Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.122/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 25, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.24 | Cornel Ghiţă - declaraţie politică despre "Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2011"; | ![]() |
||
|
"Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2011" Declaraţia politică cu care mă prezint în faţa dumneavoastră are ca temă recensământul populaţiei şi locuinţelor care se desfăşoară în perioada 20 octombrie - 31 octombrie 2011 pe teritoriul ţării noastre. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestei activităţi au fost angajate peste 100.000 de persoane. Cred că numai cei care nu au dorit să muncească nu s-au înscris ca recenzori. Pentru că sunt unul din deputaţii care face parte din Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, în judeţul din care provin am încurajat persoanele defavorizate, tinerii, chiar şi şomerii de a se angaja ca recenzori. Salariul plătit reprezintă un venit pentru oricare dintre aceste categorii şi obligă statul la plata tuturor drepturilor salariale ce ţin de încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată. De asemenea, am încurajat şi încurajez oamenii ce fac parte din colegiul meu de a primi şi a răspunde sincer la întrebările recenzorilor, care pot fi recunoscuţi uşor după ecusoanele şi mapele albastre care au sigla şi însemnele cu recensământul populaţiei şi locuinţelor 2011 şi care sunt obligate să se legitimizeze cu actul de identitate, dacă persoana ce o primeşte doreşte să verifice identitatea recenzorului. Am asistat cu stupoare cum opoziţia, în acelaşi stil iresponsabil practicat în ultimi doi ani, încearcă să sperie populaţia cu teme nerealiste, incitând la nesupunere şi politizând un proces social care are un impact important în strategia de dezvoltare a societăţii româneşti. De altfel, suntem singura ţară din Europa în care perioada de criză găseşte opoziţia în postura de "opozant din oficiu", atât pentru coaliţia de guvernare, dar şi faţă de propriul popor, prin atitudinea de sabotare a oricăror încercări de stabilitate. Acest aspect este sesizat de fiecare dată de FMI şi Banca Mondială, ultimul exemplu este blocarea Legii Asistenţei Sociale în Senat, deşi amendamentele propuse de senatorii USL au fost acceptate de ministrul muncii. Sper ca prin acest recensământ să obţinem date mult mai exacte referitoare la natalitate, apartenenţa religioasă, naţionalitate, categoria socio-profesională, dar şi date despre locuinţele şi nivelul de trai al românilor. |



