Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.146/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 11, 2003
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.25 | Grigore Emil Rădulescu - prezentarea câtorva date statistice privind România din raportul realizat în cadrul Programului Naţiunilor Unite de Dezvoltare; | ![]() |
||
|
Domnul Grigore Emil Rădulescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dintre ţările candidate la Uniunea Europeană, România ocupă penultimul loc în privinţa Indicelui de Dezvoltare Umană (IDU), se arată în raportul realizat în cadrul Programului Naţiunilor Unite de Dezvoltare (PNUD) publicat în iulie 2003. La alcătuirea clasamentului s-au luat în calcul, în primul rând venitul pe cap de locuitor, speranţa de viaţă şi nivelul educaţional al populaţiei, capitole la care România este codaşa Europei. În timp ce la nivel mondial, ţara noastră se situează abia pe locul 72, ţările din U.E. ocupă locuri fruntaşe: Suedia - 3, Olanda - 5, Belgia - 6, Danemarca - 11, Finlanda - 14, Luxemburg - 15, Franţa - 17. Şi ţările în curs de aderare ocupă poziţii onorabile la nivel mondial, pe cele mai avantajoase locuri situându-se Cipru (25), Slovenia (26), Cehia (31). Ce-i drept, România se situează peste Ghana şi Botswana, dar mult sub Bulgaria (57) şi Trinidad Tobago (54). Primele locuri sunt ocupate de Norvegia, Islanda, Suedia, iar ultimele clasate sunt Bhutan, Sudan, Bangladesh, Congo. Raportându-se doar la conţinutul european, România rămâne în topul ţărilor codaşe din punct de vedere al veniturilor şi al puterii de cumpărare. Cu un venit mediu anual pe cap de locuitor de 986 euro, ţara noastră se situează înaintea Bulgariei, Rusiei, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Albaniei, Ucrainei şi Moldovei. Numai că banii câştigaţi de români se ridică la o treime din veniturile înregistrate de vecinii noştri din Ungaria, Republica Cehă sau Polonia, ţări care, în clasamentul privind dezvoltarea umană, ocupă poziţiile 54, 32, respectiv, 35. Pensia medie din România, a cărei valoare nu depăşeşte 51,5 dolari, este de peste 30 de ori mai mică faţă de media pensiei din ţările Uniunii Europene, care variază între 1500 şi 2000 dolari. De asemenea, ţara noastră are cel mai mic nivel al pensiilor dintre toate candidatele la integrare. La acest capitol, suntem devastaţi chiar şi de Bulgaria, unde media este de 56 dolari şi suntem la mare distanţă de Slovenia (464 dolari), Cipru (388 dolari) şi Polonia (250 dolari). În ceea ce priveşte speranţa de viaţă şi educaţie, statisticile arată că românii trăiesc cu opt ani mai puţin decât cetăţenii Uniunii Europene. Speranţa medie de viaţă în Uniunea Europeană este de 75,3 ani pentru bărbaţi şi 81,4 pentru femei, în timp ce, în România, femeile trăiesc, în medie, 75 de ani, iar bărbaţii, doar 66. De asemenea, România conduce în topul numărului de analfabeţi din Europa de Est cu 6%, în rândul persoanelor adulte, faţă de Bulgaria cu 5% sau Ungaria, care are doar 2% analfabetism. În pofida progresului global, în multe ţări, Raportul de Dezvoltare Umană - 2003 indică o scădere drastică a nivelului de trai. Mai mult de un miliard de oameni luptă să supravieţuiască având un venit de mai puţin de un dolar pe zi. Aceştia nu au acces la serviciile de bază, de ocrotire a sănătăţii şi de aprovizionare cu apă potabilă. În unele din ţările în curs de dezvoltare, SIDA continuă să se răspândească fără control. În ţările din Asia de Sud şi din Africa, din zona de jos a Saharei, doar unul din trei copii are şanse de a termina şcoala primară, iar în Asia de Sud, unul din patru copii nu are acces la educaţie. Din punctul de vedere al acestor aspecte, România nu se află chiar pe ultimele locuri. |



