Emil Boc
Emil Boc

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2002

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.25 Emil Boc - solicitare adresată primului ministru de a stopa amestecul politicului în justiţie.  

Domnul Corneliu Ciontu:

Ultimul vorbitor - domnul Emil Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică va fi foarte scurtă şi concisă şi îl vizează pe domnul Adrian Năstase, în dubla calitate a domniei sale de premier şi preşedinte al PSD.

Încă de la început aş dori să-i adresez domniei sale o întrebare.

Domnule prim-ministru, dacă nu credeţi în arestări de vineri seara, atunci credeţi în sinucideri de miercuri seara?

Declaraţia politică, aşa cum aţi putut observa, vizează implicaţiile celor două cazuri care au zguduit Ministerul Public, în special, şi justiţia din România, în general. Este vorba de cazul anchetării procurorului Lele de la Bihor şi de cazul sinuciderii procurorului Panait din cadrul Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Domnule prim-ministru,

În ambele cazuri s-a vorbit şi se vorbeşte de amestecul politicului în anchetele judiciare. Până în acest moment, nu am observat nici un fel de poziţie din partea dumneavoastră prin care să confirmaţi sau să negaţi aceste influenţe ale politicului. Nu vorbim de conţinutul juridic al anchetelor, specific procedurilor judiciare, ne referim aici la implicaţiile politice ale celor două cazuri. Partidul Democrat a solicitat audierea dumneavoastră la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Partidul Democrat a pus o interpelare prin care v-a solicitat prezenţa în Parlament pentru a răspunde la aceste alegaţii cu privire la influenţele politicului în anchetele judiciare. Nimic nu s-a întâmplat. Poate, dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat, dacă procedurile instituţionale şi constituţionale ar fi fost respectate, poate, poate spun, procurorul Panait ar fi fost astăzi în viaţă, poate am fi reuşit să descâlcim puţin din firele întortocheate ale anchetelor judiciare din România.

Domnule prim-ministru, cine ar mai trebui să se sinucidă în această ţară pentru a demara o anchetă cu privire la influenţele politicului în anchetele judiciare?

De aceea, domnule prim-ministru, vă solicităm, prin dubla calitate pe care o aveţi, de preşedinte al PSD, în special de această dată, şi de prim ministru, să demaraţi constituirea unei comisii de anchetă în cazurile Lele-Panait.

Nu vizează această comisie de anchetă rezolvarea pe fond a problemelor de anchetă judiciară, noi dorim ca prin această anchetă să se elucideze, în primul rând, condiţiile suspecte în care a decedat procurorul Panait şi să nu uităm că procurorul Panait este un doctorand al Ministrului Justiţiei, o persoană cu o integritate recunoscută şi, în al doilea rând, această comisie de anchetă paritară să se pronunţe cu privire la influenţele politicului în actul de justiţie şi, mai ales, în anchetele judiciare. De ce putem face acest lucru? Ministerul Public, potrivit Constituţiei şi Deciziei Curţii Constituţionale nr.339/1997 face parte din puterea executivă. De ce? Pentru prea simplul motiv că, potrivit Constituţiei, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Ministrul Justiţiei este om politic şi membru al Guvernului. De asemenea, ministrul Justiţiei are dreptul să dea dispoziţie scrisă, în mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent să înceapă, în condiţiile legii, procedura de urmărire penală pentru infracţiunea despre care are cunoştinţă şi să promoveze în faţa instanţelor judecătoreşti acţiuni şi căi de atac necesare apărării interesului public.

Domnule prim-ministru,

Ne adresăm dumneavoastră în acest moment, pentru că, fără sprijinul politic al PSD-ului, o asemenea comisie de anchetă nu va putea fi demarată niciodată. Cred că este în interesul României ca influenţele politicului în anchetele judiciare să fie limitate o dată pentru totdeauna. Este cunoscut faptul că în toate rapoartele de ţară, imixtiunile politicului în România sunt medatizate şi ne fac mult rău. Ca să demonstrăm că dorim o stopare a influenţei politicului în Justiţie, vă solicităm, domnule prim-ministru, să demaraţi de urgenţă constituirea prin grupul dumneavoastră parlamentar de la Camera Deputaţilor a unei comisii de anchetă pentru elucidarea influenţelor politicului în actul de justiţie. Iar această comisie, după audierile pe care le va efectua, va putea face propuneri viabile de modificare, pe de o parte, a Constituţiei şi de reformare a sistemului judiciar din România, pe de altă parte, pentru a elimina şi a stopa, cu alte cuvinte, influenţa, repet, nebenefică a politicului în actul de justiţie, în achetele judiciare, în general.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi dumneavoastră şi vă urez în continuare o zi bună.