Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Dau cuvântul domnului deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al PD-L, fiind prezent în sală, deşi staff-ul grupului m-a anunţat că aţi depus declaraţia în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Corneliu Olar:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Legile trebuie să-i dea viaţă muntelui, nu să-l depopuleze".

În calitatea pe care o am de deputat într-un colegiu de 439 de sate situate în zona de munte, respectiv în Ţara Moţilor, Munţii Apuseni, am obligaţia de a trage un semnal de alarmă faţă de activitatea Ministerului Agriculturii, cel ce este responsabil direct de viaţa producătorilor agricoli şi a crescătorilor de animale din întreaga zonă montană.

Cei care trăiesc doar din prelucrarea şi valorificarea lemnului, din creşterea animalelor sau cultura cartofului reprezintă un segment social extrem de important pentru naţiunea română. Aceştia au pământul cel mai puţin fertil, iar pe deasupra trebuie să învingă asprimea climei şi distanţele cu cheltuieli suplimentare şi randamente inferioare faţă de cei ce stau în zonele de şes şi zonele colinare.

În anul 2000, la Paris, Forumul mondial al muntelui a publicat starea populaţiei montane din Europa unde Carpaţii României ocupă ultima poziţie cu cel mai înalt grad de sărăcie din munţii Europei.

După cum se ştie, regimul comunist a împiedicat dezvoltarea agriculturii montane din raţiuni politice, pentru a nu se întări proprietatea privată. După 1989, populaţia zonelor montane şi-a câştigat libertatea de exprimare, însă a pierdut multe alte lucruri importante. Marea majoritate a locurilor de muncă, minerit, construcţii, industrie, servicii, au dispărut; s-au prăbuşit piaţa şi preţul produselor finite şi semifabricatelor din lemn, precum şi a produselor agro-animaliere, îndeosebi carnea, laptele, distrugând pur şi simplu gospodăriile ţărăneşti; viaţa, în genere, s-a scumpit în toate sensurile: energie, transporturi, alimente de bază, medicamente; tradiţiile milenare, precum şi identitatea culturală a comunităţilor montane s-au pierdut aproape ireversibil.

O lovitură decisivă a venit în ultimii ani, prin legislaţia promovată de statul român în sectorul silvic care a introdus păşunile montane în regim de fond forestier în totalitate, interzicând intrarea omului şi a animalelor lui în pădurile ce constituie acest fond forestier lărgit.

Pădurile zonelor montane au avut de suferit după 1990 prin introducerea neraţională a unor utilaje specifice exploatării, mai ales de către firmele străine, precum Werholtz. Mai nou, Codul silvic 2008 interzice exploatarea masei lemnoase de către beneficiar (persoană fizică), dând frâu liber numai firmelor atestate care deţin utilaje performante în... distrugerea pădurii! De acest lucru se plâng cel mai mult moţii, cei din zona cea mai populată a munţilor din România, deoarece, în prezent, ei nu mai au voie să intre în pădurea proprie cât şi în cele publice cu calul, aşa cum au făcut-o din cele mai vechi timpuri.

Închipuiţi-vă că în prezent, prin promovarea de către fostul partid aflat la guvernare (PNL) a programului SUMAL, moţul nostru, ca, de altfel, toţi lucrătorii în domeniu din zona montană, este obligat să-şi lase calul şi securea acasă şi să meargă la lucru în pădure înarmat cu casa de marcat şi cu laptop-ul, pentru a fi direct monitorizat în raportarea cantităţii de masă lemnoasă exploatate inclusiv din proprietatea proprie. Această prevedere presupune ca fiecare lucrător la pădure, deoarece nu are pregătire şi cunoştinţe în domeniu, să-şi angajeze un casier şi un specialist în calculatoare. Şi, uite aşa, în aceste vremuri de criză, în loc să-i dăm omului de la munte "undiţa şi lacul de peşte", noi îl încorsetăm în noi legi birocratice, care îl ruinează în totalitate.

După acest cumul de agresiune, având ca ţintă fixă toţi producătorii agricoli din zona montană, aceştia nu au mai putut rezista, dând cel mai grav răspuns economic şi politic: abandonul agriculturii şi depopularea zonelor montane.

Rezultatele previzibile vizează deşertificarea umană a zonei montane, pierderea unei economii seculare majore şi a unei moşteniri culturale excepţionale, toate bogăţii ale României, Uniunii Europene şi ale umanităţii. Aceste fenomene se produc sub ochii noştri, servind interesele mărunte ale unor profitori caracterizaţi doar de lăcomie şi iresponsabilitate. Schimbările climatice şi explozia demografică certă aduc zonele montane în poziţie de prioritate, ca spaţiu de habitat uman şi furnizor de apă şi hrană. Carpaţii României, bine gospodăriţi, ar putea furniza hrana proteică, de înaltă calitate ecologică, pentru 9-10 milioane de oameni.

Prin Agenţia Naţională a Zonei Montane, care se va muta în curând la ea acasă, adică la Alba Iulia, capitala istorică a României şi, totodată, a Ţării Moţilor, în sfârşit, statul român face o mare dreptate locuitorilor zonelor montane, printr-o reală descentralizare.

În susţinerea acestei agenţii, părintele Legii muntelui, domnul Radu Rey, a convocat recent un grup de parlamentari la Vatra Dornei pentru a constitui grupul parlamentar "Prietenii munţilor". Eu trăiesc cu speranţa că în cel mai scurt timp Agenţia Naţională a Zonei Montane va deveni funcţionabilă şi că Ministerul Agriculturii va elimina grabnic toate aspectele birocratice semnalate.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.