspunzătoare pentru ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar, dar care plătesc pentru neregulile de aici, nereguli neglijate de atâţia ani.

Felicit decizia ministrului sănătăţii, Mircea Cinteză, care a găsit ca antidot temporar pentru blocajul din sistemul sanitar, livrarea de către compania Unifarm, aparţinând Ministerului Sănătăţii, de materiale sanitare către spitalele cu stocuri limitate, prevenind astfel majorarea crizei.

Îngrijorător este faptul că sistarea livrării de produse pentru spitale şi farmacii s-a extins şi către unităţile care nu înregistrează nici un fel de datorie, cum este şi judeţul Prahova, ceea ce denotă faptul că ambiţia societăţilor furnizoare a fost întinsă la nivel naţional, fapt pentru care secţiile de urgenţă ale spitalelor au ajuns neîncăpătoare din cauza lipsei de acordări de reţete compensate din farmaciile din ţară.

În concluzie, îndemn Ministerul Sănătăţii către continuarea negocierilor cu producătorii şi distribuitorii de materiale sanitare şi medicamente pentru că acest colaps să fie stopat înainte ca fondurile unităţilor spitaliceşti pentru lunile mai şi iunie să se termine, iar lipsa medicamentelor să atragă, după sine, şi mai multe victime nevinovate.