Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Invit la microfon pe domnul deputat Paul Magheru şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Paul Magheru:

Vă mulţumesc domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Eminescu şi Themis, puşi la zid".

N-am să pot intra în prezentarea detaliată a declaraţiei mele politice, decât am să motivez, eventual, titlul - "Eminescu şi Themis, puşi la zid", pentru că asistăm în aceste zile la un nou spectacol burlesc, în care s-a împotmolit majoritatea protagoniştilor scenei politice româneşti.

Aş vrea să vă atrag atenţia că, în acest timp, când se ştie, foştii aliaţi portocalii se faultează reciproc, generând o adevărată paralizie instituţională, iar P.S.D. reclamă, donquijotesc, alegeri anticipate, toate acestea şi în această debandadă naţională profită, din nou, din păcate, neobosita specie horthystă. La finele lunii ianuarie, într-o publicaţie de limbă maghiară orădeană, un lider al unei organizaţii extremiste a tineretului unguresc, pe numele său Nagy Jozsef Barna, scria următoarele: "Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert - îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! - pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!". Faptul a trecut neobservat, pentru că agenda publică românească are alte capete de afiş decât apărarea valorilor naţionale. Disputa se dă acum, după cum ştiţi, nu numai pentru apărarea valorilor româneşti, dar şi pentru apărarea valorii justiţiei în jurul Zeiţei Themis.

Dacă simbolul naţional Mihai Eminescu poate fi batjocorit cu o asemenea nonşalanţă, în propria lui ţară, fără riposta cuvenită, înseamnă că s-a ajuns prea departe. Mult prea departe! E timpul ca românii să înţeleagă cine este capabil să gestioneze treburile statului cu grijă pentru oameni, nu pentru interesul personal şi de gaşcă. E timpul ca românii să strângă rândurile în jurul singurei forţe politice naţionale sănătoase, gata oricând să dea riposta cuvenită nemernicilor ce vor să ne calce în picioare demnitatea şi valorile naţionale. Partidul România Mare nu mai este o alternativă. Partidul România Mare a devenit o necesitate.

(În continuare, a fost inserat textul complet al declaraţiei politice.)

Asistăm, în aceste zile, la un nou episod din filmul burlesc în care s-a împotmolit majoritatea protagoniştilor scenei politice româneşti. Postul de ministru al justiţiei a devenit o minge de ping-pong disputată de locatarii celor două palate, Cotroceni şi Victoria, în dispreţul ideii de dreptate, dar şi al privirilor scârbite ale românilor şi al celor uluite ale europenilor şocaţi de dezmăţul politicianist de pe malurile Dâmboviţei.

Liberalii joacă în forţă, în continuare, cu Traian Băsescu. Îl propun pe Meleşcanu la justiţie, punându-l pe preşedinte într-o situaţie cu, teoretic, o singură ieşire: dacă Meleşcanu a fost bun pe post de interimar, nu poate fi altfel decât bun şi ca titular. Iar în locul lui Meleşcanu, la apărare, îl vor pe Radu Stroe. Unii s-au şi grăbit să speculeze că un eventual refuz băsescian vizându-l pe Stroe i-ar deschide Noricăi Nicolai calea spre portofoliul apărării, ceea ce ar însemna, implicit, revanşa ei şi a PNL asupra încăpăţânării cotroceniste. Supoziţia pleacă de la decizia Curţii Constituţionale, potrivit căreia şeful statului "poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru, iar primul-ministru este obligat să propună o altă persoană".

Dincolo de faptul că un asemenea scenariu l-ar revolta pe orice om sănătos la minte, pentru simplul motiv că prea seamănă totul, de la o vreme, în politica românească, a film cu proşti, nu pot să nu remarc că variantele liberale pentru cele două ministere s-au văzut serios concurate, în ochii publicului, de o nouă ieşire intempestivă a liderului PSD Mircea Geoană. Realizând că "avem de-a face cu un blocaj complet al societăţii româneşti",preşedintele social-democrat s-a năpustit asupra Guvernului, cerându-i demisia şi strigând războinic: "vreau anticipate!". În prima fază, am crezut că e o nouă ispravă din seria "dacă dormea, mai înţelept era". Apoi, am înţeles că Mircea Geoană are şi el dreptatea lui:dacă stai şi socoteşti câte procente a pierdut PSD în ultimii trei ani, sub iscusitu-i patronaj, şi având în vedere că unii vor amânarea parlamentarelor până anul viitor pe vremea asta, se sparie gândul, vorba cronicarului, la ce scor jalnic ar putea ajunge acest partid.

În acest context, cine se mai gândeşte la concluziile Raportului intermediar de analiză a reformei în justiţie, dat publicităţii săptămâna trecută de Comisia Europeană? Documentul, o primă variantă a celui final, aşteptat pentru luna iunie, arată că eforturile României pentru reforma justiţiei sunt încă neconvingătoare, mai ales în domeniul corupţiei la nivel înalt. Nu sunt trecute cu vederea nici întârzierile la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi în dezvoltarea proiectelor de combatere a corupţiei la nivel local. Semn că zeiţa dreptăţii, Themis, nu e doar batjocorită, ci şi abandonată...

În acest timp, foştii aliaţi portocalii se faultează reciproc, generând o adevărată paralizie instituţională, iar PSD reclamă, donquijotesc, alegeri anticipate. Toate ca toate, însă de această debandadă naţională profită, iarăşi, blestemata specie horthystă. La finele lunii ianuarie, într-o publicaţie de limbă maghiară orădeană, un lider al unei organizaţii extremiste a tineretului unguresc, pe numele său Nagy Jozsef Barna, scria următoarele: "Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert - îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! - pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!". Faptul a trecut neobservat, pentru că agenda publică românească are alte capete de afiş decât apărarea valorilor naţionale. Cu această veste revoltătoare s-ar fi cuvenit să înceapă intervenţia mea. Am ţinut, însă, să atrag atenţia asupra jalnicului context ce favorizează dezmăţul iredentist. Pentru că e limpede că avem de-a face cu două constante: una, a permanentei agresivităţi iredentist-şovine maghiare, alta, a revoltătoarei pasivităţi a unei adunături politicianiste afundate în lupta bezmetică pentru putere.

Dacă simbolul naţional Mihai Eminescu poate fi batjocorit cu o asemenea nonşalanţă, în propria lui ţară, fără riposta cuvenită, înseamnă că s-a ajuns prea departe. Mult prea departe! E timpul ca românii să înţeleagă cine e capabil să gestioneze treburile statului cu grijă pentru oameni, nu pentru interesul personal şi de gaşcă! E timpul ca românii să strângă rândurile în jurul singurei forţe politice naţionale sănătoase, gata oricând să dea riposta cuvenită nemernicilor ce vor să ne calce în picioare demnitatea şi valorile naţionale! Partidul România Mare nu mai este o alternativă! Partidul România Mare a devenit o necesitate!

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.