Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Mizeria de la sate"

Puţine sate româneşti reuşesc să-ţi încânte privirea şi să-ţi dea un sentiment de speranţă pentru ziua de mâine a truditorilor pământului. O sărăcie lucie, copleşitoare, te întâmpină la tot pasul, încât ai impresia că nimic nu mai este de făcut. Guvernanţii actuali au prelungit cu încă două decenii imensul răstimp care-i trebuie României pentru a se apropia de lumea civilizată. Deocamdată, timpul pare să se fi oprit în secolul al XIX-lea - drumuri de pământ bătut, case fără apă curentă, înconjurate de mici curţi unde cresc porci, păsări şi uneori o vacă. Cam asta observa în fugă un ziarist de la publicaţia franceză "Liberation". N-apucase să vadă plugurile trase de boi, bordeiele de la marginea satelor, promiscuitatea aglomeraţiilor de rromi, ce arată parcă mai rău decât înainte de a fi eliberaţi din sclavie.

Imagini de coşmar, de neconceput şi de neînţeles. Din păcate, reprezentative pentru starea de astăzi a României. Imagini cu atât mai crude cu cât, la extrema cealaltă, corupţia, hoţia şi chiar Mafia au produs îmbogăţiţi peste noapte, sfidând cu neruşinare din palatele lor de prost-gust, din limuzinele de ultimă oră, de la mesele care nu se mai termină şi sindrofiile lor lipsite de o minimă decenţă. O opulenţă care te scârbeşte. Şi asta, în condiţiile în care chiar şi ţăranul cu o stare medie de-abia se descurcă de pe o zi pe alta. De obicei, băiatul rămâne acasă, iar fata pleacă la muncă prin străinătate. Trudesc din greu, pentru că de prostituţie se ocupă tinerele cuprinse în reţelele formate prin marile oraşe.

Vorbind de ţăranul care-şi cultivă pământul cu ajutorul unui plug şi al unui cal şi îşi vinde roşiile pe unde reuşeşte, vorbind, aşadar, despre acest ţăran ce trăieşte într-o minimă decenţă, trebuie să spunem că în România există vreo 4 milioane de mici gospodării unde se practică o agricultură de subzistenţă. Ele deţin fiecare o suprafaţă de circa 2,5 hectare (de zece ori mai puţin decât media europeană) şi reunesc împreună cam 40% din populaţia care trăieşte la ţară. Nici sistematizarea satelor gândită de Nicolae Ceauşescu nu a fost cea mai bună soluţie, dar nici lăsarea acestora în paragină n-are nici o explicaţie. Fiecare a fost obligat să se descurce cum poate.

După '89, ţăranii au recuperat parcelele de pământ care le fuseseră confiscate după al doilea război mondial. Dar şi aici au reuşit cei mai norocoşi, pentru că multe din terenuri au fost înhăţate nemilos de noii stăpâni ai satelor, provenind dintre cei mai leneşi şi mai puţin pricepuţi în lucrarea pământului. Vilele pe care le vedem astăzi prin unele sate sau în vecinătatea acestora sunt ale lor şi ale samsarilor de terenuri. Le-au dat ţăranilor câte 2 dolari pe metrul pătrat şi acum le vând la preţuri de milioane de euro. Dacă nu le-au înhăţat pur şi simplu cu japca, distrugând şi falsificând arhivele primăriilor. Într-o zi, toţi aceşti nemernici vor trebui să plătească pentru viaţa atât de aspră de astăzi a ţăranului român!

Se spune că modernizarea ar implica azi regruparea terenurilor, dar micii cultivatori sunt reticenţi. Ei ştiu că hoţiile cele mai mari, pe seama lor, s-au produs atunci când au fost desfiinţate fostele CAP-uri şi IAS-uri. Nimeni nu-i mai poate convinge că ar putea fi altfel. Nici publicitatea de la televizor şi nici campaniile de informare din poartă în poartă.

Între 2007 şi 2013, România va primi de la UE peste 12 miliarde de euro pentru sectorul agricol. Şmecherii stau la pândă. Se construiesc în grabă proiecte, timpul presează, existând riscul ca banii să se reîntoarcă la casele europene. Toţi şi-au adus aminte dintr-o dată că se pricep la modernizare, la protecţia mediului şi la dezvoltarea zonelor defavorizate. De 17 ani n-au făcut în schimb nimic. Acum s-ar putea să fie prea târziu.

Mii de hectare de pământ din sud-estul ţării au devenit proprietatea străinilor, care au cumpărat şi încă mai cumpără de la ţărani cu 4-500 de euro hectarul (de aproape o mie de ori mai puţin decât valorează în realitate). Câteva mii de mari exploatări ocupă 40% din terenurile agricole. Cine-i mai poate convinge pe tineri să se reîntoarcă la agricultură? Bătrânii ar primi cu plăcere 100 de euro rentă viageră pentru fiecare hectar cedat, dar cei în putere se lasă cu greu convinşi. Nici măcar prima de 50.000 de euro acordată fiecărui tânăr care cumpără o fermă nu spune mare lucru, pentru că riscurile sunt imense, ca să nu mai vorbim de blestemul tot mai cumplit al naturii.

Satul românesc este aproape gol. Peste trei sferturi din cele două milioane de români care au părăsit ţara în ultimii 5 ani provin din mediul rural. Cine îi mai poate convinge să se apuce de lucratul pământului?