Parliamentary debates

Domnul Costică Macaleţi:

"Dragobetele - sărbătoarea românească a dragostei" Declaraţia mea politică de azi vine în sprijinul unei tradiţii populare româneşti, care nu trebuie să fie înlocuită cu o sărbătoare importată.

Este vorba despre Dragobete.

La 24 februarie, în ziua când Ortodoxia sărbătoreşte Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereţii în panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. La noi, Dragobete era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară.

Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare.

Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă / Urăciunile să le desparţi".

În dimineaţa zilei de Dragobete, fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul plăcute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete şi băieţi, se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi "face de Dragobete", fiind convinşi că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiţi întregul an, până la viitorul Dragobete.

Această întâlnire se transformă, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare şi băutură.

De multe ori, băieţii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urăciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-şi face jurăminte de prietenie. Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile, păsările neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vară.

Oamenii bătrâni ţineau această zi pentru friguri şi alte boli. Dragobetele era sărbătorit în unele locuri şi la data de 1 martie, deoarece se considera că el este fiul Dochiei şi primul deschizător de primăvară. Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, în special din nordul Moldovei, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor, iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârşire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce, totuşi, nu are legătură cu spiritualitatea românească.

Această declaraţie politică nu vine să combată o sărbătoare importată.

Ea vine însă să arate că poporul român are propria sărbătoare a dragostei şi trebuie să ne promovăm obiceiurile noastre, care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din alte regiuni ale lumii.