Parliamentary debates

Domnul Gelil Eserghep:

Stimaţi colegi,

Tranziţia de după prăbuşirea comunismului şi a regimului Ceauşescu a adus mai limpede în vizor amploarea corupţiei, mercantilismul, cameleonismul românilor, cel puţin la nivelul conducătorilor săi. Oamenii simpli poate că nu s-au schimbat întru totul (în sensul că şi-au păstrat rezervele de bun-simţ şi onestitate), dar, totuşi, a devenit stridentă, în mod public, un fel de infracţionalitate cotidiană. Nu o mare infracţionalitate, dar una sancţionabilă pe bună dreptate. Aceste lucruri au fost percepute şi de strainatate, dar au fost des mediatizate şi în interiorul ţării.

De 6 ani încoace, de când ne opintim să fim primiţi în structurile UE, europenii de rând ne privesc cu răceală. Mereu în coada clasamentelor, după Bulgaria, la capitolul percepţie publică, aşa-zisa "infracţionalitate de vitrină" a rromilor (români) în străinătate a îngrozit Vestul. Mult mai puţin periculoşi decât mafiile albaneze, cosovare sau sârbeşti, concetăţenii noştri sunt priviţi în afară, dacă nu cu teamă, sigur cu dispreţ. Cerşetori, prostituate, găinari, tâlhari patetici sunt cei cu care, la intervale din ce în ce mai scurte, sunt umplute avioanele de către autorităţile din ţările civilizate, pentru a ni-i trimite ramburs. Din cauza lor suntem rău văzuţi, şi din păcate ei nu sunt singurii care ştirbesc imaginea ţării.

Dacă la aceste situaţii, des întâlnite în ultima perioadă de timp, s-ar mai adăuga şi ororile din "Ţara lui Dracula", care răzbat în presa de peste graniţă, cum ar fi de exemplu asasinatul ritualo-imbecil de tip medieval de la Tanacu sau crima de la Taize din Franţa, ar fi de ajuns.

Cum îşi va raşcheta ţara noastră obrazul pătat şi cum va reuşi să convingă Europa că e, totuşi, patria lui Eminescu, Cioran, Eliade, Brâncuşi şi a altor sute de mii de români străluciţi, a milioane de oameni cumsecade. La această întrebare se va răspunde greu, dacă se va răspunde.

Este bine ştiut că la nivelul oraşelor mari, cum este şi Constanţa, se înregistrează un număr mare de infracţiuni de toate tipurile, dat fiind faptul că prin caracteristicile sale demografice şi economice se favorizează fenomenul infracţional: jafuri sau furturi, corupţie şi evaziune fiscală, trafic ilegal de persoane, trafic de autoturisme de lux şi contrabandă, specifice unui oraş-port.

În cazul infracţiunilor contra persoanei sunt implicaţi indivizi care acţionează singuri, de multe ori sub influenţa alcoolului sau al stupefiantelor, iar în cazul infractorilor implicaţi în infracţiuni contra activităţilor de interes public principalele caracteristici sunt modul de acţiune organizat, care dispun de un sistem relaţional complex, unde se regăsesc de multe ori persoane care deţin putere economică, politică, socială, informaţională etc. Pedepsele prevăzute pentru unele infracţiuni sunt ori incomparabil mai mici faţă de cele prevăzute de legislaţia occidentală, ori nu sunt prevăzute, ceea ce favorizează dezvoltarea fenomenului infracţional cu ramificaţii internaţionale.

Faţă de anul 2004 se menţin la un nivel ridicat genurile de infracţiuni care vizează siguranţa cetăţeanului, în special cele îndreptate împotriva patrimoniului sau alte genuri de infracţiuni, care fac parte din această categorie.

Deşi se zice că în ultimii 10 ani s-au redus cazurile de infractionalitate, măsurile luate de către autorităţile române în vederea prevenirii şi eliminării acestor fenomene sunt destul de limitate datorită nu atât lipsei resurselor, cât a oamenilor bine pregătiţi şi curaţi.

Toţi visăm la o campanie "mani pulite". Cu scepticism şi dezamăgire ne gândim dacă mai există nu un colectiv de oameni oneşti, ci barem un om gen Del Pietro, procurorul legendar al Italiei.

Dar să nu uităm că o mare parte a infracţionalităţii se materializează de către clanurile mafiote, care şi-au impus propria lege, şi care nu au ajuns să funcţioneze fără protecţia unor poliţişti sau fără să aibă influenţa şi protecţia unor oameni politici. S-a ajuns până acolo încât se scot acte normative în favoarea unor grupări sau a altora, ori se emit legi în favoarea unor firme protejate politic.

Se spune că: "Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut". Am auzit de nenumărate ori, chiar de la acestă tribună, că s-a început ofensiva împotriva marii corupţii. Partidul pe care îl reprezint a fost mai tranşant şi a vorbit de marii corupţi care generează acest fenomen, pornind de la micii funcţionari publici prinşi în flagrant, până la faptul că din ţara asta se fură zeci de milioane de dolari pe lună. Nu există, poate, voinţă politica pentru a ataca fenomenul.

Ar fi greşit să considerăm corupţia în principal ca o problemă de afaceri în care se plăteşte mită. Sondajele făcute de Transparency International arată că est-europenii spun că zona în care ei s-ar concentra mai întâi pentru a dezvălui corupţia este în interiorul partidelor politice, în tribunale şi spitale, cu proceduri ancombrante de a obţine licenţe de afaceri sau favoruri de clientelă, proceduri văzute de departe ca motive distincte de indignare publică.

O altă zonă considerată tradiţional ca a problemă de infracţionalitate, cu guverne şi mafia ca ţinte ale celor mai mari eforturi de prevenţie este traficul de fiinţe umane. ONG-urile au reuşit cu succes să determine considerarea acestui fenomen ca o problemă a eşecului de protecţie a drepturilor omului concomitent cu libertatea de circulaţie.

Este adevărat că sunt încă multe probleme supărătoare dincolo de "puterea celor fără de putere", aşa cum Vaclav Havel a descris odată mişcarea societăţii. Dar, dacă totul este atât de bine, aşa cum polonezii obişnuiau să spună pe vremea propagandei comuniste, de ce totul este atât de rău?