Parliamentary debates

Domnul Dorel Covaci:

"Măsurile prezidento-guvernamentale anunţate adâncesc inechitatea socială"

Se dictează de sus că insuficienţa resurselor financiare nu mai poate fi contrabalansată decât pe spinarea bugetarilor, mulţi dintre ei deja muritori de foame. Cazul funcţionarilor publici cu venituri deja reduse cu 20%, în urmă cu 2 luni, dacă se compune şi procentul propus de preşedinte, de 25%, se va ajunge la o reducere cu 45% a salariilor, în nici jumătate de an. Şi aceasta în contextul în care mulţi dintre cei care ocupă poziţii executive în sistemul de stat au avut şi au salarii sub media pe economie. Înjumătăţite astfel, se vor poziţiona la limita de jos a subzistenţei.

Măsurile de reducere în bloc a cheltuielilor bugetare propuse, cu 25% salariile şi 15% pensiile, sunt măsuri tardive, cosmetizări aritmetice anemice ale deficitului bugetar, care nu au nicio conotaţie de creştere economică şi îmbunătăţire a situaţiei. Sunt supape de urgenţă, de criză, şi nu avans pozitiv.

În plus, naţionalizarea pierderilor este nedreaptă, inechitabilă. Atât cei cu venituri şi pensii mari, cât şi cei cu venituri şi pensii mici îşi vor asuma expierea, în mod egal, indiferent de nivelul de salarizare sau productivitatea muncii. De ce trebuie să cotizăm la fel, când numai unii au împărţit prada, în virtutea drepturilor de castă politică? Ar fi fost mai corect poate o implicare mai consistentă a veniturilor şi pensiilor mari care nu au avut o contribuţie anterioară echivalentă.

Soluţia puterii este o măsură pe genunchi, punitivă, care introduce un clivaj în societate, dacă mai era nevoie, şi nu aderă problemelor fundamentale, acelora ale achiziţiilor şi cheltuielilor, în favoarea celor puţini şi în defavoarea celor mulţi.

Scăderea celor mici e în avantajul celor mari. Cei bogaţi vor fi şi mai bogaţi, iar cei săraci vor fi şi mai săraci. Pătura medie a societăţii începe să dispară încetul cu încetul, adâncind distanţa de poziţionare, venituri şi opţiuni între foarte bogaţi şi foarte săraci.

Funcţionari publici, medici, profesori, artişti, elita intelectualităţii vor îngroşa rândurile celor pentru care o coajă de pâine în plus devine raţiunea luptei acerbe de fiecare zi.

Şi nu e tot. 25% reducerea salariilor bugetare şi 15% a pensiilor, desfiinţarea subvenţiilor se vor propaga ca o undă de şoc în întreaga economie, adâncind mlaştina în care băltim şi creând oceane de nisipuri mişcătoare fără fund. Este imposibil ca aceste măsuri să nu genereze efecte negative în lanţ, de scădere a consumului, creştere generalizată a preţurilor, falimente personale şi instituţionale.

Şi toată această umilire a poporului nu recuperează mai mult de între 3% şi 6% din p.i.b., când, dacă ne gândim, numai economia subterană reprezintă 40% din p.i.b. Oare nu ar fi fost mai bine să găsim metode de aducere a acesteia la suprafaţă? Poate am fi putut să scădem impozitul pe salariu, până la nivelul la care angajatorii ar fi fost convinşi să aleagă varianta transparentă a modelului de business.

De asemenea, nu putem avea certitudinea destinatării acestor fonduri economisite prin restructurare, în direcţia investiţiilor, generatoare de noi resurse şi locuri de muncă. Experienţa tranşelor anterioare ale FMI ne demonstrează acest lucru. Este evident că se taie grosier, fără o estimare a scăderii performanţei sau eventualelor blocaje din sectoarele bugetare deja subdimensionate, doar pentru a convinge creditorii externi să ne refinanţeze din nou gaura neagră a clientelei politice.

Şi pentru că au ajuns la fundul sacului, iar unele promisiuni au rămas neonorate, stimabilii cu pâinea şi cuţitul nu se dau înapoi de la cele mai scârboase practici de mituire, presiune, ameninţare şi şantaj pe care ni le putem imagina. S-a format o bursă de carne vie a parlamentarilor, şefilor de instituţii sau a altor persoane cu influenţă. Preţul e la bucată şi se negociază în funcţie de prozeliţii pe care îi pot convinge să semneze botezul adeziunii portocalii. Dacă promisiunile dau greş, nu se dau înapoi de la practicile pe care le-am menţionat, în scopul anihilării discursului opozant, susţinerii la vot sau, pur şi simplu, satisfacerii orgoliului de a dovedi că pot face orice şi pot cumpăra pe oricine.

Pierderea demnităţii umane şi profesionale nu mai contează dacă avem de pus o pâine pe masă şi nu există altă cale. Şi aşa şi este. Nu sunt atât de vinovaţi manipulabilii şi manipulaţii, cât cei care recurg la practicile inchizitoriale ale torturării psihice, manipulanţii puterii, şcoliţi de însuşi creierul portocaliu şi acoliţii săi.

Ceea ce se întâmplă în zilele noastre nu are precedent în epoca modernă a poporului român. Starea de decadenţă s-a propagat la toate nivelurile: politic, economic, social, cultural şi religios. Poate nu e prea târziu să apelăm la conştiinţa, omenia şi bunul-simţ al celor care ţin destinele acestei ţări în vârful stiloului sau falangele degetelor cu care îşi dau votul.