Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.66/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Marius Rogin - declaraţie cu titlul "Pericolul în care se află moştenirea lui Emanuil Gojdu"; | ![]() |
||
|
"Pericolul în care se află moştenirea lui Emanuil Gojdu" Una dintre remarcabilele personalităţi ale intelectualităţii române transilvănene este şi cea a lui Emanuil Gojdu. Născut la Oradea în anul 1802, se stabileşte, după terminarea studiilor, în Ungaria, devenind unul dintre cei mai străluciţi avocaţi şi o figură politică importantă în acea vreme. Deşi, recunosc, până în urmă cu ceva vreme, numele lui Emanuil Gojdu n-a prea fost adus în discuţie, iată că începând de anul trecut el este adus în discuţie dintr-un motiv cât se poate de serios: cel al moştenirii pe care, cu literă de moarte, o lasă tinerilor români ce doresc să se formeze din punct de vedere intelectual. Prin testamentul întocmit la 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu stabileşte ca cea mai mare parte a averii sale să fie administrată în cadrul unei fundaţii care să-i poarte numele. Aşa după cum este prevăzut în testament, scopul fundaţiei este, sau cel puţin ar trebui să fie, cel de a promova spiritul românesc, sprijinirea şi asigurarea accesului la studii "a tinerilor români de religiune răsăriteană ortodoxă". Aceasta a fost dorinţa lui Emanuil Gojdu, dorinţă care, în prezent, graţie anumitor interese, riscă să nu mai fie respectată şi nici îndeplinită. Trebuie să mai precizez faptul că, încă de la înfiinţare, până în 1918, Fundaţia Gojdu a acordat nu mai puţin de 3.300 de burse de studii la prestigioase universităţi europene, între care regăsim: Berlin, Graz, Heidelberg, Munchen sau paris, iar între bursierii fundaţiei putem să-i numărăm pe Octavian Goga, Victor Babeş, Traian Vuia sau Valeriu Branişte. După anul 1918, moştenirea lăsată de acest om deosebit a luat diverse căi, fără a se ţine cont de dorinţa celui căruia i-o datorăm, aceea de a fi păstrată într-o unică fundaţie, sub conducerea mitropolitului ortodox român. Începând cu anul 1996, începe să funcţioneze la Sibiu Fundaţia Emanuil Gojdu, declarată continuatoarea Fundaţiei Gojdu din perioada interbelică şi proprietarul de drept al bunurilor. Demersurile politico-diplomatice s-au intensificat la începutul anului 1998. Periodic, cele două guverne implicate, atât cel maghiar, cât şi cel român, şi-au transmis documente de poziţie şi au avut loc negocieri privind Fundaţia Gojdu, astfel încât, în acest moment, ne aflăm în faţa unui acord româno-maghiar, semnat de miniştrii de externe ai celor două ţări, acord ce a fost semnat în toamna anului trecut şi care, nici mai mult, nici mai puţin, face Guvernului maghiar un cadou nesperat. Acordul prevede înfiinţarea unei Fundaţii publice româno-ungare "Gojdu" şi prin care acord Guvernul român renunţă practic la imobilele pe care fundaţia le deţine la Budapesta, imobile care au o valoare deosebită nu numai din punct de vedere economic, ci şi cultural. Guvernul ungar salută acest acord cu mare bucurie, votându-l aproape în unanimitate. Ajungem în acest moment să ne punem o serie de întrebări peste care nu putem trece. De ce Biserica Ortodoxă nu a fost consultată înainte de semnarea acordului? De ce nu s-a cerut nici părerea Academiei Române? De ce nu se ţine cont de dorinţa testamentară a lui Emanuil Gojdu? De ce este nevoie de două Fundaţii Gojdu? În aceste momente Parlamentului i se cere să voteze o ordonanţă de urgenţă ce pune în pericol moştenirea lăsată nouă, românilor, de către Emanuil Gojdu, prin care renunţăm de bunăvoie la un lucru ce ne-a fost lăsat şi pe care nu ştim să-l apreciem. Trebuie să mai amintesc un lucru foarte important, peste care se trece cu prea multă uşurinţă: fundaţia instituită sub numele lui Emanuil Gojdu este una de natură privată, asupra căreia nici o altă autoritate, fie chiar statală, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic şi nu poate dispune în vreun fel de patrimoniul lăsat naţiunii române de proprietarul acesteia. Votul pe care colegii mei l-au dat acestei ordonanţe este unul cât se poate de firesc. Nu putem să trecem, nu avem acest drept, peste toate semnele de întrebare pe care le ridică acest acord semnat între cele două părţi. Prea multă lume îşi exprimă nemulţumirea faţă de el şi cred că trebuie să fie reanalizat şi luate în considerare mai multe voci. Nu putem să venim în faţă să spunem că, de fapt, acordul semnat la 20 octombrie 2005 nu face referire la testamentul lui Emanuil Gojdu şi că acesta este doar o sursă de inspiraţie pentru Fundaţia publică. Cred că problema este una cât se poate de simplă: România renunţă de bunăvoie la revendicarea unor bunuri materiale ce aparţin acestei fundaţii. Cred că problema Fundaţiei Gojdu trebuie şi merită a fi rediscutată şi reanalizată cu mai multă atenţie. Mai mult decât atât, în aceste momente, am reuşit, cred, să trecem peste toate campaniile de dezinformare asupra unei probleme foarte importante pentru noi, românii. Este una care implică demnitatea noastră naţională şi ea trebuie readusă la masa negocierilor. |



